CJ Vâlcea alocă fonduri pentru aparate de ventilație,  echipamente de protecţie şi cazarea personalului medical de la Spitalul Județean

În cadrul ședinței  extraordinare,  întrunită astăzi, 9 aprilie 2020,   Consiliul Județean Vâlcea a  aprobat proiectului de hotărâre „privind rectificarea Bugetului propriu al județului Vâlcea și a Listei obiectivelor de investiții ale Consiliului Județean, precum și Bugetul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea pe anul 2020”.

Potrivit Ordonanţei Militarea nr. 4 /29.03.2020 a ministrului afacerilor interne privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare vor asigura la cere spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii virusului COVID-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora

Astfel, în urma adresei nr 4945/ 30.03.2020, în cadrul şedinţei de astăzi,  Consiliul Judeţean a  alocat suma de 500.00 mii  lei, pentru asigurarea spațiilor hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, pentru un număr de 161 persoane și Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești, pentru un număr de 57 cadre medicale și personal auxiliar medical.

La Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea se vor aloca sume reprezentând transferuri din bugetul județului Vâlcea,  după cum urmează:

– alocarea sumei de 150.00 mii lei, pentru achiziționarea a 4 containere duble tip dormitor, cu baie, necesare pentru trierea și izolarea pacienților suspecți de COVID- 19

– alocarea sumei de 45.000 lei, Spitalului Judeţean de Urgenţă, reprezentând  asigurarea cofinanțării Consiliului Județean Vâlcea  privind  achiziționarea „Echipamentului complet Analizor Real Time PCR”, a cărui finanțare în proporție de 90% este asigurată de Ministerul Sănătății

– alocarea sumei de 255.00 mii lei, pentru achiziționarea a două bucăți „Aparate ventilație mecanică” necesare pentru secția ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, prin care se realizează respiraţia artificială a pacienţilor cu afecţiuni pulmonare

–  alocarea  sumei de 100.00 mii lei, pentru achiziționarea de măști de protecție, halate chirurgicale și mănuși

Toate aceste alocări financiare au loc având în vedere necesitatea asigurării de urgență a fondurilor pentru susținerea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea și pentru protejarea populației județului de răspândirea virusului COVID 19.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *