Viceprimarul comunei Dănicei, Mihai Cernatescu: „Agricultura este soluţia salvatoare a fiecărei familii, de ieşire din criză”

La Dănicei, oamenii îşi văd de treburile lorgospodăreşti, au înţeles pericolul, iar persoanele singure sunt sprijinite de primărie. Viceprimarul comunei Dănicei, Mihai Cernătescu speră că guvernanţii vor găsi soluţii avantajoase care să-l ajute pe micul fermier să depăşească nivelul de subzistență. În opinia lui, agricultura estesoluţia salvatoare a fiecărei familii, pentru ieşirea din criză:

„La primărie cetăţenii vin mai rar, și doar în situaţii extreme. Trecempe la fiecare pe acasă, pentru a ne asiguracă respectă măsurile impuse, iar pentrucei care sunt singuri le luăm noi,de la farmacie medicamente, sau le facem cumpărăturile contra cost.În localitate avem peste 387 de persoane, dintre care 12 persoane au nevoie de sprijinulnostru. Cu toate acesteanu putem sta toţi acasă, eu sunt de părere că trebuie să muncim, cu măsurile de protecţie de rigoare. Peste câteva luni va fi foarte greu, și este momentul ca fiecare cetăţean să îşi muncească pământul pe care îl are. Cred că se va schimba şi mentalitatea guvernanţilorfaţă de produsele noastre româneşti. Eu credcă este momentul să avem mâncarea noastră, produsele noastre,să nu mai plece lumea la muncă în străinătate șisă muncească pământurile străinilor. Noi avem potenţial agricol, dar nu avem piaţă de desfacere, pentru a scădea costurile și amări valoarea.Politicieniinu trebuie să mai îngrădească miculagricultor, el trebuie să aibă posibilitatea să își valorifice produsele. Altfel,degeaba se retrage tineretul la ţară, mai bine pleacă după un loc de muncă mai bine plătit în străinătate, iar terenurile noastre rămân pârloagă”, ne-a precizat viceprimarul comunei Dănicei, Mihai Cernătescu.

În localitate, constructoriiîşi continuăactivitatea

Pe drumul comunal 81se lucrează la amenajarea rigolelor. Lucrările fac parte din proiectul privind asfaltarea drumuluicu fonduri atrase de la Ministerul Dezvoltării. De săptămâna aceasta, constructorii vor relua şi lucrările de înfiinţarea a reţelei de canalizare. Mai mult, este în plină execuţie şi construirea podului peste pârâul Trepteanca. S-au montat grinzile, iar după Paște lucrările se vorfinaliza. `�

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *