Mariana NIŢU: „Mi-aş dori o resetare a scării valorilor în societate, o abordare morală în utilizarea resurselor omenirii”

Alianţa 2020 USR-PLUS a fost înfiinţată la 2 februarie 2019 între partidele Uniunea Salvaţi România (USR) şi Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) pentru a candida împreună la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Ulterior, cele două partide au decis semnarea unui protocol de alianţă politică. La Râmnicu Vâlcea, alianţa USR-PLUS merge pe premisa că oamenii care au activat până acum în afara politicii au aşteptat de la cei care au condus România în ultimele decenii să deschidă un drum şi o şansă de dezvoltare, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Aşadar, cei din alianţa USR-PLUS sunt dezamăgiţi după ce au trăit mereu cu speranţa că la un moment dat va fi mai bine, dar nu a fost.
Grupul PLUS de iniţiativă din judeţul Vâlcea este condus de Mariana Niţu, membră a Alianţei USR-PLUS şi viitor candidat pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. În anul 1994 a contribuit la înfiinţarea Societăţii Moda Sârguinţa SCM, unde a fost director economic timp de 19 ani, apoi a devenit preşedinte. A iniţiat şi a realizat obiective de investiţii majore pentru Modas, atât în tehnologii moderne pentru industria confecţiilor cât şi în turism şi în domeniul imobiliar. Are experienţă în atragerea şi gestionarea surselor de finanţare pentru obiective de investiţii majore, iar capacităţile sale o fac să fie un candidat important pentru funcţia de primar al Râmnicului.

Impact real: Dumneavoastră sunteţi candidata PLUS pentru alegerile locale. Candidatura dumneavoastră este definitivă? Aţi stabilit şi un program electoral?

Mariana Niţu: Sunt membru al PLUS din ianuarie 2019 şi membră a Biroului Judeţean al Filialei Vâlcea. În competiţia internă pentru desemnarea candidaţilor, candidatura mea a fost validată pentru poziţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Programul meu politic se bazează pe principii care mi-au condus toată activitatea profesională de până acum, destul de importantă aş zice, din mediul de afaceri privat, şi anume integritatea, transparenţa, meritocraţia, competenţa, responsabilitatea individuală asumată de fiecare persoană implicată în administraţie. Programul meu electoral are obiective clar stabilite, perfect realizabile prin utilizarea resurselor existente la nivel local şi prin atragerea altor surse, care să completeze resursele locale. Resursele locale înseamnă economia locală, populaţia oraşului, investiţii care creează plus valoare şi locuri de muncă, necesare pentru un trai cât mai bun în municipiu. În programul nostru pentru municipiu avem obiective perfect realizabile, care să atragă investiţii, să creeze locuri de muncă şi care să convingă populaţia activă să se întoarcă acasă din străinătate sau din marile oraşe ale ţării.

Impact real: Pentru localităţi aveţi pregătite liste cu potenţiali candidaţi? Dar pentru Consiliul Judeţean, aveţi candidaţi puternici?

Mariana Niţu: În Filiala Vâlcea, procesul de pregătire a alegerilor locale a început din decembrie anul trecut, prin dezbateri interne în grupurile de lucru constituite pentru a stabili obiectivele, principiile programelor noastre politice şi pentru administrarea unităţilor teritoriale din judeţ. Membrii de partid care au dorit să se înscrie în lupta electorală pentru alegerile locale au urmat o procedură internă prin care şi-au înscris candidaturile, prezentându-şi programele lor politice. Candidaturile lor au fost verificate privitor la integritatea acestora şi la consistenţa programelor politice. Candidaturile validate au fost votate de toţi membrii de partid, stabilindu-se astfel candidaturile pentru primării, consilii locale, cât şi ierarhia acestora. Acum ştim cu certitudine cine sunt candidaţii PLUS. Avem candidaţi înscrişi pentru alegerile locale în toate oraşele şi municipiile judeţului, avem candidaţi la primării şi consilii locale în aproximativ 40 dintre comunele din judeţ. Programele lor politice sunt adaptate la necesităţile comunităţilor respective. Avem candidat pentru preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea şi candidaţi viabili pentru a putea fi consilieri judeţeni. Aceste persoane sunt foarte active în teritoriu, sunt profesionişti, integri şi foarte determinaţi să schimbe judeţul în bine prin realizarea unor obiective concrete şi sigure. Candidaţii noştri sunt persoane de o integritate absolută, profesionişti, determinaţi să administreze în mod transparent, pe principii de meritocraţie şi competenţă resursele fiecărei localităţi, în interesul cetăţenilor.

Impact real: Pentru a putea face faţă acestei bătălii strânse, aveţi o echipă pregătită pentru a vă ajuta?

