Costești se reunește și va juca în Zăvoi

Nou promovată în Liga a III-a după decizia FRF de a mări numărul de echipe, Minerul Costești se reunește luni.
Minerul Costești a ajuns la un acord cu SCM Rm. Vâlcea să dispute jocurile de pe teren propriu pe Stadionul Municipal din Zăvoi, în timp ce antrenamentele le va face probabil la Baza Hidroelectrica.
Din lotul care a încheiat sezonul nu mai fac parte secundul Lungan și jucătorii Dumitrescu, Băltățeanu și Bîzăgeanu. Fundașul central Zamfirescu este accidentat de ceva timp și trebuie să efectueze un RMN, pentru a stabili diagnosticul, fiind greu de crezut că el va prinde startul sezonului. Cu siguranță, actual lot va fi completat cu minim 4-5 juniori, cerințele FRF fiind ca 3 să fie permanent pe teren.
Cum antrenorul Marius Vlădoi nu deține licența necesară pentru Liga a III-a, staff-ul tehnic a fost completat cu Dan Bărbuți și Ovidiu Creangă, posesori de UEFA B, care însă vor veni doar la jocurile oficiale. Marius Vădoi va fi în acte director sportiv, dar în fapt el va fi tot antrenor principal, urmând a lua deciziile.
Ajuns la 49 de ani, Vlădoi ia în considerare chiar să și apere, în caz de nevoie. ”Aș mai putea să joc, dar mă simt cam bătrân, poate rămân al treilea portar în lot. Vreau să aduc la echipă încă doi portari. Un lot de 20 de jucători este suficient cred pentru 18 jocuri. Lotul trebuie primenit cu juniori, acum îl avem doar pe Zotică, poate mai găsim ceva și la Bărbuți și Creangă. Pentru juniori este cea mai grea perioadă, nu au jucat de 8 luni, pentru ei este un an pierdut” a anunțat Marius Vlădoi.
În doar doua zile, cei de la Costești au reușit să întocmească dosarul pentru participarea la Liga a III-a, pe care l-au prezentat vineri la Federație, odată cu taxa de garanție. ”Au fost două zile foarte grele, toți am muncit pentru ca dosarul să fie gata. Îi mulțumesc pentru ajutor președintelui AJF, Adrian Comănescu, celor de la SCM că ne-au primit în Zăvoi, lui Lari Nicolaescu și firmei Boromir pentru tot sprijinul”.
Marius Vlădoi spune că din gafa antologică cu testele pentru Covid-19, care putea costa echipa participarea la Liga a III-a, trebuie trase multe învățăminte . ”A fost o învățătură de minte, să vedem ce se poate întâmpla când nu suntem bine organizați. S-au tras multe învățăminte după eroarea cu testele, avem nevoie să fim un club bine organizat la Liga a III-a, nu ne mai permitem astfel de erori. Nu mai trebuie să intrăm în criză de timp, așa cum a fost atunci”
Lot reunire Costești:
PORTARI: M.Vlădoi
FUNDAȘI: Păun, Al.Chiripuș, I.Vladu, Zamfirescu, Nicolescu
MIJLOCAȘI: Trașcă, Preda, Zotică, Ciocotoiu, Marinescu, M.Vlad
ATACANȚI: Mihalcea, Mihăilă, Pușcatu.