Ion Vlădulescu:  „Împreună vom reuși să depășim această perioadă grea”

Primarul Ion Vlădulescu le recomandă locuitorilor să asculte sfaturile specialiştilor pentru a preveni răspândirea virusului care face din ce în ce mai multe victime în lume. La Budeşti s-au dispus măsuri de igienizare pe raza comunei, însă locuitorii trebuie să ştie că cea mai bună cale de a evita îmbolnăvirea este aceea de a se proteja atât pe ei, cât şi pe cei din jur. Primarul îi îndeamnă pe cetăţeni să anunţe medicul de familie şi să rămână izolaţi la domiciliu o perioada de 14 zile. Cei care au venit în ultimele zile sau vor veni din afara graniţelor vor putea să îl anunţe despre problemele pe care le întâmpină la numărul de telefon 0753096171. Mai mult, pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile, în mod special a bătrânilor în vârstă de peste 65 de ani care nu mai au pe nimeni, primarul a format un grup local de acţiune pentru a se deplasa la fiecare solicitare, care să intervină şi să livreze cumpărăturile necesare: mâncare, medicamente şi produse de igienă:

„Până în prezent încercăm să ţinem situaţia sub control. Şi la noi în localitate sunt aproximativ 50 de persoane în izolare la domiciliu. Sper să nu apară şi alte cazuri, să rămânem la acest stadiu, de izolare la domiciliu. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că, prin aceste ordonanţe militare s-a restricţionat deplasarea persoanelor, inclusiv a celor care au peste 65 de ani. În situaţia celor care sunt singuri trebuie să le acordăm ajutor, iar noi suntem alături de ei. România trece prin momente de o gravitate fără precedent pentru noi toţi. Sunt vremuri dificile nu doar asupra unei comunităţi sau a unei ţări, ci pentru întreaga omenire. Adresez rugămintea tuturor cetăţenilor pe această cale să dăm dovadă de responsabilitate şi de un simţ civic deosebit, pe măsura problemelor cu care ne confruntăm. Rog pe toţi cei care au venit în ultimele zile sau vor veni din afara graniţelor, să anunţe medicul de familie şi să rămână izolaţi la domiciliu o perioada de 14 zile, iar în cazul altor probleme să mă contacteze la numărul meu de telefon, 0753096171. Este recomandat ca o singura persoana din familie să meargă la cumpărături, purtând masca şi mănuşi de protecţie, atunci când este absolut necesar, iar persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, care au susţinători sau altă formă de ajutor, să rămână izolaţi la domiciliu. Îi rog pe cetăţenii comunei Budeşti să respecte cu stricteţe aceste masuri, necesare combaterii acestei epidemii, să fie fie responsabili, să stea acasă, şi împreună vom reuşi sa depăşim această perioadă grea”, ne-a informat primarul din localitatea Budeşti, Ion Vlădulescu.

Ion Vlădulescu: „Şocul economic va fi destul de serios”

Pe lângă grija pe care o are administraţia locală pentru cetăţeni, prin măsurile privind prevenirea răspândirii coronavirusului pe raza localităţii, la Budeşti continuă lucrările începute pentru modernizarea comunei:

„Este o perioadă critică, dar la fel de critic poate fi şi momentul în care vom ieşi din carantină. Şocul economic este posibil să fie destul de serios. Din acest motiv constructorii de la Budeşti şi-au continuat activitatea. Se lucrează la grădiniţa cu program normal şi la construirea podului peste pârâul Sâmnic, din satul Barza, dar în curând vom ajunge la fundul sacului. Guvernul a anunţat o rectificare bugetară, dar nu ştim în ce constă această rectificare cu privire la autorităţile locale, care oricum au nevoie de sprijin financiar în momentele acestea. şi nu numai. Avem investiţii în derulare pe care trebuia să le finalizăm. Avem nevoie de fonduri pentru a sprijini persoanele vulnerabile, dar şi obligativitatea de a da o mână de ajutor medicilor. Mai mult, producătorul de componente auto Faurecia a închis activitatea, ceea ce înseamnă că 3000 de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Acest lucru nu face decât să sugrume economia”, a precizat primarul localităţii Budeşti, Ion Vlădulescu.

În opinia primarului, oprirea economiei din cauza acestei epidemii va duce la o altă criză, din care ne vom reveni mult mai greu. Tot mai multe activităţi s-au închis, iar angajatorii şi-au trimis salariaţii acasă. Guvernul a pregătit un pachet de măsuri vitale, iar toţi cei care stau acasă aşteaptă acele plăţi promise. Aceşti bani sunt însă sub semnul întrebării, dacă firmele nu îşi vor mai relua activitatea, având în vedere că se anunţă o perioadă îndelungată de turbulenţe pe piaţa financiară.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *