Opinie: Dai cu tunul după o fărâmă de adevăr, în această campanie

Liberalii au ieşit la rampă cu un program faraonic de guvernare care se întinde pe cel puţin două mandate de acum înainte, fără să menţioneze sursele de finanţare, sau cum îşi vor asigura supremaţia în stat suficient de mult timp încât să ajungă să-l pună în aplicare. Totuşi, ei şi-au atins pe deplin ţinta politică prin acest material, şi anume simplul fapt că proiectul va suscita controverse şi se va vorbi câteva săptămâni bune pe marginea lui. De bine sau de rău, scopul este evident: să se vorbească în orice fel posibil despre ei, despre liberali.
Dincolo de faptul că materialul constituie mai mult un program electoral pe termen lung, decât un proiect realizabil, exact aşa cum a fost şi cel al PSD, după care a fost copiat, intenţia serioasă de a-l pune în practică ar fi necesitat în primul rând un consens politic naţional, mai ales având în vedere faptul că liberalii au încă minoritate parlamentară şi nu vor putea niciodată să pună în aplicare de unii singuri un asemenea proiect faraonic. De data aceasta, planul este asumat şi de Guvernul PNL, dar şi de preşedinte. Aşa cum este structurat, „Planul de relansare” este, practic, un program de guvernare, iar prezentarea lui (în prezenţa şefului statului, fost preşedinte al PNL) marcheză debutul campaniei electorale, avant la lettre.
Este de fapt o carte groasă cu foarte multe desene, promisiuni şi multe culori. Să ne înţelegem: România ar avea foarte mare nevoie de un asemenea proiect, de perspectivă, dar de unul cu termene şi cu surse de finanţare clare, nu doar un alt top scris de hârtie pe care probabil nu vor avea timp să îl citească nici măcar toţi liberalii, ca să vadă cum ne mai pot minţi convingător în campania electorală. Ideile cuprinse în acest proiect sunt totuşi interesante şi pot constitui un punct de pornire pentru un program de guvernare autentic, dar, din păcate, prognozăm că nu se vor putea îndeplini nici măcar în procent de 10%, ţinând cont că în bugetul de stat şi în cele locale nu mai sunt bani nici măcar pentru a plăti persoanele cu handicap.
Pe termen mediu şi lung, Guvernul PNL îşi propune să asigure conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României, un plan care se tot face de la „1918” cu reţelele de transport paneuropene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3000 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres şi cu un cost estimat de 31 de miliarde de euro. La acestea se adăugă investiţii în aproximativ 3000 de kilometri de cale ferată, cu un cost estimat de 18 miliarde de euro şi investiţii în domeniul naval şi aerian de 6 miliarde de euro.
Dai cu tunul în aceste zile să mai găseşti câte un bob de adevăr printre promisiunile electorale de astăzi. Planul nu este rău, şi ar arăta foarte bine pus în practică, doar că trebuie să ne uităm şi la minciunile altora, dinaintea actualilor guvernanţi, atunci când ne gândim dacă ar fi bine să îl credem sau nu. În 2008, Radu Berceanu promitea fix 836 de kilometri de autostradă. În 2009, Boc spunea că din 2014 vom circula pe autostrada Comarnic – Braşov. Alexandru Nazare, ministrul transporturilor din 2012 promitea că o să dea în folosinţă peste 200 de kilometri de autostradă. Ovidiu Silaghi, în 2013, făgăduia 300 de kilometri de autostradă. Victor Ponta, în 2018 spunea că România va avea toate provinciile istorice unite printr-o reţea de autostrăzi. În schimb Dan Şova a fost foarte precis: a promis 1797 de kilometri de autostradă. Ministrul a lăsat în urma mandatului său studii de fezabilitate pentru vreo 500 de kilometri de autostradă, dar care, sigur expirau în 2 sau 3 ani. În 2016 ministrul Ioan Rus promitea 260 de kilometri de autostradă. Rovana Plumb, cât timp a fost la Ministerul Transporturilor promitea şi ea 180 de kilometri. Prin urmare, doamna a fost cea mai aproape de realitate: a zis 180 de kilometri, dar nu a făcut aproape nimic.
În total, s-au promis până acum 11.355 de kilometri de autostradă, şi sunt realizaţi doar puţin mai mult de 800 de kilometri de autostradă împrăştiaţi prin ţară şi fracţionaţi în bucăţele, între care nu există nici o legătură coerentă. Sunt, practic, nişte bucăţi de răcorire. Prin urmare, în toţi aceşti ani s-au consumat foarte multe pixuri pentru a se desena autostrăzi pe diverse planuri, iar dacă toate aceste planuri ar fi fost scrise pe hârtie igienică, ne-am fi consolat cu ideea că, indiferent ce nevoie ne-ar trece, nu vom rămâne niciodată în pană.
În realitate, după 30 de ani de eforturi de acest gen, România are cel mai mic număr de kilometri de autostradă pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, dar este bine că există un plan care a fost prezentat săptămâna aceasta. Încă ne întrebăm al cui este, fiindcă, dacă ne uităm în istorie, vedem că au fost mai multe promisiuni de acest gen. Miercuri a fost derbiul în campionatul acesta, al ridicolului dintre PSD şi PNL. Pentru că PNL a venit cu acest plan de 100 miliarde de euro pe o perioadă de 10 ani care are mii de kilometri de autostradă, mii de kilometri de căi ferate şi multe alte lucrări de dezvoltare, bani pentru firme, absolut tot ce şi-ar putea dori alegătorii. La fel ca şi PSD, înainte de alegerile precedente. Pe baza unui astfel de plan plin de promisiuni PSD a câştigat alegerile, iar PNL urmează exact aceeaşi cărare, sperând într-un rezultat asemănător.
După ce PNL a venit cu acest plan, PSD a rupt uşa de nervi, acuzându-i pe adversarii săi politici că au prezentat un program copiat, un program de amatori, de mituit alegătorii şi că, de fapt, este programul cu care social-democraţii au câştigat alegerile în 2016. O ruşine, fiindcă toate aceste idei, chiar şi după atâţia ani de guvernare de stânga sau de dreapta nu au fost realizate nici de PSD, care a ştiut în schimb doar să „pape” banii în consum, nici de PNL, care copiază fidel aceleaşi minciuni. Ambele partide afişează acelaşi meniu vechi şi nici nu este greu să nu se calce pe picioare, pentru că ideile se învârt în jurul aceloraşi piloni: apă, canalizare, asfaltări, şcoli şi spitale. Dacă ne uităm în istorie, discuţiile dintre cele două partide au început undeva prin 2008. În tot acest timp politicienii s-au priceput doar să bată pasul pe loc. Îi putem acuza de amatorism pe toţi, fiindcă este ruşinos să mai trăim în nostalgii, iar singura explicaţie este că vin alegerile, şi politicienii trebuie să promită câte ceva pentru toate categoriile sociale, pentru toată lumea, să fie ceva acolo ceva care să se adreseze fiecărui votant. Dacă acest gen de planuri sunt realizabile sau nu, nu mai stă nimeni să se gândească înainte de a vota.