Daniel Dimulescu: „Oamenii care merită vor câştiga în faţa cetăţeanului”

Aflat la finele primului mandat de primar al localităţii Mădulari, Ion Dimulescu a trecut în revistă cei patru ani în care a condus administraţia locală. Primarul a subliniat proiectele sale de suflet din această perioadă. Pe lângă înfiinţarea sistemului de apă, în localitate s-au asfaltat drumurile comunale şi s-au amenajat drumurile de tarla. La Mădulari instituţiile publice sunt alimentate cu energia verde furnizată de panouri fotovoltaice, iar iluminatul stradal este unul modern, cu leduri economice. S-au construit poduri trainice şi s-au atras bani pentru stabilizarea alunecărilor de teren din localitate, iar cu bani europeni s-au achiziţionat utilaje. Pe linia dezvoltării infrastructurii educaţionale, Daniel Dimulescu are un proiect – eşantion de reabilitare, modernizare şi dotare a şcolii, unic în ţară, care va prinde contur la Mădulari. Astfel, lecţiile vor deveni mult mai atractive pentru elevi. Se va amenaja la parter o grădiniţă cu vestiare, duşuri, sală de joacă, bucătărie şi sală de mese. În şcoală va fi şi un cabinet medical, clasele vor avea mobilier nou, videoproiectoare, table de sticlă şi magnetice şi grupuri sanitare la fiecare etaj. Copiii vor fi entuziasmaţi să înceapă şcoala, vor fi nerăbdători să devină elevi într-o astfel de locaţie. Proiectul are valoarea de 5 milioane de lei, iar banii sunt alocaţi prin Compania Naţională de Investiţii. Pentru următorul mandat, proiectele prioritare sunt: înfiinţarea sistemului de gaze naturale şi reţeaua de canalizare. Primarul este un social-democrat convins, adică un om de-al faptelor, aproape de comunitatea sa, iar uşa biroului Primăriei Mădulari este deschisă tuturor, indiferent de culoarea politică:

„În tot acest timp nu am dezamăgit nici un votant, fiindcă tot ce am promis cetăţenilor am făcut şi le-am fost alături. Astăzi sunt alături de mine şi cei care nu au avut încredere în programul prezentat în campania mea din 2016. La alegerile locale contează foarte mult omul, nu partidul. Prin urmare, cine este cel mai apreciat de cetăţeni, acela va câştiga. Cei care nu au făcut nimic, au stat doar în birou şi nu au întins o mână de ajutor cetăţeanului aflat la ananghie nu vor mai primi votul comunităţii. Cu toate acestea îmi doresc o campanie bazată pe fair play, fără atacuri, civilizată şi elegantă. Am văzut prin presă că au început criticile şi atacurile dure care, din punctul meu de vedere, nu fac bine nimănui, dezamăgesc inclusiv alegătorii. Electoratul s-a schimbat, campania trebuie făcută cu cetăţeanul, prezentându-i programul şi ce ţi-ai propus să faci pentru localitate. Propun o campanie fără jigniri incalificabile, lansări de atacuri şi limbaj suburban. Îmi doresc ca toţi candidaţii la alegerile locale să se angajeze că nu îşi vor baza discursurile pe jigniri, ci doar pe programe electorale. La nivel de judeţ cetăţenii vor vota omul care a făcut fapte, iar unul dintre aceştia este Constantin Rădulescu, o persoană la care eu ţin foarte mult, deoarece este un om de cuvânt, aproape de noi toţi, şi pentru care poziţia de preşedinte al Consiliului Judeţean nu a primat interesului personal. Eu nu mă uit pe sondaje, nu am nici o informaţie în acest sens, nici nu am încredere în ele, dar spun un lucru: oamenii care merită vor câştiga în faţa cetăţeanului. Pentru următorul mandat proiectele mele de suflet sunt înfiinţarea sistemului de gaze naturale şi reţeaua de canalizare”, afirmă Daniel Dimulescu.

Introducerea alimentării cu gaze naturale în gospodăriile din Mădulari şi înfiinţarea sistemului de canalizare rămân o prioritate pentru următorul mandat. �

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *