Asistăm la falimentul clasei politice actuale

După ce PNL a preluat guvernarea într-o situaţie economică precară pentru România şi în condiţiile în care liberalii erau conştienţi de faptul că au minoritate în Parlament, m-aş fi aşteptat

Read More

Apare un nou candidat interesant pentru Râmnic: Victor Giosan, membru în Biroul naţional al PLUS

Partidul Libertate,Unitate şi Solidaritate(PLUS) are un nou Birou Naţional, în componenţa căruia regăsim şi numele unui vâlcean care s-a făcut remarcat prin competenţa în administraţia locală. Victor Giosan, fost viceprimar

Read More

Claudia Banu: „România continuă să fie guvernată, şi guvernată bine”

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost adoptată cu 261 de voturi miercuri, 5 februarie, lăsând un gust amar liberalilor care nu se aşteptau ca moţiunea să treacă. Parlamentul

Read More

Operator de salubritate schimbat, la Frânceşti

Primarul Daniel Paraschiv a anunţat că în comuna Frânceşti a început procesul de colectare selectivă a deşeurilor menajere. Noua firma de salubrizare este din Turnu Severin, iar preţul abonamentului pentru

Read More

Dumitru Blejan: „PSD va merge înainte”

Primarul Dumitru Blejan, din localitatea-fief a social-democraţilor, unde la prezidenţiale partidul a obţinut cel mai bun scor, 60%, spune că PSD a fost şi rămâne un partid politic important în

Read More

Locuitorii satului Vaideeni vor avea un complex sportiv modern

La Vaideeni, Daniel Băluţă, un susţinător al sportului rege, are în plan construirea unui amplu complex sportiv în localitate. Spune că viitoarea bază sportivă le va oferi localnicilor atât un

Read More

Brezoi, oraşul unde şcoala stă la loc de cinste

La Brezoi, Robert Schell, unul dintre primarii atipici ai judeţului a arătat că se poate. A atras fonduri pentru obţinerea proiectelor în încercarea de a descoperi secretul succesului din educaţie,

Read More

La Cernişoara, proiectul de apă şi canalizare pentru întreaga localitate se face prin masterplanul judeţului

Localitatea Cernişoara este prinsă în „Proiectul regional de dezvoltarea a infrastructurii de apă şi apă uzată”, propus pentru finanţare prin programul POIM 2014 – 2020, încât toată localitatea va beneficia

Read More

Gheorghe Dumbravă a transformat întreaga localitate în şantier

Trei ani şi jumătate, localitatea Stoeneşti a fost un şantier. Primarul localităţii, Gheorghe Dumbravă, se declară mulţumit de realizări. O infrastructură bine pusă la punct este bilanţul la finalul celui

Read More

Primarul Toma Peştereanu este victimă a unei campanii de fakenews

Toma Peştereanu: Voi lupta cu toate armele şi nu renunţ, îndreptându-mă către Parchet împotriva persoanelor care au creat conturi false pe reţelele de socializare. La Costeşti se anunţă de pe

Read More