Contract semnat pentru tronsonul 5 Piteşti – Curtea de Argeş al autostrăzii Sibiu Piteşti

Luni, 11 mai 2020, a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru Secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti. Este al doilea tronson de pe autostradă A1 Sibiu – Piteşti pentru care vor demara lucrările pe o lungime de 30,35 kilometri, în continuarea actualei A1 Bucureşti – Piteşti şi până la Curtea de Argeş. Prin urmare, după aproape trei ani, cât a durat licitaţia, a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru secţiunea 5 a autostrăzii cu constructorul italian Astaldi. Valoarea contractul pentru cei 30,35 kilometri de autostradă de la Piteşti la Curtea de Argeş este de 356 de milioane de euro şi are un termen de 12 luni proiectare şi 48 de luni pentru execuţie.
Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a coridorului 4 Pan-European, care traversează România de la vest la est. Sectorul de autostradă Sibiu – Piteşti a fost divizat in 5 secţiuni. Deoarece secţiunea 5 reprezintă unul dintre capetele autostrăzii, traseul va începe în zona localităţii Curtea de Argeş şi va continua paralel cu râul Argeş, până la actuala centură a municipiului Piteşti. Pe parcursul secţiunii de autostradă principalele lucrări de artă care vor fi efectuate sunt 12 poduri, un viaduct, 6 pasaje, 3 noduri rutiere, un spaţiu de servicii, un centru de întreţinere şi coordonare şi o parcare de scurtă durată.
Stadiul pentru restul tronsoanelor de pe A1 Sibiu – Piteşti
Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa, în lungime de circa 13 km – antreprenorul a demarat lucrările de execuţie în luna martie.
Secţiunea 2, Boiţa – Cornetu, (inclusiv Secţiunea 1, Lot 2) în lungime de 31.33 km (din care Secţiunea 2: 30,35 km şi Secţiunea 1, Lot 2: 0.98 km) sunt în curs investigaţii geotehnice suplimentare, cu finanţare din asistenţa tehnică acordată de Ministerul Fondurilor Europene, urmând ca, după efectuarea acestor studii, să se finalizeze documentaţia tehnică şi să fie demarată procedura de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie.
Secţiunea 3 Cornetu – Tigveni, în lungime: 37,40 km, are ca termen estimat pentru lansarea procedurii de licitaţie a contractului de proiectare şi execuţie sfârşitul lunii iunie 2020.
Procedura de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie pentru secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş este în derulare, evaluare oferte, şi se estimează finalizarea acesteia la sfârşitul lunii mai 2020.
Cristian Buican: „Guvernarea PNL a început lucrările la autostrada Sibiu-Piteşti”
„Guvernul PNL a deblocat proiectul autostrăzii şi a început să mişte lucrurile, acolo unde guvernările PSD au eşuat constant. Autostrada Sibiu-Piteşti, amânată de atâtea ori, devenise simbolul eşecului şi incompetenţei guvernărilor PSD. Primul şantier de pe viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti a fost deschis la începutul lunii aprilie, anul acesta. Este vorba de lotul 1 al secţiunii 1 (Sibiu-Boiţa) care va avea 13,7 km. Ordinul de începere a lucrărilor fusese dat la sfârşitul lui martie. Pe 11 mai Guvernul a mai făcut un pas important: s-a semnat contractul pentru execuţia tronsonului 5 (Curtea de Argeş-Piteşti, 30,35 km) al autostrăzii, în prezenţa premierului Orban şi a ministrului Transporturilor. Guvernările PSD au avut la dispoziţie fonduri europene pentru Sibiu-Piteşti, dar nu au avut nici un interes şi nu au dat nici un răspuns concludent cererilor formulate de Comisia Europeană. Ludovic Orban a amintit de perioada când a fost ministru al transporturilor şi a lăsat finalizat studiul de fezabilitate pentru Sibiu-Piteşti. Premierul a atras atenţia că termenele de proiectare si construcţie pentru tronsonul 5 sunt prea lungi, iar constructorul are capacitatea de a le reduce. De asemenea, a pus în vedere CNAIR să se achite la termen de obligaţiile asumate faţă de constructor. Investiţiile în infrastructură sunt prioritatea majoră a guvernului, a accentuat primul-ministru. Vrem să construim, a declarat premierul Orban, pentru a lega intre ele provinciile istorice, pentru a da şanse egale de dezvoltare provinciilor istorice şi şanse de dezvoltare României. La rândul său, Lucian Bode, ministrul transporturilor, a anunţat că anul 2020 va fi anul autostrăzii Sibiu-Piteşti şi că guvernul PNL îşi propune să finalizeze cât mai rapid obiectivele de infrastructură aflate în execuţie”, a marcat pe pagina sa de socializare deputatul PNL de Vâlcea, Cristian Buican semnarea contractul ui pentru execuţia tronsonului 5 (Curtea de Argeş-Piteşti, 30,35 km) al autostrăzii Sibiu-Piteşti. h