Constantin Rădulescu: „Nu există solicitare din partea Ciech Soda pe care sa nu o fi luat în considerare”
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu afirmă că susţine în continuare orice demers necesar pentru reluarea activităţii pe platforma chimică vâlceană, şi crede că se poate acorda ajutor de stat pentru uzina de sodă sau scutirea de la plata certificatelor CO2 pentru CET Govora, dacă ar exista voinţă politică în acest sens.
„Astăzi, când vorbim, CET-ul angajează specialişti. Cred că, în această perioadă, CET-ul nu are nevoie de declaraţii politice. Într-adevăr, la CET situaţia s-a complicat în momentul în care acel excavator vechi de câţiva zeci de ani s-a prăbuşit.
Nu există solicitare a USG-ului (Ciech Soda) pe care să nu o fi luat în considerare. Ba mai mult, am făcut numeroase adrese în sprijinul USG (Ciech Soda), a agenţilor economici de pe platforma chimică şi, evident, a CET-ului către toate instituţiile statului, fie că a fost vorba de guvern, agenţii, etc.”, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
Un eventual ajutor de stat ar trebui returnat după 6 luni
Ajutorul de stat se poate accesa, în opinia lui Constantin Rădulescu, dar este imposibil de realizat acest lucru deoarece, după şase luni, acest ajutor ar trebui returnat. „Dacă nu este posibilă acordarea unui ajutor de stat, trebuie făcut un plan de reorganizare, iar CET-ul este deja într-un plan de reorganizare. Aşadar, cei care vorbesc despre ajutoare de stat accesate ar trebui să citească şi să se informeze. Evident că am solicitat acestui guvern, dar şi guvernelor anterioare să rezolve problema certificatelor de emisii CO2, o problemă care nu este opozabilă nici CET-ului, nici USG-ului (Ciech Soda) sau oricărui alt agent economic de pe platformă chimică. Aceste certificate au fost la un moment dat 8 euro şi au crescut chiar până la 30 de euro, precum a dictat piaţa europeană. Nu s-a făcut acest lucru, deşi există informaţii că în alte ţări s-a putut”, mai afirmă preşedintele Consiliului Judeţean.
Centrala în cogenerare, singura soluţie de ieşire din impas
Una dintre soluţiile viabile pentru ieşirea din impasul politic în care se află acum platforma chimică este implicarea Consiliului Judeţean şi Primăriei Râmnicului pentru realizarea unei centrale termice separate, prin cogenerare, care să preia sarcina de a livra abur industrial pentru agenţii economici de pe platformă şi căldură pentru populaţie, în locul unui CET care are din ce în ce mai multe dificultăţi financiare. „CET-ul a fost băgat în insolvenţă tocmai de PNL. În fiecare zi lucrăm să găsim soluţii pentru a face acea centrală în cogenerare. Există specialişti de la Consiliul Judeţean Vâlcea şi de la Chimcomplex care lucrează în acest sens. Deşi noi, Consiliul Judeţean, am vrut să cumpărăm o parte din activele CET pentru a face acea centrală, Adunarea Generală a Creditorilor ne-a refuzat. Aşadar, noi facem paşi şi fapte pentru acest proiect. Trebuie să ne reamintim că pe vremea administraţiei PNL la Consiliul Judeţean Vâlcea CET a vândut ultimele acţiuni USG-ului (Ciech Soda), intrând ulterior în insolvenţă. Acestea sunt fapte consemnate de documente şi putem observa grija crescută pe care a avut-o PNL faţă de CET Govora. Acum, noi ne luptăm să îl salvăm şi vom reuşi să facem acea centrală în cogenerare”, promite şeful administraţiei judeţene, social-democratul Constantin Rădulescu.