Daniel Băluţă: „”Drumul spre o Europa civilizată trece şi prin Vaideeni”

Daniel Băluţă,  se afla la sfârşitul celui de-al doilea mandat în aceasta funcţie. Acesta va intra pentru a treia oară în competiţia electorală în vederea câştigării fotoliului de primar al localităţii  Vaideeni. Primarului social democrat nu i-a lipsit relaţia cu cetăţeanul şi poate că acest lucru a fost esenţial în câştigarea funcţiei de primar al localităţii  două mandate consecutive. Înainte să ajungă în administraţia locală, Băluţă a lucrat în domeniul financiar, iar experienţa din acest domeniu a uşurat sarcinile pe care, ulterior, din postura de primar a fost şi este nevoit să le rezolve: „Faptul că am lucrat în domeniul financiar m-a ajutat foarte mult, pentru că am venit dintr-un sistem în care am lucrat cu oamenii şi este important să înţelegi cum se pun toate problemele, din punct de vedere fiscal, pentru că, până la urmă, totul se rezuma la bani. Şi în primărie se întâmplă acelaşi lucru, absorbţia fondurilor  este primordială, dacă nu ai bani nu poţi să ajuţi comunitatea.  Iar drumul spre o Europa civilizată trece şi prin Vaideeni, dar cu bani atraşi pentru investiţii”, a  declarat prim-gospodarul din Vaideeni. Acesta a reuşit, în timpul mandatului,  care este acum la final, să ducă la îndeplinire  foarte multe dintre obiectivele  pe care şi le-a propus acum patru ani.

Daniel Băluţă: „M-am angrenat în această luptă pentru că mi-am dorit ca localitatea să redevină ce a fost cândva”

În 2012, Daniel Băluţă s-a aruncat în luptă pentru fotoliul de primar, deoarece îşi dorea ca localitatea în care s-a născut să redevină una de primă importanţă. Înainte de anul 1989, comuna Vaideeni a fost cea mai renumită din judeţ. Totodată, socialul Daniel Băluţă a fost conştient că munca de primar necesită mult timp, răbdare, şi că va fi nevoit să facă eforturi suplimentare pentru a da o nouă faţă localităţii: „”M-am angrenat în această luptă pentru că mi-am dorit ca localitatea în care m-am născut să redevină ce a fost cândva. Înainte de ’89, Vaideeniul era cea mai renumită comună din judeţ. Aici întotdeauna au fost oameni bogaţi şi sunt în continuare. Deşi sunt plecaţi prin diferite locuri, toţi ştiu că sunt din Vaideeni şi sunt mândri de lucrul acesta”, a precizat primarul.

Primar în calea potopului

Daniel Băluţă: „”Ciobanii din Vaideeni, sunt oameni harnici, şi-au îngrijit mioarele lor, şi-au iubit familia, „locul” şi pe Dumnezeu”

Vaideniul este  localitatea care  a fost afectată de mai multe ori inundaţii puternice.  Momentele dramatice din timpul inundaţiilor i-au marcat profund pe săteni.  În ultimii ani, mai multe pâraie din zonă, inofensive în trecut, au făcut ravagii. În luna august 2014, o viitură a afectat profund viaţa sătenilor din Atârnaţi, iar în vara anului 2018 zeci de case au fost inundate, după ce, în urma ploii torenţiale, apele râului Luncavăţ s-au umflat şi au ieşit din albie:

„În fiecare, din cele două mandate de primar am trecut prin momente extrem de grele atât pe mine, cât şi pe cetăţenii,  inundaţiilor ne-au marcat profund. Am intrat în administraţie cu entuziasm, aveam un plan rapid de recuperare în privinţa investiţiilor dar, la scurt timp de la preluarea mandatului  m-am trezit că primăria avea  datorii de ordinul miliardelor pe care, în şase luni am fost  nevoiţi să le achităm.  Cu toate astea primul proiect pe care l-am implementat a fost pentru asfaltarea drumurilor locale şi proiectul de reabilitare a reţelei de apă în Vaideeni şi Izvorul Rece. Apoi, Dumnezeu ne-a ajutat, fiindcă a venit proiectul de asfaltare a drumului judeţean. La scurt timp ne-am trezit că, în urma viiturilor puternice, drumul judeţean s-a rupt. Cu toate acestea am reuşit să reconstruim aproape tot ce s-a distrus în urma calamităţilor. Cu greu, pentru că nu degeaba am fost declaraţi de vicepremierul de la data respectivă de două ori cea mai calamitată localitate din ţară. Localitate Vaideeni este iubită de Dumnezeu, pentru că oamenii de aici, dacă au putut să facă un bine, să ajute pe cineva, au făcut-o cu inima deschisă. Ciobanii din Vaideeni  nu sunt învăţaţi să facă rău, şi-au văzut de treburile lor, sunt oameni harnici, şi-au îngrijit mioarele, şi-au iubit familia, „locul” , şi pe Dumnezeu” a precizat primarul social democrat al localităţii Vaideeni, Daniel Băluţă   

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *