După 30 de ani, în judeţul Vâlcea serviciul de salubrizare va mai fi făcut de un operator privat

În judeţul Vâlcea, după parcurgerea tuturor procedurilor legale în vigoare, va exista un singur operator de salubrizare care va face atât colectarea selectivă cât şi transportul şi depozitarea deşeurilor în conformitate cu normele europene.
În şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea din 3 iunie, consilierii judeţeni au aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind ultimele completări la documentaţia necesară demarării procedurii de atribuire a contractului de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare la nivelul judeţului Vâlcea:
„După lungi dezbateri, după metri cubi de hârtii, de adrese, de documente între ADI Salubrizare şi Consiliul Judeţean, între unităţi administrativ-teritoriale, această hotărâre, pe care cu toţii ne-am dorit-o, a fost supusă şi a fost aprobată prin consens şi unanimitate. Pentru acest lucru mulţumesc tuturor consilierilor judeţeni. Este foarte important ca, într-un termen rezonabil, toate unităţile administrativ-teritoriale să emită aceeaşi hotărâre pe care noi am emis-o, pentru a face împreună următorii paşi pentru o provocare de peste 30 de ani a judeţului Vâlcea, şi anume colectarea şi depozitarea gunoaielor. Împreună am reuşit să ajungem aici, de acum intrăm într-o altă etapă, a demersurilor de rezolvare până la capăt”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Urmează ca fiecare primărie să adopte propria hotărâre privind aprobarea documentaţiei, ADI Salubrizare revenindu-i sarcina de a derula procedura de achiziţie publică a contractului de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare, precum şi monitorizarea executării acestuia.
Pentru a veni în sprijinul tuturor localităţilor din judeţ în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor menajere, Consiliul Judeţean Vâlcea a obţinut fonduri externe nerambursabile pentru realizarea unui sistem de management integrat al deşeurilor solide la nivelul judeţului Vâlcea. Acesta presupune integrarea facilităţilor existente şi realizate prin proiecte ISPA şi PHARE şi construirea / achiziţionarea altora noi, care să acopere strictul necesar pentru atingerea ţintelor din domeniul gestionării deşeurilor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, dintre care şi judeţul Vâlcea are obligaţia să le atingă, raportate la populaţie şi activitatea din domeniul gestionării deşeurilor.
În vederea realizării investiţiei „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea”, Consiliul Judeţean Vâlcea a încheiat cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice contractul de finanţare nr. 4694/15.11.2013, primind astfel finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu), Axa 2, DMI 2.1- „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor”.
Consilierii au aprobat modificarea şi completarea anexelor nr. 1, 2 şi 3 ale Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea 92 din 30 aprilie 2020, privind aprobarea documentelor necesare demarării procedurii de atribuire a Contractului de delegare prin concesiune a serviciului de salubrizare. Printre activităţile serviciului de salubrizare se numără colectarea şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori, colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora; transferul deşeurilor colectate separat; sortarea deşeurilor colectate separat.
Categoriile de deşeuri care vor fi preluate de către noul operator cu care se va încheia contractual de delegare vor fi următoarele: deşeuri menajere respectiv fracţiile de deşeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metale, sticlă), deşeuri voluminoase, deşeuri menajere periculoase şi deşeuri reziduale; deşeuri similare provenind din activităţi comerciale, din industrie şi instituţii, respectiv fracţiile de deşeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metale, sticlă), deşeuri voluminoase şi deşeuri reziduale; deşeuri din pieţe, respectiv fracţiile de deşeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metale, sticlă)şi deşeuri reziduale; deşeuri din construcţii provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora.