Modernizarea localităţii Stroeşti continuă

Unul dintre proiectele importante la care s-au asociat cinci primari vâlceni, printre care şi primarul localităţii Stroeşti se referă la aducţiunea de gaze în comunele Stroeşti, Oteşani, Popeşti, Cernişoara şi Copăceni. În perioada imediat următoare documentaţia necesară acestui proiect urmează să fie depusă la Ministerul Dezvoltării. Proiectul este depus în vederea finanţării deoarece se pune mare bază pe extinderea reţelei de gaze, Stroeşti fiind o localitate situată la poalele Măgurii Slătioarei, pe Valea pârăului Cerna, formată din cinci sate, cu o populaţie de aproximativ 3000 de locuitori: „Ne dorim sistem de gaze, canalizare şi toate drumurile asfaltate. Acestea sunt planurile şi proiectele propuse în următorul mandat. Mai mult, avem o comună curată, avem contract cu operatorul, ne străduim să colectăm gunoiul selectiv şi suntem mulţumiţi. Referitor la pandemia care a lovit o lume întreagă, aici comunitatea este conştientă şi respectă normele, fiindcă se ştie că, dacă le respectăm, nu vom avea probleme. Lumea la noi în sat are credinţă în Dumnezeu şi ne ajutăm unul pe altul, iar eu cred cu tărie că vom trece cu bine şi peste această problemă”, a precizat primarul localităţii Stroeşti, Toma Ciolacu.