Viorel Radi: „Fapte, nu vorbe: oamenii vor să vadă realizarea promisiunilor”
Bunesti, localitate la standarde europene
Aflată la doar 20 de kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea, localitatea Buneşti poate rivaliza cu oraşele în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii. Dacă alte localităţi vâlcene abia acum încearcă să obţină finanţare pentru introducerea sistemului de alimentare cu apă, comuna Buneşti a furat startul în ceea ce priveşte utilităţile. La capitolul infrastructură rutieră localitatea este dotată inclusiv cu piste pentru biciclete, în prezent lucrându-se pentru a doua oară la asfaltarea trotuarelor şi a străzilor comunale. Comuna Buneşti beneficiază în prezent de aproape toate serviciile publice specifice unei localităţi urbane: drumuri reabilitate, canalizare, apă curentă, cablu TV, internet, asistenţă medicală, şcoli, grădiniţe, bibliotecă, etc., fapt care conferă localităţii un statut cât mai apropiat de standardele specifice ţărilor civilizate din Uniunea Europeană. Primarul Viorel Radi susţine că oamenii din localitate merită să beneficieze de toate condiţiile necesare pentru a le uşura nivelul de trai şi că nu poate pleca de la cârma localităţii fără să depună toate eforturile în acest sens.
Din 1996, de când a câştigat pentru prima oară Primăria comunei Buneşti, Viorel Radi s-a remarcat prin faptul că a reuşit să asigure toate utilităţile necesare localnicilor, astfel încât aceştia sunt dispuşi să îi dea posibilitatea exercitării unui nou mandat, cel de-al șaptelea.
Spune că tot ceea ce a realizat în comună s-a datorat echipei din Primărie, fără de care obiectivele propuse nu ar fi putut lua contur: „Toate aceste reuşite au fost posibile prin efort financiar local, dar mai ales prin atragerea de fonduri europene şi prin accesarea unor proiecte de finanţare. Acest lucru a fost posibil doar printr-o concentrare de efort în această direcţie a mea, în calitate de primar, a unor funcţionari publici din partea Primăriei şi a Consiliului Local. Munca în echipă a dat rezultate bune la nivelul administraţiei locale. Pe oameni nu-i interesează dacă primarul în funcţie este la putere sau în opoziţie şi nici cum reuşeşte să obţină fonduri pentru a-şi duce la bun sfârşit promisiunile. Fapte , nu vorbe: oamenii vor să vadă realizarea promisiunilor”, afirmă primarul social-democrat al localităţii Buneşti, Viorel Radi.
În acest mandat, la Buneşti s-a construit din temelii o grădiniţă nouă, cu program prelungit, iar o altă grădiniță cu program normal este în derulare. În localitate există de asemenea sediul unei subunități de pompieri și SMURD, astfel toate situaţiile de urgenţă din zonă sunt gestionate în timp util. În satele Teiuşu si Bunești se lucrează la extinderea sistemului de canalizare, iar drumurile comunale 158 B și 158 C s-au asfaltat. Prin Compania Națională de Investiții se reabilitează Căminul Cultural. Primarul mai are în plan pentru următorul mandat înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, construirea unei noi primării, dar şi modernizarea drumurilor locale.