La Stroeşti, numărul celor izolaţi scade de la o zi la alta

Chiar dacă suntem în plină pandemie, activitățile agricole sunt o prioritate în localitate, acesta este principalul motiv pentru care oamenii ies din case, mai ales că în această perioadă este mult de lucru la muncile câmpului:
„Virusul acesta este o situaţie destul de gravă, nu am mai trecut prin aşa ceva şi trebuie să respectăm ordonanţele militare. Prin urmare, în localitate lumea este informată, respectă deciziile impuse şi iese la cumpărături cu declaraţiile complectate, în rest oamenii sunt preocupaţi de activitățile agricole şi gospodăreşti. În privinţa declaraţiilor ne-am ocupat noi, cei de la primărie, plasându-le în diferite locuri, iar oamenii ştiu acest lucru şi le folosesc, atunci când merg la cumpărături. În localitate am luat măsurile strict necesare, fără a panica comunitatea. Drept dovadă, în comună nu avem probleme, dimpotrivă, numărul celor izolaţi scade de la o zi la alta. În carantină avem 4 persoane, care vor ieşi săptămâna aceasta, iar de Paște nu va veni nimeni, oameni au înţeles că este mult mai bine să evite aglomerația”, ne-a precizat primarul Toma Ciolacu.
Primarul Ciolacu are colaborare bună cu medicii de familie, poliţia şi asistentul social
„Avem o colaborare extraordinar de bună cu medicii de familie, ei fiind implicaţi direct în această pandemie. Vreau să subliniez că avem un dispensar cu condiții pe care multe clinici din ţară nu le au, unde îşi desfăşară activitatea doi medici minunaţi şi un medic stomatolog de excepţie. O colaborare foarte bună am avut-o şi cu asistentul comunitar care are sarcini destul de greu de dus, dar pe care reuşeşte să le facă foarte bine, reuşeşte să răspundă prompt la apelurile care vin din partea cetăţenilor şi ale medicilor de familie. O bună colaborare avem şi cu poliţia. În farmaciile din localitate există măşti, mănuşi şi dezinfectanţi”, ne-a precizat primarul Toma Ciolacu.
În localitate se fac investiţii cu bani alocaţi din bugetul local
La Stroești se realizează în această perioadă investiții importante, cu bani din bugetul local. „Sunt investiţii durabile, care vor rezista sute de ani. De când am preluat mandatul de primar în fiecare zi s-a lucrat, tot timpul au existat contracte de lucrări. Sunt mulţumit, fiindcă tot ceea ce am făcut sunt lucruri care rămân. În primul rând pentru mine a fost importantă funcţionarea aparatului administrativ, funcţionarea şcolilor şi a dispensarelor. Dacă într-o localitate nu există învăţământ, sănătate şi disciplină în primărie, nu realizezi nimic. Cred că a fost bine și sunt mulţumit, voi continua în același fel. În prezent se lucrează la podul din punctul Chiuasa, care este realizat în procent de 70% . Intenţionăm ca, până la Paști să dăm drumul circulaţiei pe pod. S-a finalizat punerea în siguranţă, etapa întâi a podului din punctul Măgura, din satul Cireşu. S-a finalizat execuţia crucilor din inox care vor fi montate pe cele trei monumente, în cele trei sate. Suntem în curs de semnare a contractului pentru asfaltarea celor 2 kilometri de uliţe în satele Cireşi, Stroeşti şi Obroceşti. Investiţia se va realiza cu bani din bugetul local. Cu această ocazie vom ajunge la asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 10 kilometri în cei patru ani”, ne-a declarat primarul Toma Ciolacu.
