„Omul sfinţeşte locul” este zicala care se aplică în comuna Cernişoara

De la Revoluţie şi până acum un singur om a stat în fruntea primăriei, la Cernișoara, pentru că a câştigat încă de la început încrederea oamenilor fiind reconfirmat de fiecare dată în funcţia de primar cu o majoritate covârşitoare de voturi în faţa contracandidaţilor.
Mihai Ionescu administrează de mai bine de 28 de ani frâiele localităţii Cernişoara. Întrebat care este secretul longevităţii sale în administraţie timp de şapte mandate consecutiv, Ionescu spune că este important să fii perceput ca un om de nădejde în comună, care îşi respectă cuvântul dat şi promisiunile făcute. Spune că a fost educat să slujească cu credinţă oamenii şi ţara: „Eu am fost educat de regimul Ceauşescu să slujesc cu credinţă ţara şi oamenii, şi am rămas lipit de ei. Acum nu mă mai regăsesc între ei, pentru că s-a înrăit lumea. La primărie toţi suntem o echipă, pentru că eu i-am iubit pe angajaţi şi cred în ei. Pe fiecare i-am sfătuit şi i-am lăsat să facă facultăţi. Am intrat în primărie în urmă cu 48 de ani, pe postul de tehnician agronom, iar din 1990 sunt primarul acestei localităţi, primul primar democrat. Când am auzit de această democraţie, am ştiut însă ce nenorocire va veni, totul a fost o minciună şi o hoţie”, se confesează primarul.

Mihai Ionescu: „Niciodată nu am făcut campanie din uşă în uşă, nu am cerşit voturi”
Jumătate din viaţă şi-a petrecut-o la primărie şi spune că, de fiecare dată, în campanii, echipa sa le-a oferit localnicilor doar o broşură care a conţinut realizările, proiectele şi planurile lui pentru viitorul localităţii: „Niciodată nu am făcut campanie din uşă în uşă, nu am cerşit voturi. Omenia a fost cea care i-a convins pe cetăţeni să mă voteze, dar şi faptul că am reuşit să facem mai multe investiţii absolut necesare pentru localnici, faţă de ce le-am promis. Astfel, fiecare mandat a fost aşa cum l-am dorit, fiind tot timpul în plină acţiune. Pliantele în care era trecut programul le-am dat consilierilor, iar dânşii au mers pe teren şi au discutat cu oamenii, aşa s-au făcut campaniile la Cernişoara. Pentru celelalte campanii, prezidenţiale sau parlamentare nu am recomandat niciodată vreun candidat comunităţii, oamenii din Cernişoara au ştiu de fiecare dată mai bine decât mine pe cine să voteze. La fiecare campanie consilierii au fost cei care au mers pe teren şi au discutat cu oamenii din zona lor”, este de părere social-democratul Mihai Ionescu, unul dintre cei mai longevivi primari din ţară.