Mariana Niţu: Candidaţii noştri sunt ajutaţi de grupurile de lucru constituite din specialişti din diverse domenii. Echipa de candidaţi ai Alianţei USR-PLUS, care vor fi aleşi în primăriile şi consiliile locale vor lucra pentru a începe implementarea obiectivelor din programele noastre. Suntem convinşi că nu va fi uşor, dar capacitatea acestor viitori administratori, determinarea lor şi alianţa care va fi alături de ei, prin echipele de specialişti vor face să înceapă schimbarea şi înlocuirea unui mod de administrare vechi, neprofesionist, netransparent, organizat în interesul unor grupuri anumite, cu interese personale. Obiectivul nostru este să schimbăm în bine România. Pe listele noastre de candidaţi se regăsesc şi tineri până la 35 de ani, dar şi persoane adulte, în plină activitate profesională, dar şi persoane de peste 50 de ani. Avem pe liste o proporţie bună între femei şi bărbaţi, aş zice eu. Candidaţii noştri sunt ajutaţi de grupurile de lucru constituite din specialişti din diverse domenii. În mediul rural şi în mediul urban avem specialişti pentru mediul de afaceri, pentru cercetare ştiinţifică şi tehnologică, pentru digitalizare, pentru accesare de fonduri de dezvoltare, pentru sănătate, învăţământ, mediu şi pentru problemele persoanelor vârstnice. Aceste persoane sunt sprijinul candidaţilor noştri şi vor fi alături de ei cu expertiza lor, în scopul realizării proiectelor lor politice, la cel mai avansat nivel posibil.

Impact real: Câte organizaţii USR-PLUS aveţi în ţară? Dar în judeţ?

Mariana Niţu: La nivel naţional partidul are organizate filiale judeţene, iar la nivelul localităţilor sunt constituite comunităţi locale. O comunitate locală este organizată pentru o zonă de 8000-10.000 de locuitori, în comunele mai mari, iar în oraşe sau municipii sunt mai multe comunităţi locale în aceeaşi localitate. De exemplu, la Râmnicu Vâlcea sunt constituite zece comunităţi locale, şi în curând se vor constitui încă patru. Comunităţile locale au rolul de a lucra, prin membrii lor, în scopul identificării problemelor zonei respective, a situaţiilor care necesită îmbunătăţiri imediate, a problemelor locuitorilor din comunitatea respectivă, iar pe baza centralizării nevoilor comunităţilor se stabilesc măsurile şi programele care trebuiesc promovate, pentru a rezolva acele probleme ale comunităţii.

Impact real: Ce anume credeţi că vă deosebeşte de alte partide ?

Mariana Niţu: Membrii PLUS sunt persoane active, care au o expertiză profesională performantă, sunt integri, au poziţii de management în firmele în care sunt activi, sunt membri activi în societatea civilă, participă la acţiuni comunitare în organizaţii civile. Nu candidează pentru a avea un loc de muncă, aceştia candidează pentru a face o schimbare în politica actuală. Ei sunt implicaţi şi vor să schimbe modul în care se administrează şi se gestionează comunităţile locale, iar, din aceste motive, candidaţii noştri sunt determinaţi, lucrează în echipe de specialişti, sunt integri şi nu au mai făcut politică.

Impact real: Aveţi discuţii în plan pentru o posibilă alianţă la nivel local? Dar la nivel naţional?

Mariana Niţu: La nivel naţional suntem în alianţa USR-PLUS, în prezent cele două partide şi-au stabilit candidaţii pentru alegerilor locale, iar acum suntem în etapa de stabilire a listelor comune de candidaţi. Este o perioadă de negociere între cele două birouri judeţene, şi sper că pe listele comune se vor regăsi în mod echilibrat candidaţi din ambele partide. Eventualele alianţe la nivel local se vor stabili de comun acord, în Alianţa USR-PLUS şi, cu siguranţă, aceste alianţe vor trebui să respecte principiile alianţei noastre.

Impact real: Cum veţi proceda după ce se va termina această pandemie, ce strategie aveţi? Cum veţi atrage oamenii? Vorbind cu fiecare în parte, prin pliante, sau aveţi alte metode de comunicare?

Mariana Niţu: Starea de urgenţă în care ne aflăm cred că va duce la amânarea alegerilor locale. Acum trebuie să ne concentrăm toate eforturile şi disponibilitatea astfel încât să protejăm populaţia şi pe fiecare dintre noi de infectarea cu Covid – 19, să respectăm regulile şi să ne asigurăm fiecare dintre noi că vom fi protejaţi, deoarece sănătatea este principalul lucru care trebuie să ne îngrijoreze acum. Sper ca noi toţi să facem faţă acestei perioade extrem de dificile, iar apoi să revenim la activităţile curente.

Mariana NIŢU: PLUS este un partid care consideră că liberalismul politic şi civic, nevoia de dreptate, securitatea socială şi sănătatea sunt la fel de importante ca proprietatea individuală şi competiţia liberă. Mi-aş dori să medităm în această perioadă la ceea ce a devenit omenirea, la ce principii ne mai guvernează, în ce principii mai credem şi ce principii ar trebui să stea de acum înainte la baza educaţiei noastre şi a generaţiilor viitoare. Mi-aş dori o resetare a scării valorilor în societate, o abordare morală în utilizarea resurselor omenirii, din ce în ce mai deficitare. Am neglijat OMUL, ne-am distrus planeta, iar natură ne spune, în felul ei, că omenirea se află în pragul autodistrugerii.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *