Englezul Ogboin, primul stranier la Dăești!

Viitorul Dăești va avea în premieră un stranier, după ce englezul Mike Ogboin (26 de ani) a impresionat la antrenamentele echipei pregătite de Gabi Mangalagiu și Luci Giurcă.

Astfel, doi englezi au ajuns zilele trecute în probe la Dăești, fiind propuși de impresarul român stabilit în Anglia, Andrei Balmoș. Dintre cei doi englezi, doar vârful Ogboin a fost păstrat, acesta urmând a semna contractul valabil pe un an în zilele următoare. ”Atacantul Ogboin mi-a lăsat o impresie bună, ține bine de minge, protejează și are un fizic impresionant. Celălalt englez venit în probe era mijlocaș, poziție pe care suntem foarte bine acoperiți” a anunțat Gabi Mangalagiu. Masivul vârf de culoare a evoluat până acum în ligile de amatori din Anglia, ultima dată la Southend Manor, iar impresarul Andrei Balmoș a ajuns la un acord cu conducerea clubului vâlcean. Gabi Mangalagiu își dorește un vârf puternic la echipă, pentru a juca cu golgheterul Florin Costea în spatele acestuia.

Până acum, Dăești i-a adus în această vară pe Ovidiu Comănescu (Bascov), Radu Georgescu (Horezu) și juniorii Ștefan Pufu, Mario Deaconescu și Andrei Gogete. Au plecat de la echipă frații Ion și Leo Săraru, Covalschi, Pătulea, Dima și Proteasa. De asemenea este încă incertă situația lui Mocioacă, aflat sub contract cu echipa de eșalon secund, Rapid București, unde s-au produs recent schimbări în conducere și staff.

Cum ar putea arăta Dăești: Marinoiu – Vasile, Deaconescu, Bărbuți (Mocioacă), Talpoş – Iordache, Pârvu – Comănescu, Fl.Costea, Georgescu (Matei) – Ogboin.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *