La Sălătrucel, podul din punctul Anuța a fost deschis circulaţiei

Primarul social-democrat al localităţii Sălătrucel a inaugurat lucrările de construire a podului peste pârâul Coisca, în punctul Anuța.
La eveniment a fost prezent Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, aleşi locali, dar şi cetăţeni ai localităţii Sălătrucel.
Investiția, în valoare de circa 21 de miliarde de lei vechi s-a realizat cu bani alocaţi de la Ministerul Dezvoltării şi a presupus construirea unui pod cu o lungime de 122 de metri și o lățime de 10 metri: „Construirea podului peste pârâul Coisca este o investiţie extrem de importantă, fiindcă nimeni nu a fost în stare să construiască acest pod, timp de 30 de ani. Este o lucrare importantă, deoarece podul are o lungime de 122 de metri, are două benzi de circulaţie, iar pe ambele părţi este prevăzut cu trotuare. Acest pod nu a existat niciodată, face legătura între satul Sălătrucel şi zona peste pârâul Coisca, unde sunt peste 80 de familii, care, până nu demult ocoleau sau treceau peste podeţe de picior făcute de comunitate. Construirea podului este singurul proiect pe care l-am prins aprobat în vederea finanţării prin PNDL-2, dar sunt mulţumit fiindcă a ieşit o lucrare trainică, și care va dăinui zeci de ani”, afirmă primarul Nicolae Sima.
Nicolae Sima: „Pentru un primar, doar faptele contează”
Nicolae Sima a mai afirmat că, în cei trei ani şi jumătatea, de când a preluat frâiele acestei localităţi a muncit enorm, rezultatele sunt pe măsura așteptărilor și, cu siguranță, sunt îmbucurătoare pentru toată comunitatea. „Ne-am propus să ne ocupăm de dezvoltarea tuturor domeniilor în care intervine administrația publică locală și să începem să umplem toate golurile. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru obținut în această perioadă este faptul că am reușit să aducem bani pentru a rezolva problemele de infrastructură. Pentru un primar doar faptele contează. Este o recunoaştere a faptului că la Sălătrucel este o administraţie cu rezultate”, a precizat primarul social-democrat al localităţi Sălătrucel, Nicolae Sima.
Claudia ȘCHIOPU