Jovan Novakovic, noul preparator fizic al Dunărei Brăila

Dunărea Brăila l-a prezentat oficial ca preparator fizic pe sârbul Jovan Novakovic, care a activat în ultimii doi ani la SCM Râmnicu Vâlcea.

Jovan Novakovic a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport din Belgrad, unde a fost și profesor universitar, iar din 2005 deține un club de fitness, în orașul natal. Ca și experiență cu echipele de club, acesta a început să lucreze în handbal la echipa Max Sport în perioada 2011-2013, apoi a continuat la Radnicki (2013-2014), Novi Beograd (2014-2015), CSM Ploiești (2014-2016) și SCM Rm. Vâlcea (2018-2020). De asemenea el a pregătit în anul 2015 echipa națională de tineret a Serbiei. În sezonul 2018-2019 acesta a contribuit la câștigarea Supercupa României și campionatului de către Vâlcea, iar în acest an la parcursul bun al SCM-ului pe plan intern şi în Liga Campionilor, sezon finalizat cu calificarea directă în Liga Campionilor..

«Mă bucur de această colaborare cu HC Dunărea Brăila. Pentru mine este o nouă provocare și mă bucur că am susținerea conducerii administrative dar și a staff-ului tehnic. Am mai lucrat în trecut cu Neven și cu siguranță vom face lucruri frumoase împreună. Dunărea Brăila este un club cu experiență, cu jucătoare bune și consider că munca mea va fi mai mult decât benefică pentru echipă. Vom începe pas cu pas și ne dorim cu toții să avem rezultate bune», a declarat Jovan Novakovic pentru pagina oficială de facebook a clubului din Brăila.

Tot la Dunărea Brăila va ajunge din vară şi Mădălina Zamfirescu, coordonatorul de joc de la Vâlcea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *