Parlamentul a eliminat pensiile speciale, dar proiectul poate pica la CCR dacă va fi contestat

Doar 21 de abțineri au fost la votul final asupra eliminării pensiilor speciale ale magistraților, angajaților de la Curtea de Conturi, diplomaților, aviatorilor civili, parlamentarilor și consilierilor parlamentari, în total, aproximativ 9.000 de pensii speciale. Deputații au decis pe 28 ianuarie în sesiune extraordinară, eliminarea pensiilor speciale, inițiativa aparținând deputatului PNL Cristian Buican. Proiectul legislativ a trecut de Comisia de Muncă și prevede eliminarea pensiilor speciale, în afară de cele ale militarilor și polițiștilor. Proiectul de lege inițiat de PNL privind eliminarea pensiilor speciale a fost votat de Camera Deputaților. Au fost 247 de voturi în favoarea proiectului și 21 de abțineri. Legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, însă va intra în vigoare doar dacă nu este atacată la CCR și, în acest caz, doar dacă va primi aviz din partea judecătorilor constituționali. Înalta Curte de Casație și Justiție s-a împotrivit de asemenea eliminării pensiilor de serviciu ale magistraților. Proiectul a fost inițiat de PNL, dar în Parlament a existat o inițiativă similară a celor de la USR, care prevedea însă plafonarea pensiilor pentru magistrați și militari. În Comisia de Muncă s-a decis să se meargă pe varianta PNL, care a fost susținută și de PSD. Mai mult, social-democrații au depus un amendament prin care au eliminat și rentele viagere ale sportivilor, dar și indemnizațiile primite de academicieni și artiști.

Elena BUDI

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *