Pandemia de coronavirus a detonat economia mondială mai eficient decât bomba de la Hiroshima. Supremaţia mondială a Americii este serios ameninţată, iar în următorii ani am putea asista, nesperat, la o ascensiune a Europei, a acelei Europe care, înainte de pandemie era în pragul autodistrugerii.

Pe ce ne bazăm? Simplu: planul de redresare economică al Uniunii Europene este de data aceasta unul destul de serios, chiar dacă România nu beneficiază de el decât ipotetic, şi s-ar putea să îşi taie ca de obicei creanga de sub picioare în privinţa absorbirii fondurilor promise. Europa unită se îndreaptă cu paşi repezi spre o structurare federală, pe model german. Va avea un guvern, un ministru de finanţe şi un buget comun, iar euro va fi o monedă care va avea, în sfârşit, un stat şi o Constituţie proprie. România, ca ţară periferică la această aglomerare economică, marginalizată până acum cu fiecare ocazie ar avea, astfel, şansa de a se găsi pe poziţii cel puţin constituţional egale cu toate celelalte ţări europene. Nu se mai poate evita acest traseu federal, în cazul în care se doreşte o relansare reală a economiei, iar preşedintele Iohannis probabil a aflat deja acest lucru.

Internetul abundă de laude la adresa preşedintelui, ca şi cum acesta s-ar fi întors la Bucureşti cu un geamantan în care avea înghesuite toate cele 79,9 miliarde de euro pe care se lăuda că le-a obţinut pentru români. Cei care i-au scris acest speech gogonat nu au vrut să-l facă încă o dată de râs, dar au reuşit. În realitate, vorbim despre o contribuţie a României de 24 de miliarde de euro pentru următorii şapte ani, bani pe care trebuie cu siguranţă să îi cheltuim, iar în schimbul lor ni se oferă nişte fonduri europene ipotetice – fonduri nerambursabile din bugetul multianual 2021-2017 în valoare de 46,3 miliarde, împărţiţi pe şapte ani, dar numai pentru proiecte aprobate de Uniunea Europeană, nu pe post de peşcheş pentru Iohannis. Cu alte cuvinte, cele 46,3 miliarde se pot încurca în incompetenţa guvernelor de la Bucureşti din anii 2021-2027, aşa cum s-a tot întâmplat din 2007 încoace. Pentru România, 33,5 miliarde de euro reprezintă fondul de relansare economică, din care 16,8 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile. Ce va trebui să prestăm în schimb pentru aceşti bani este greu de estimat, dar se poate presupune: probabil adoptarea monedei euro, asigurarea statului de drept, condiţii privind spaţiul Schengen sau migraţia? Cine ştie care vor fi condiţiile, dar promisiunea acestor fonduri, în sine, este un ajutor mult mai mare decât a avut ţara noastră vreodată. Şi asta chiar la începutul unei crize economice mondiale care se anunţă devastatoare.

Este adevărat că România este din nou codaşa fondurilor de salvare economică în valoare totală de 750 de miliarde de euro, pentru că grosul va fi încasat, ca de obicei, de alţii. În acest caz Italia va încasa o treime, din care 82 de miliarde de euro granturi nerambursabile şi 127 de miliarde de euro împrumuturi care vor trebui rambursate, în timp ce Spania va primi 72,7 miliarde de euro în granturi nerambursabile şi restul până la 140 de miliarde în împrumuturi rambursabile. Franţa primeşte, la rândul ei, 40 de miliarde de euro în granturi nerambursabile. Important este, însă, că Uniunea Europeană a evitat la milimetru autodistrugerea care începuse o dată cu plecarea Angliei de pe corabia în derivă, iar România a reuşit şi ea să prindă o felie destul de importantă din acest tort imens. Principalii câştigători ai planului de salvare sunt însă Olanda, Austria, Suedia, Danemarca şi Finlanda, care se aleg cu destul de mulţi bani raportat la mărimea fiecăreia dintre ţări, dar au obţinut şi un discount important, în sensul unor scăderi importante ale contribuţiilor lor anuale la bugetul european. Ceea ce înseamnă că nu vor cheltui, dar vor încasa, plus faptul că au în continuare acces la spaţiul european fără restricţii.

Planul de redresare economică europeană este unul foarte bine gândit, de această dată, şi poate transforma Europa într-un jucător mondial important, mai ales în contextul scăderii dramatice a influenţei americane şi a războiului economic tot mai intens dintre SUA şi China. Pentru prima dată, dacă acest proiect va fi pus în practică în mod efectiv, s-ar putea să merite efortul şi sacrificiile necesare pentru adoptarea monedei euro.