Luni, ziua cea mare pentru Vâlcea
Luni, 18 mai, Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal va decide modul de „îngheţare” a Ligii Florilor şi implicit dacă campioana SCM Rm. Vâlcea va participa direct în următorul sezon al Ligii Campionilor sau va fi nevoită să ceară un wildcard la EHF.
Cum Federaţia Europeană de Handbal a cerut FRH să desemneze locul 1 în Liga Florilor până la data de 1 iunie şi echipele pentru Cupa EHF până la 15 iunie, este clar că nu se mai poate juca niciun meci din campionat. Astfel, Consiliul de Administraţie al FRH trebuie să decidă luni dacă se va acorda sau nu titlul şi dacă pe primul loc se regăseşte SCM Râmnicu Vâlcea sau CSM Bucureşti.
Situaţia în vârful Ligii Florilor este una încurcată, cu SCM Rm. Vâlcea pe primul loc, la egalitate de puncte cu CSM Bucureşti, echipa din Capitală având un meci mai puţin disputat. Dacă echipa care va fi desemnată de FRH pe locul 1 merge direct în Liga Campionilor, locul 2 va cere un wildcard al cărui deznodământ este greu de anticipat, pentru că lupta pentru prezența în cea mai tare competiție este deja una foarte dură.
În videoconferinţa de săptămâna trecută, pe care au avut-o şefii FRH cu cluburile din Liga Florilor, reprezentanţii SCM au militat pentru neacordarea titlului şi pentru mărirea numărului de echipe în Liga Florilor la 16 , ca să nu mai retrogradeze nimeni. Cluburile au însă doar rol consultativ, decizia fiind a Consiliului de Administraţie.
„Numărul de jocuri nu este un criteriu în actualul regulament”
Preşedintele secţiei de handbal, Florin Verigeanu spune că SCM Rm. Vâlcea trebuie să fie desemnată pe locul 1, pentru a se respecta regulamentele FRH aflate în vigoare. „Noi ne aşteptăm ca în Consiliul de Administraţie să se ia o decizie care să fie în concordanţă cu regulamentul actual, pentru că în acesta sunt stipulate criteriile de departajare ale echipelor aflate la egalitate de puncte şi nicăieri nu este un criteriu numărul de jocuri. Acest lucru nu poate apărea decât în caz de forţă majoră, când campionatul se încheie brusc, fără finalitate, iar în regulament nu scrie nicăieri că trebuie să fie un număr egal de jocuri. Se pot adăuga reguli pentru anul viitor, cu anumite adăugiri pentru astfel de cazuri, dar nu poţi schimba regulile în timpul jocului. Este sigur că acest campionat nu va mai continua, Cupa României este posibil să se joace în august, în locul Supercupei”.
„Sistemul norvegian este absurd”
Oficialul SCM-ului consideră absurd sistemul norvegian. „Apropos de sistemul norvegian, ştiţi câte ţări au folosit acest sistem? Doar Norvegia, majoritatea ţărilor au folosit îngheţarea campionatului! Sistemul norvegian, pe lângă faptul că este neregulamentar, mi se pare şi absurd. Cum adică să împarţi punctele la numărul de jocuri? Din start, echipele care au mai puţine jocuri sunt favorizate, adică li se dă ca şi câştigate jocurile restante. Şi vă dau un exemplu ipotetic: CSM Bucureşti are 60 de puncte în 21 de meciuri şi Vâlcea are 55 de puncte în 19 jocuri. Păi dacă se aplică metoda Norvegiei, atunci SCM câştigă la procente. Oare atunci le mai convine acest model?” se întreabă Florin Verigeanu.
Chiar dacă FRH va decide ca Vâlcea să fie pe locul 2, Florin Verigeanu anunţă că echipa sa va cere un wildcard la EHF. „S-a discutat la FRH că locul 2 va cere wildcard, indiferent că va fi vorba de Vâlcea sau CSM Bucuresti, sigur că ne dorim să participăm în ediţia următoare a Ligii Campionilor. Depinde şi ce va face FRH, deja se discută că multe ţări au câte 2 reprezentate în Liga Campionilor, probabil şi la noi trebuia făcut acest lobby, sperăm ca acum să nu fie prea târziu”.
Până la viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, Florin Verigeanu speră ca echipa sa să continue în septembrie drumul spre Final 4, în sfertul de finală cu Metz (Franţa). Cum se ştie, SCM s-a calificat în sferturile de finală ale actualei ediţii a Ligii, meciurile cu Metz au fost amânate din cauza situaţiei existente, iar EHF ia în calcul ca aceste jocuri fie să se dispute în luna septembrie, la Budapesta, fie să le anuleze şi la Final 4 să meargă doar primele 2 clasate din grupe, caz în care Vâlcea ar fi eliminată fără să joace! „Noi sperăm să jucăm şi eu cred că sunt şanse să se joace sferturile în deschiderea Final 4. Probabil sferturile se vor juca într-un singur meci, la Budapesta, iar noi şi Metz jucăm cu noile loturi”.
Bugetul este incert
Şeful SCM Rm. Vâlcea, Florin Verigeanu spune că nu ştie încă pe ce buget va miza în sezonul viitor. Bugetul ar putea fi afectat de noua criză, cum se întâmplă la oricare alt club sportiv. „Categoric este criză în această perioadă, bugetele cluburilor vor fi afectate, să vedem după ce se termină perioada de Stare de alertă, atunci vedem exact care este situaţia. Să vedem ce se întâmplă şi cu sponsorii, pe noi sponsorii ne-au ajutat foarte mult, este greu acum să dai un pronostic” a spus oficialul clubului vâlcean. SCM a mizat pe sezonul acesta pe un buget de circa 2 milioane de euro, jumătate din acesta venind de la Primăria Municipiului, iar restul de la Consiliul Judeţean şi alţi sponsori.
Reunirea va fi probabil în iunie
Cum FRH nu a anunţat data la care va lua startul viitoarea ediţie de campionat, Florin Verigeanu, şeful secţiei de handbal de la SCM spune că nu s-a stabilit încă ziua la care se va reuni echipa. Cel mai probabil, echipa pregătită de Florin Pera se va aduna în luna iunie, pentru a avea timpul necesar de a sta în eventuala izolare sau carantină şi de a face testele pentru Covid-19. „Nu pot să spun nimic cu certitudine despre reunire, deoarece încă nu ştim când va începe campionatul viitor. În funcţie de când se va stabili că se reia campionatul, atunci vom face un program mai concret. Eu cred că fetele vor fi aici până în jumătatea lunii iunie. Asta va fi dacă ele trebuie să stea în izolare 2 săptămâni, acum însă avem planuri sumare, nu puteam spune ceva, e posibil să vină şi în iulie, dacă nu mai trebuie să stea la izolare. Fetele trebuie să vină mai repede pentru a face vizita medicală şi toate testele de Covid-19” a anunţat Florin Verigeanu.