Gabriel Ţolea: „Le mulţumesc cetăţenilor pentru modul în care au înţeles să stea acasă”

În localitatea Mălaia, primăria s-a organizat în ceea ce priveşte monitorizarea celor aflaţi în izolare şi îi ajută prin procurarea alimentelor necesare. Primăria sprijină şi cele 30 de persoane de peste 65 de ani care nu au nici un sprijin. Primarul Gabriel Ţolea le transmite localnicilor că nu sunt motive de îngrijorare, să respecte ordonanţele militare şi să stea acasă:  

„La Mălaia este linişte, nu numai că au reacţionat pozitiv, dar cetăţenii au înţeles situaţia. Partea bună a fost şi faptul că, împreună cu poliţia, am gestionat destul de bine situaţia, inclusiv cu persoanele aflate în izolare. Prin urmare, când cooperezi însemnă mult. Ne apropiem de sărbătorile Pascale, iar acest lucru este îngrijorător, şi aici mă refer la întreaga Valea a Lotrului, fiindcă sunt foarte mulţi plecaţi în Anglia, dar mă gândesc că nu vor veni în perioada aceasta acasă. În localitate sunt persoane singure, de peste 65 de ani, dar prin intermediul Comitetului Local aceste persoane, 30 la număr, sunt sprijinite de noi. Eu sper că această pandemie nu va ajunge până la Mălaia. Tot în atenţia mea sunt şi medicii de familie din localitate, fiindcă avem nevoie de ei să îi păstrăm sănătoşi. Din păcate am procurat cu foarte mare greutate echipamente de protecţie, la preţuri exagerate. Poate cineva va opri această creştere a preţurilor, nejustificată. Le mulţumesc tuturor cetăţenilor pentru modul în care au înţeles să stea acasă”, afirmă primarul comunei Mălaia, Gabriel Ţolea.  

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *