Asistăm la falimentul clasei politice actuale

După ce PNL a preluat guvernarea într-o situaţie economică precară pentru România şi în condiţiile în care liberalii erau conştienţi de faptul că au minoritate în Parlament, m-aş fi aşteptat să facă, în sfârşit, ceea ce trebuie. Adică, în primul rând, ar fi trebuit făcută de urgenţă o reformă reală a aparatului administrativ, care era principala masă de manevră a PSD, şi care a ajuns să sufoce la propriu firmele private. Apoi ar fi trebuit luate la fel de urgent măsuri drastice de tăiere a veniturilor nejustificate (inclusiv a pensiilor speciale pentru toate categoriile de beneficiari), măsuri de încurajare a producţiei autohtone şi, mai mult decât atât, educaţia şi sănătatea accesibile pentru toată lumea ar fi trebuit să devină principala problemă a liberalilor. În loc să asistăm însă la o remediere imediată a tuturor prostiilor puse în practică în ultimi ani de PSD, alegătorii s-au ales cu aceeaşi Mărie, dar cu pălărie galbenă la purtător.
În loc de reformă administrativă PNL a desfiinţat niscaiva instituţii, dar numărul bugetarilor a rămas acelaşi, poate chiar ceva mai mare, singura restructurare fiind cea a liftierei de la Ministerul Muncii. PNL s-a grăbit să îşi instaleze doar propriii lipitori de afişe prin funcţii cheie, iar tunul cel mai important urma să fie dat la bugetul sănătăţii, unde banii urmau să fie disponibili la liber şi clinicilor private, în aceeaşi măsură ca şi celor de stat. Cu alte cuvinte, tunurile date de PSD urmau să fie acoperite de nişte tunuri şi mai mari, date de PNL.
Această situaţie aberantă i-a supărat chiar şi pe „adevăraţii stăpâni” ai lui Iohannis, nemţii, care au tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia dezastruoasă în care actuala guvernare împinge ţara. Postul german Deutsche Welle a avertizat că manevrele preşedintelui au readus PSD pe cai mari şi au pus PNL într-o poziţie complicată. Analiştii germani profeţesc intrarea României într-o criză politică de durată şi îl ceartă, practic, pe Orban pentru că nu a realizat până acum obiectivul care îi era trasat, probabil, şi anume organizarea de alegeri anticipate. „Acum, Iohannis şi candidatul său preferat pentru şefia guvernului, Orban cel răsturnat de legislativ, trebuie să intre în jocuri complicate pentru a evita să cadă iar în mâinile unei majorităţi conjuncturale din Parlament. Premisele arată însă mult mai prost decât în urmă cu trei luni: PSD s-a pus iar pe picioare, se pare, după dezastrul din jurul fostului lider Liviu Dragnea şi încearcă să pună beţe în roate PNL”, se arată în materialul DW.
Din păcate, PNL nu prea mai are instrumentele necesare pentru a se ajunge la anticipate, deşi conduce încă în sondajele de opinie cu aproximativ 45% din opţiunile de vot, în timp ce PSD abia dacă ajunge la 20%. Lucrurile se pot inversa, însă, rapid, dacă va fi învestit acelaşi executiv Orban, care deja îi calcă pe nervi pe alegători. Guvernul PNL are de gestionat până la toamnă câteva situaţii aproape imposibile, cum ar fi, de exemplu, creşterea pensiilor, iar reformele drastice nu vor face altceva decât să îi scadă cota de încredere. În acelaşi timp, partidele mici par mai degrabă să penduleze între PSD şi PNL, şi este clar că se vor da de partea celui care câştigă. Nici de la noua formaţiune pro-europeană USR-PLUS, a treia forţă politică a ţării, cu 15% din opţiunile de vot, nu vine vreo soluţie sustenabilă la actuala criză politică de durată din România. Aceasta este concluzia sumbră la care au ajuns analiştii politici germani, lucru pe care incompetenţa PNL, suprapusă peste incompetenţa anterioară a PSD şi peste lipsa de soluţii a noilor partide politice o confirmă din plin. Românii asistă, de fapt, la un fel de faliment al clasei politice actuale, care urmează în mod firesc după falimentul anterior, al economiei naţionale.
Mihai ROMAN