Consiliul Judeţean dotează Spitalul Judeţean Vâlcea cu un aspirator ultrasonic de ultimă generaţie
În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, din 25 martie, s-a aprobat acordarea unui bun mobil dat în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Este vorba despre un aspirator ultrasonic Sonpet, care aparţine domeniului privat al Judeţului Vâlcea, şi care a fost dat în folosinţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea pentru a reduce la jumătate timpul intervenţiilor chirurgicale.
Secţia de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea este una modernă, cu aparatură medicală de ultimă generaţie, iar acest aparat ultramodern va facilita munca tuturor cadrelor medicale şi nu numai, deoarece acest aspirator va ajuta pacienţii spitalului să se recupereze mult mai repede. Aspiratorul ultrasonic este un dispozitiv medical pentru fragmentarea, emulsificarea şi aspirarea ţesuturilor atât moi cât şi dure (de tip osos) cu ajutorul ultrasunetelor de înaltă frecvenţă (25 kHz), iar valoarea totală a produsului revoluţionar nu a fost una mică, dar a fost un bun necesar Spitalului Judeţean Vâlcea, preţul fiind acela de 140.557,17 lei. Elena BUDI