Fabrica de Sodă ar putea să reînceapă activitatea anul acesta, dacă s-ar ajunge la un preț accesibil pe gigacalorie

Reprezentanții Ciech Soda România sunt dispuși să renegocieze prețul gigacaloriei, în vederea repornirii fabricii de sodă, iar Instituția Prefectului Vâlcea ar putea funcționa ca un spațiu de dialog și rezolvare a acestei probleme. Marți, 28 ianuarie 2020, în cadrul ședinței ordinare a Comisiei de Dialog Social, s-a stabilit reluarea negocierilor dintre CIECH Soda România și CET Govora, pentru stabilirea condițiilor de livrare a aburului industrial în vederea repornirii, cât mai curând, a fabricii de sodă din Râmnicu Vâlcea. Din păcate, soluția nu este la Vâlcea, ci la Guvernul României, care ar trebii să își asume plata certificatelor de dioxid de carbon.

Ciech nu poate aștepta câțiva ani, până se construiește o centrală în cogenerare

Solicitarea a venit în urma discuțiilor pe care prefectul Tiberiu Costea le-a avut cu sindicatele de pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, afectate direct de închiderea uzinei, în luna septembrie a anului trecut. La data de 25 martie 2019, la o ședință de Dialog Social, se trăgea un semnal de alarmă cu privire la consecințele închiderii fabricii de sodă. Totuși, problema nu a fost rezolvată nici după ședința din 28 ianuarie, a Comisiei de Dialog Vâlcea, pe tema menținerii locurilor de muncă la societățile de pe platforma chimică vâlceană și reluarea activității CIECH Soda România. „Din 25 martie și până în prezent am făcut demersuri către toate autoritățile, dar am constatat că eforturile mele au fost în zadar, deoarece s-a închis singura fabrică de sodă rămasă în țară. Vin cu rugămintea de a vă folosi de funcția dumneavoastră, de reprezentant al Guvernului în teritoriu, și să îi chemați pe dl Urbanovski si pe dl Roescu, ca să repornim această societate. Nu putem să așteptăm trei ani să facă o centrală de cogenerare, mai bine facem altă fabrică de sodă. Demersurile noastre au fost înaintate și v-aș ruga, domnule prefect, în cazul în care astăzi nu se ajunge la un consens, să faceți cumva încât să ne însoțiți la București, la premierul României”, a afirmat liderul de sindicat al Sindicatului Sodistul. Impactul social al închiderii fabricii de la Râmnicu Vâlcea este unul destul de puternic, iar reprezentanții salariaților afirmă că nu au posibilitatea să aștepte trei ani, până când se va construi o nouă centrală. „Statul Român este incapabil de a genera ceva, iar ministrul economiei spune că nimeni din cadrul CET Govora nu a anunțat sau comunicat despre problema pe care o avem în județ. De altfel, nici autoritățile din Vâlcea nu au sesizat problema aceasta, până când nu s-au făcut proteste pe tema pierderii locurilor de muncă din cauza închiderii fabricii de sodă. Astfel,  50 de mii de persoane au fost afectate de pierderea locurilor de muncă de pe Platforma Chimică”, afirmă Adrian Mugioiu. Acesta mai susține că CET Govora nu dorește să comunice un preț real pentru Ciech Soda România nici în momentul de față.

Nici soluția prefectului Costea nu a fost acceptată

La rândul său, prefectul județului, Tiberiu Costea, afirmă că am făcut toate demersurile necesare pentru rezolvarea situației și aducerea tuturor părților interesate la masa dialogului. „Am făcut toate demersurile pentru ca aceste lucruri să se pună la punct. Cele două părți ar trebui să se pună de comun acord și să găsească o soluție constructivă pentru ca miile de oameni care sunt angajați, respectiv beneficiarii colaterali să nu aibă de suferit. Ședința de astăzi a fost un prim pas pe care l-am făcut din dorința de a salva cele peste 2.000 de locuri de muncă în pericol din cauza situației tensionate de pe platforma chimică a Râmnicului. În scurt timp, tot la Prefectura Vâlcea, urmează să aibă loc o nouă întâlnire, într-un cadru mai restrâns, pentru găsirea unor soluții avantajoase pentru ambele companii care, în final, să conducă la reluarea activității societăților implicate, în condiții normale. Menționez faptul că până luni, 27 ianuarie 2020, la Ministerul Economiei nu a fost înregistrat niciun document oficial din partea autorităților competente privind plata certificatelor de emisii CO2 și nici vreo altă solicitare pentru acordarea unui ajutor de stat către CET Govora”, a precizat prefectul județului Vâlcea, Tiberiu Costea.

Prefectul Tiberiu Costea i-a rugat pe reprezentanții Ciech Soda să renegocieze prețul cu CET Govora, pentru a putea reîncepe producția cel târziu pe data de 3 februarie. Reprezentantul CET Govora S.A susține că negocierea s-a oprit în momentul în care cei de la Ciech Soda nu a vrut să accepte mai mult de 122 de lei, pe gigacalorie. Nici varianta prefectului Tiberiu Costea nu a fost favorabilă pentru cei prezenți. Acesta a făcut câteva calcule și a ajuns la o sumă între cele două oferite de CET, respectiv Ciech Soda, de 145,5 lei/ gigacalorie, dar nu a fost acceptată de nici o parte, reprezentantul CIECH susținând că, dacă nu se hotărăște o sumă pe care să o poată achita aceștia și să fie un preț bun și pentru CET, singura soluție este ca  Ciech să construiască o centrală, în colaborare cu toate autoritățile locale. Prefectul a solicitat o nouă întâlnire cât mai curând posibil, la care să fie prezent și directorul general al Ciech, Witold Urbanowski pentru a rezolva această problemă gravă, care persistă de câteva luni bune.

Elena BUDI

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *