Evoluția actuală a pestei porcine africane în județul Vâlcea

Centrul Local de Combatere a Bolilor Vâlcea a aprobat vineri, în ședință extraordinară, măsurile necesare pentru împiedicarea răspândirii pestei porcine africane, după confirmarea virusului la un porc domestic dintr-o gospodărie din comuna Glăvile și la un mistreț găsit mort în Fondul Cinegetic 40, de pe raza comunei Stănești.

Autoritățile au dispus, conform legislației în vigoare, instalarea de filtre de control și dezinfecție la intrarea în focare, iar primăriile de pe o rază de 10 kilometri, în cazul focarului din Glăvile, și 13 kilometri, în cazul focarului din mediul silvic, au fost anunțate să înștiințeze populația și administratorii fondurilor cinegetice din aceste zone despre acțiunile necesare pentru a ține boala sub control.

Numărul focarelor active în gospodăriile private din județ, în momentul de față, este de 13, după ce autoritățile sanitar veterinare județene a închis șase dintre acestea.

 Este vorba despre focarele din localitățile Băbeni (3), Drăgoești (1) și Orlești (2), rezultatele analizelor de  laborator efectuate pe probele recoltate de la toți porcii din zonele de siguranță ale acestor focare, confirmând că, în urma realizării integrale a măsurilor de profilaxie și combatere,  în aceste localități nu mai există animale bolnave sau ținute sub observație clinică pentru PPA.

Conform datelor centralizate, în prezent, în județul Vâlcea sunt active focare de pestă porcină africană în gospodării ale populației din Păușești-Măglași (1), Drăgășani (1), Lungești (1), Olanu (1), Băile Olănești (1), Dăești (1), Stănești (1), Glăvile (1), Stoilești (1) Oteșani (2) și Perișani (2) și în fondurile cinegetice: FC16 Goranu ( un mistreț găsit mort în luna iunie a anului trecut), FC37 Mitrofani (cinci mistreți), FC38 Dobrușa  (67 de mistreți găsiți morți și unul împușcat) FC39 Ușurei (un mistreț), FC13 Cozia (doi mistreți), FC30 Govora  (opt mistreți gășiți morți și unul împușcat), FC17 Aranghel (trei mistreți) și FC40 Stănești (doi mistreți).

Pe această cale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vâlcea reia apelul către cetățeni de a sprijini autoritățile în aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii virusului PPA și pentru limitarea efectelor bolii, având în vedere gravitatea acesteia și consecințele economice generate de evoluția acesteia.

Orice suspiciune trebuie anunțată imediat medicului veterinar, DSVSA sau oricărei autorități locale. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de stat, în condițiile prevăzute de legislație.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *