Dumitru Blejan: „Din anul 2000 ocup funcţia de primar şi mi-am propus încă de atunci să nu promit cetăţenilor nimic”

Comuna Scundu, primarul Dumitru Blejan şi bilanţul împlinirilor
Dumitru Blejan este primar al comunei Scundu din anul 2000, fiind reales la fiecare rundă de alegeri cu procente mari, dar fără să facă promisiuni în alb cetăţenilor. Primarul a înțeles că viitorul înseamnă absorbţia fondurilor europene. Astăzi, după cinci mandate , Dumitru Blejan, unul dintre cei mai prolifici primari din judeţului are cu ce se lăuda atunci când vine vorba despre inventarul realizărilor. Spune că a luat cele mai bune decizii în privinţa cheltuirii banilor publici în beneficiul comunităţii, afirmând că, în toţi aceşti ani, priorităţile au fost învăţământul, o infrastructură modernă, siguranţa cetăţeanului şi prosperitatea oamenilor. Are un bilanţ impresionant, care demonstrează abnegaţie, respect atât faţă de el cât şi de comunitatea care l-a propulsat să conducă destinele localităţii din punct de vedere administrativ. „Din anul 2000 ocup funcţia de primar, şi mi-am propus încă de atunci să nu promit cetăţenilor nimic, dar le-am cerut să-mi dea voie să fac. Am un dialog şi o relaţie de respect cu oamenii. Nu sunt omul care îşi doreşte profit. Am încercat să-l ajut pe fiecare cetăţean care mi-a cerut sprijinul, de aceea am şi foarte mulţi prieteni. Într-un cuvânt, toată comunitatea este formată din prieteni, rude şi din familia mea. Sunt un om cinstit cu mine, iar opinia cetăţenilor contează pentru mine. În cei 20 de ani, în localitate lucrurile s-au schimbat. Avem o şcoală modernă, apă, canalizare, drumuri asfaltate, centru pentru îngrijirea bătrânilor, dispensar nou şi o bază sportivă modernă. Primul proiect a fost iluminatul public, apoi drumurile. Primăria am început-o în anul 2007, în aprilie, iar în aprilie 2008 am inaugurat-o. În primul an când am ajuns aici primăria funcţiona într-o fostă şcoală abandonată, cu mobilier vechi, în care ploua”, a afirmat Dumitru Blejan.
Dumitru Blejan: „Ce am realizat, trebuie să întreţinem”
Primarul spune că va candida pentru un nou mandat mai mult pentru că această localitate are oameni cu bun simţ, harnici, cinstiţi şi respectuoşi. Nu sunt oameni cu putere economică, dar sunt bogaţi sufleteşte şi acest aspect aduce o mare cinste localităţii: „În cei 20 de ani, de când sunt primar am fost într-o competiţie cu mine. Eu în nici o campanie nu am avut program electoral, adică nu le-am promis nimic acestor oameni. Sloganul meu a fost „Ce am realizat împreună se vede, ce vom realiza se va vedea”. Nici în campania aceasta nu o să promit nimic, pentru că eu, atunci când făgăduiesc şi nu pot să realizez intru cu capul în pământ de ruşine. Lozinca este „ce am realizat, să întreţinem, din respect şi prietenie”, a punctat primarul Dumitru Blejan.