Localitatea Budeşti a devenit una dintre cele mai dezvoltate localităţi ale judeţului

Dovada o reprezintă creşterea demografică, dar si explozia numărului de locuinţe, ale celor care vin din alte zone în căutarea unui petec de pământ.

În localitate există un parc industrial plin de firme unde lucrează peste 4.000 de oameni, iar comuna continuă să se dezvolte. Noile investiţii ale administraţiei locale se reflectă și în aspectul general al comunei. Un factor al dezvoltării rapide a localităţii îl constituie implicarea primarului Ion Vlădulescu, aflat la primul mandat, care a înţeles foarte bine zicala „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă”. Astăzi, Budeştiul este comuna unde problemele legate de infrastructură au fost rezolvate în mare parte, iar proiectele privind reţeaua de gaz metan şi construirea unui aerodrom sunt doar la un pas de a fi realizate. Pe scurt, este o comunitate rurală care beneficiază de tot confortul unui trai ca la oraş: „Noi am început deja documentaţia pentru a realiza şi construirea aerodromului. Suntem la primii paşi în ceea ce priveşte acest proiect. Prin urmare, proiectul este unul real. În acest moment suntem în faza de întocmire a documentaţiei şi a primirii avizelor necesare. Mai durează până când vor începe lucrările, dar eu cred că, în acest moment, există interes pentru o astfel de investiţie. Proiectul este realizat în colaborare cu Consiliul Judeţean şi prevede amenajarea a 7 hectare din suprafaţa izlazului, cu pistă pe iarba de 900 de metri lungime, pe care vor decola avioane uşoare. Va fi o pistă-heliport pentru elicoptere şi elicoptere SMURD. Încercăm să dezvoltăm localitatea şi din acest punct de vedere. Fiind aproape de municipiu, cu siguranţă va fi folosit de oameni de afaceri şi de persoane care deţin astfel de aparate de zbor”.

Ion Vlădulescu: „M-am rugat la Dumnezeu să reuşesc pentru că, după aceea, nimeni nu ne mai poate opri”

Cetăţenii comunei Budeşti, dar şi investitorii care au ales să-şi dezvolte o afacere în zona industrială Budeşti aşteaptă cu sufletul la gură introducerea reţelei de gaz metan. Ion Vlădulescu a precizat că introducerea gazelor naturale la Budeşti este un proiect de maximă necesitate care se va realiza cu siguranţă anul viitor: „Nu vreau să spun lucruri care nu se întâmplă, iar discuţia despre înfiinţarea reţelei de gaze o vom avea la sfârşitul lunii ianuarie. Cu siguranţă, locuitorii comunei Budeşti vor primi o veste foarte bună, şi în favoarea dânşilor. Până atunci trebuie să mai aşteptăm, însă, cu siguranţă, gazele se vor introduce în localitate. Pentru început lucrările vor începe pe aproximativ 14 kilometri. Asta înseamnă că vor include zona industrială , satul Racoviţa, satul Linia, satul Budeşti şi apoi vor continua cu satul Barza, satul Bârseşti, Ruda şi Bercioiu. Zona unde se va face branşamentul la reţeaua de gaze va fi în satul Budeşti și,din acest motiv, vom începe investiţiile din această zonă, pentru că de aici vom începe branşările la reţeaua de gaze. Este proiectul meu de suflet, pentru care mă lupt de câțiva ani să-l văd realizat. M-am rugat la Dumnezeu să reuşesc măcar un metru de conductă realizată pentru că, după aceea, nimeni nu ne mai poate opri să introducem gazele în toată localitatea. Vom crea condiţii, în aşa fel încât toţi cetăţenii care doresc să se branşeze la gaze să beneficieze de reţea. Proiectul de gaze este o poveste, o dorinţă a cetăţenilor, un mod de viaţă pe care şi-l doresc de foarte mulţi ani, la fel cum mi-l doresc şi eu. Este o investiţie foarte scumpă. Din acest motiv nici nu se poate introduce rețeaua în toată localitatea în prima fază, pentru că nu se alocă o sumă atât de mare”, ne-a informat primarul localităţii Budeşti, Ion Vlădulescu.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *