Un grup de tineri din Lăpuşata sprijină investiţiile în domeniul educaţiei

Satele de pe Valea Cernei sunt vechi, şi au o mare încărcătură istorică, iar învăţământul a constituit întotdeauna farul călăuzitor care a direcţionat viaţa tuturor copiilor care au trecut pragul şcolilor din Lăpuşata. Prima şcoală s-a ridicat în satul Săruleşti, pentru ca, mai apoi, comunitatea să ridice în fiecare dintre cele şapte sate câte o şcoală.
Astăzi, în localitate mai funcţionează o singură şcoală şi grădiniţă, dar învăţământul a rămas o prioritate pentru administraţia locală şi locuitori.
Locaţiile sunt modernizare, dar, cu toate acestea, anul acesta un grup de tineri din sat va investi în domeniul educaţiei, astfel încât toţi copii din localitate să beneficieze de cele mai bune condiţii. Cu sprijinul acestor fii ai satului, şcoala veche din localitatea Lăpuşata se va moderniza. Interioarele clădirii se vor reface de la zero, iar sala mare a clădirii se va transforma într-o sală de sport pentru copii: „Avem un sat cu oameni harnici şi buni gospodari. Un grup format din mai mulţi tineri ai localităţii, împreună cu administratorul societăţii unde ei îşi desfăşoară activitatea vor da o mână de ajutor comunităţii, iar iniţiativa acestor tineri este de lăudat. Iniţial ei doreau să construiască la şcoală grupurile sanitare în interior, fiindcă au auzit că sunt şcoli care încă mai au grupurile sanitare în curte, dar la noi de mult nu mai există această problemă, avem grupurile sanitare modernizate, iar şcoala nouă beneficiază de toate condiţiile. Acţiunea acestor tineri, de implicare şi de sprijin se va desfăşura în mai multe localităţi din această zonă a judeţului. Acest grup de tineri din localitate, împreună cu administratorul firmei, unde îşi desfăşoară activitatea, vor face voluntariat pentru amenajarea şcolii vechi din sat, iar acest lucru îi bucură. Să nu uităm că şcolile au fost construite de comunitate, iar ei sunt o continuitate a faptelor bune şi ne motivează”, ne-a declarat primarul liberal al localităţii Lăpuşata, Nicolae Joiţa.

Bilanţ pozitiv, la finele celui de-al doilea mandat, pentru primarul Joiţa
Primarul din Lăpuşata este mândru de ceea ce a realizat în localitate, în cei opt ani de mandat, afirmând că şi-a onorat cu cinste girul pe care comunitatea i l-a dat, în 2012. Peste trei luni, el va ieşi în faţa oamenilor cu lucruri concrete, oferindu-le localnicilor o broşură care va conţine realizările, proiectele şi planurile sale după cel de-al doilea mandat, dar şi pentru viitorii patru ani. Printre realizările liberalului din Lăpuşata se numără proiecte care au schimbat imaginea localităţii: „Toate proiectele pe care le voi trece în pliant sunt cunoscute de comunitate. Ca în fiecare campanie, nici aceasta nu va fi lipsită de atacuri, din nou mă vor acuza că am fost securist, ceea ce nu mă va afecta. Pentru următoarea perioadă am depus proiectul pentru introducerea sistemului de gaze pe o lungime de 20 de kilometri. Mai avem un proiect, de extindere a alimentării cu apă pe o lungime de 2,5 kilometri şi un proiect de asfaltare a drumurilor comunale”, a precizat primarul liberal al localităţii Lăpuşata, Nicolae Joiţa.

Reţea de apă şi drumuri comunale modernizate
La capitolul realizări, în primul mandat a reuşit să introducă 17,5 kilometri de reţea de apă potabilă şi să atragă fonduri de la stat pentru modernizarea drumurilor comunale prin asfaltare pe o lungime de 7 kilometri. În localitate s-au construit două noi poduri, peste pârâul Cerna, iar pe o lungime de 6 kilometri s-a introdus reţeaua de canalizare. S-a achiziţionat un buldoexcavator, o camionetă şi s-a modernizat dispensarul comunal la interior şi exterior. Toate drumurile săteşti au fost întreţinute cu piatră spartă şi cilindrate, pentru că Lăpuşata are în total 90 de kilometri de drumuri comunale: „Tot în acest mandat, am amenajat baza sportivă din localitate cu gazon, am construit vestiare şi tribune. La şcoala veche din centrul localităţii am alocat fonduri pentru repararea exterioară a clădirii, schimbarea uşilor şi ferestrelor termopan. Tot în această perioadă am reuşit să construim o scenă în aer liber, în curtea şcolii, unde copiii să îşi poată ţine serbările la sfârşit de an, pentru că noi nu aveam cămin cultural, unde să aibă loc astfel de evenimente. Tot în această perioadă se lucrează la un teren sintetic cu nocturnă în curtea şcolii, iar la grădiniţa din centru s-a amenajat un grup sanitar în interiorul clădirii. La baza sportivă s-au modernizat tribunele şi vestiarele. Acestea sunt proiectele mari, dar şi lucrurile mărunte care au cuprins întreaga localitate în primul meu mandat”, afirmă primarul Nicolae Joiţa.
