Adrian Mitrache: „Oameni înţeleg dificultatea acestor vremuri”

La Goleşti, oamenii conştientizează pericolul iminent şi au înţeles că trebuie să stea acasă. Ies din gospodării doar până la magazin sau la farmacie, iar persoanele aflate în izolare respectă măsurile impuse de autorităţi. Multe dintre ele urmează să iasă din perioada de izolare neprezentând simptome de îmbolnăvire: „Nu mă aşteptam să avem o colaborare atât de bună din partea cetăţenilor. În localitate avem și câteva persoane aflate în izolare, care au înțeles necesitatea izolării, și le mulțumesc pentru acest lucru. Mai mult, avem cazuri care ne-au sunat să ne informeze că au plecat din ţara respectivă, cerându-ne să îi informăm care sunt măsurile pe care trebuie să le respecte. Din localitate avem şi trei persoane aflate în carantină, în două locaţii din judeţ. Spre surprinderea mea şi cei în vârstă au înţeles că trebuie să respecte măsurile impuse de autorităţi. Trec pe la fiecare gospodărie, fac acest lucru fiindcă vreau să îi văd în curte, și mai bine le aduc eu cele necesare în ceea ce priveşte cumpărăturile, deoarece nu vreau să se aplice acele sancțiuni contravenționale care sunt exagerate, pentru locuitorii noștri. Pot să supraveghez fiecare stradă şi de pe telefon, fiindcă avem camere de supraveghere în localitate, iar aplicaţia o coordonez eu, dar, aşa cum am spus, este linişte. Un lucru bun este faptul că sunt câteva case în localitate pe care le credeam părăsite, iar acum sunt locuite, pentru că proprietarii au decis că măsura autorităţilor, de a „sta acasă”, este mult mai uşor de suportat la căsuţa de la ţară”, afirmă viceprimarul comunei Goleşti, Adrian Mitrache.

Adrian Mitrache: „Paştele acesta să ne aducă tuturor alinare şi puterea de a trece cu bine peste orice provocare”

În localitatea Golești îşi desfăşoară activitatea un medic de familie. Viceprimarul comunei Goleşti, Adrian Mitrache ne informează că dispensarul este o locaţie modernizată, pentru care s-a alocat anul trecut peste un miliard de lei. Chiar dacă medicina nu este în subordinea primăriei, medicul este sprijinit în această perioadă cu dezinfectanţi sau echipamente de protecţie: „Atât cât s-a putut, din bugetul nostru mic, am alocat fonduri şi pentru a-i întinde o mână de ajutor domnului doctor, care este persoana cea mai importantă, şi de care trebuie să avem grijă. În seara de Înviere şi în ziua de Paște sunt convins că oamenii vor sta acasă, ca niciodată, dar, dacă acestea sunt regulile, trebuie să le respectăm. Paştele acesta trebuie să ne aducă tuturor alinare şi puterea de a trece cu bine peste orice provocări”, ne informează viceprimarul comunei Goleşti, Adrian Mitrache.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *