Alexandru Dediu, o viaţă profesională în administraţie dobândită prin corectitudine şi experienţă

Primarul comunei Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu are o experienţă de peste 26 de ani de activitate profesională în slujba comunităţii. Faptul că a lucrat ca secretar în administraţia publică locală încă din anul 1995 i-a asigurat o ascensiune constantă, acesta reuşind să câştige încrederea populaţiei, dar şi a colegilor din primărie. În 2008, la sugestia cetăţenilor, Alexandru Dediu a candidat la funcţia de primar câştigând alegerile de fiecare dată cu o majoritate covârşitoare, de peste 75% din voturile electoratului.
În interviul acordat, primarul liberal al localităţii Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu face o retrospectivă a realizărilor vizibile a celor trei mandate. Spune că porneşte în noul mandat cu gândul de a continua investiţiile începute, dar îşi doreşte să întocmească în plus noi proiecte.
Afirmă că a fost un mandat pe parcursul căruia, alături de Consiliul Local şi aparatul administrativ al primăriei s-a axat pe implementarea unor proiecte de investiţii importante pentru dezvoltarea comunei. Precizează, însă, că niciodată nu a făcut făgăduieli deşarte cetăţenilor, toate investiţiile derulate au avut la bază o prognoză realistă a resurselor financiare avute la dispoziţie prin absorbţia de resurse financiare din fonduri europene, programe guvernamentale, dar şi din bugetul local.
Impact real: Care sunt motivele pentru care aţi candidat în 2008, la funcţia de primar?
Alexandru Dediu: Decizia de a candida pentru funcţia de primar am luat-o pentru că am simţit că pot face mai mult pentru localitate. Fiind angajat al acestei primării în funcţia de secretar al localităţii cunoşteam foarte bine problemele comunei şi ştiam la ce nivel se află infrastructura. Practic, trecerea pe funcţia de primar a venit ca ceva natural, tocmai pentru că ştiam deja ce era de făcut în localitate. Cred că activitatea profesională dobândită datorită experienţei, dar şi corectitudinea reprezintă premisele unei cariere în funcţii administrative şi politice. Aşa am reuşit în fiecare mandat să duc la îndeplinire ceea ce am promis. Niciodată nu m-am aventurat să fac făgăduieli deşarte cetăţenilor, totdeauna m-am bazat pe ceea ce se poate face în mod corect, în funcţie de programele de finanţare, de banii alocaţi de la Guvern, dar urmărind şi ce este cel mai important de rezolvat în localitate. Ca urmare, şi deviza „am promis, am făcut, am ambiţie să fac”este urmare a principiilor pe care eu le am în viaţă ca om, dar în primul rând ca primar al acestei localităţi. Pot spune, fără lipsă de modestie, că m-am ţinut de cuvânt şi ceea ce mi-am propus să realizez, am reuşit. Mi-am depus candidatura pentru un al patrulea mandat de primar, mizând pe cetăţeni, pe faptul că ceea ce am făcut în aceşti 12 ani de exercitare a funcţiei de primar, împreună cu consilierii locali şi cu angajaţii acestei primării a intrat în rezonanţă cu aşteptările cetăţenilor, cu nevoile localităţii, şi mă bazez pe toate aceste realizări şi, pe cale de consecinţă, pe votul pe care cetăţenii îl au de dat.
Impact real: Făcând o retrospectivă a celor trei mandate, care sunt principalele realizări, dar şi cele mai mari neîmpliniri ale acestei perioade, şi cum consideraţi că v-aţi respectat promisiunile din ultima campanie electorală?
Alexandru Dediu: Am început în 2008 cu reabilitarea drumurilor comunale pe care am reuşit să le asfaltăm în procent de 80%. În satul Valea Cheii s-a construit podul care face legătura cu aproximativ 150 de hectare, unde cetăţenii sunt proprietari. În acest sat s-au asfaltat patru drumuri şi s-a introdus reţeaua de apă. Astfel, satul Valea Cheii beneficiază în procent de 70% de reţea de canalizare şi de sistemul de gaze naturale. De asemenea, în punctul „În câmp”, s-a construit podul peste pârâul Olăneşti, care vine în sprijinul cetăţenilor. Investiţii s-au realizat şi în celelalte sate, localitatea beneficiază în procent de 99% de reţea de apă. Proiectul de înfiinţare a reţelei de apă a inclus şi construirea unei staţii de epurare care asigură debitul de apă în toată localitatea. Reţeaua de canalizarea este realizată pe o lungime de 10 kilometri. Subliniez acest proiect fiindcă pentru extinderea reţelei de canalizare, localitatea este prinsă în master planul judeţului cu un proiect privind estinderea reţelei pe o lungime de 34 de kilometri. Noi sperăm ca, în luna ianuarie, să înceapă lucrările pentru a aduce la poarta fiecărui cetăţean canalizarea.
Impact real: Strategia pentru modernizarea localităţii a inclus şi infrastructura educaţională?
Alexandru Dediu: În satul Valea Cheii, Şcoala cu clasele I-IV a fost reabilitată. Pot spune că, în prezent, locaţia arată impecabil, cu clase luminate şi aerisite. Locaţia a fost conectată la reţeaua de gaze şi sistemul de apă şi canalizare. Prin urmare, această şcoală poate beneficia de avizul sanitar, astfel încât elevii să îşi desfăşoare activitatea în bune condiţii. Şi şcoala din centrul localităţii, „Achim Popescu” a fost reabilitată în totalitate, cu bani europeni. Igienizarea locaţiei s-a făcut şi în această vară, unde inclusiv s-a raşchetat parchetul în toate clasele şi s-a dezinfectat şcoala. Prin urmare, şcolile din Păuşeşti Măglaşi se pot deschide fără probleme pe dat de 14 septembrie. Toţi copiii beneficiază de condiţii foarte bune în noul an şcolar. În şcolile din localitate predau cadre didactice foarte bine pregătite, ca urmare, fiecare examen de capacitate este trecut cu note mari, iar toţi copiii care termină clasa a VIII –a pot să acceadă la liceele cele mai bune din oraş.
Impact real: Referitor la începerea anului şcolar, în contextul pandemic pe care România îl traversează au fost stabilite regulile pentru toate cele trei scenarii?
Alexandru Dediu: Pregătirea unităţilor de învăţământ din localitate pentru începerea noului an şcolar în condiţiile pandemiei este una dintre principalele preocupări ale noastre, în această perioadă. În acest sens am avut discuţii cu cadrele didactice şi părinţii, am participat la o întâlnire cu ministrul învăţământului, prezent la Vâlcea, pentru a ne informa mai bine. Prin urmare, în funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare localitate, şcoala va începe pe baza celor trei scenarii. La Păuşeşti Măglaşi, noi vrem să înceapă un an şcolar normal, faţă în faţă, cu copii care să meargă la şcoală. Este foarte greu ca fiecare copil să înveţe online. Pe plan local am discutat cu directorul şcolii şi încă nu am luat o decizie clară. O posibilitate ar fi să se mărească normele, şi astfel ar mai fi nevoie de 6 cadre didactice pentru diminuarea numărului de copii dintr-o clasă. În localitate nu există nici un caz de Covid, prin urmare, în prima fază şcoală va începe în mod normal. Copiii au acces la internet şi posibilitatea de a participa la lecţiile online.
Impact real: La final de mandat, cum aţi caracteriza aceşti ani la conducerea comunei Păuşeşti Măglaşi?
Alexandru Dediu: A fost o perioadă foarte bună, din punct de vedere investiţional. În localitate există în prezent un dispensar medical dotat cu mobilier nou pentru sălile de aşteptare şi pentru cabinetele medicale, unde activitatea medicală se desfăşoară în condiţii foarte bune. În centrul comunei s-a construit cu bani europeni o grădiniţă cu două clase, care are dotările necesare desfăşurării activităţilor didactice în cele mai bune condiţii. Locaţia poate concura cu cele din mediul urban. Nu în ultimul rând, s-a realizat modernizarea căminului cultural, un proiect pe care l-am depus în vederea finanţării în anul 2009, şi pentru care abia în 2018 Compania Naţională de Investiţii a aprobat proiectul, chiar dacă fusese prins în lista de investiţii din 2009. După nenumărate drumuri făcute la Bucureşti, astăzi avem un centru cultural modern. Tot în această perioadă şi primăria, o clădire foarte veche, din anul 1900, a fost reabilitată în totalitate şi cred că, într-adevăr, este o clădire care poate să reprezinte localitatea. În prezent, în localitate se lucrează cu bani europeni la amenajarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, un proiect benefic pentru comunitate, fiindcă acest centru de zi va fi o mică clinică, unde vor fi amenajate câteva cabinete medicale dotate cu aparatură de fizioterapie.
Impact real: Ce planuri aveţi pentru următorul mandat?
Alexandru Dediu: Trebuie să extindem reţeaua de canalizare şi sistemul de gaze. Acestea sunt două lucruri foarte importante, care nu depind de mine, deoarece canalizarea este inclusă în master planul judeţului, cu bani europeni. Sper, aşa cum am spus, ca anul viitor să înceapă lucrările. Pentru extinderea reţelei de gaze, Guvernul Orban a promis că în toată ţara se vor aloca sume de bani privind înfiinţarea sistemului de gaze naturale şi extinderea reţelelor. Tot în perioada acestor mandate s-au construit aproximativ 18 kilometri de reţea de gaze naturale în toate satele. Proiectul de extindere a sistemului de gaze este pentru 22 de kilometri, iar valoarea lui este de 9 milioane de lei. Sigur că da, sunt şi nemulţumiri, nu pot să spun că am rezolvat în totalitate toate doleanţele cetăţenilor. Fiecare cetăţean îşi doreşte câte ceva, am încercat să rezolv cât s-a putut de repede problemele, însă, din cauza fondurilor insuficiente sau a diferitelor situaţii independente de dorinţa mea, nu am putut să le cuprind pe toate. Sunt multe lucruri pe care, oricât ai vrea să le cuprinzi nu ai cum, dar cel mai important este cetăţeanul. La finalul fiecărei zile mă gândesc dacă a plecat de la mine vreun locuitor nemulţumit.
Impact real: Pandemia de coronavirus a pus guvernul României, ca de altfel mai toate guvernele lumii, la grea încercare. Este Guvernul Orban creditat cu încrederea cetăţenilor?
Alexandru Dediu: În condiţii atât de vitrege precum cele generate de criza coronavirusului, dar şi nivelul la care era sistemul sanitar, cabinetul Orban s-a descurcat foarte bine. Este o perioadă atipică, suntem în campanie, cu dorinţa unora de a ajunge la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban şi cu dorinţa altora de a face nu ştiu ce. Pe lângă administraţie eu fac şi politică, şi pot spune că cetăţenii, în mare parte, au foarte mare încredere în acest Guvern şi în premierul Ludovic Orban, fiindcă este un om dedicat pentru a dezvolta România, pentru a ajuta primarii şi oamenii. Preşedintele Klaus Iohannis ne reprezintă foarte bine atât pe plan intern cât şi internaţional, i iată că la negocierile de la Bruxeless a reuşit să atragă către România fonduri destul de însemnate. Din punctul meu de vedere, Guvernul Orban înregistrează o reuşită tulburătoare în vremuri de criza. A întâmpinat cu măsuri administrative destul de bune cea mai gravă criză medicală din ultima sută de ani. Toate ţările de pe glob suferă de această pandemie, iar criza este destul de apăsătoare. Din păcate unii politicieni din opoziţie doresc să o adâncească, punând la îndoială existenţa coronavirusului şi o fac pentru imagine. Cu toate acestea, Guvernul Orban şi preşedintele României s-au străduit ca ţara să fie sub control. În spitale, în şcoli, în localităţi, peste tot s-au luat anumite măsuri de prevenire a pandemiei pe care unii cetăţeni, dar şi politicieni nu le agreează, dar trebuie să fim atenţi, pentru că acest virus este periculos. Trebuie respectate măsurile impuse de specialişti, şi trebuie să înţeleagă şi anumiţi politicieni acest aspect. Eu sunt primar, în primul rând fac administraţie, dar, în acelaşi timp sunt şi politician, dar ceea ce se întâmplă pe scena politică pe unii nu-i caracterizează, fiindcă ajung în funcţii cheie doar pentru nişte interese şi pentru a-şi rezolva anumite probleme personale. Este şi o vorbă: „Ca să îţi aperi averile, intră în politică”.
Impact real: Ce le transmiteţi cetăţenilor, la final de mandat?
Alexandru Dediu: Vom intra într-o nouă campanie electorală cu decenţă şi respect. Ca întotdeauna, la Păuşeşti Măglaşi fiecare campanie electorală s-a bazat pe fair play, fără atacuri la persoană şi corectitudine între candidaţi. Fac această precizare fiindcă niciodată nu am făcut o campanie urâtă, nu am jignit sau nu am acuzat cu absolut nimic un alt candidat. Îi cunosc foarte bine, sunt din localitate, sunt tineri şi merită respect pentru munca pe care o depun. Eu sunt o persoană care nu răspunde la jigniri şi nu apelez la aprecieri urâte faţă de candidaţii care sunt înscrişi la funcţia de primar în această campanie. Cetăţenii mă cunosc foarte bine, având o vechime de 26 de ani în această primărie mi-am făcut treaba, nu am făcut rău nimănui şi nu am obiecţii asupra nici unui cetăţean din localitate, chiar dacă unii nu sunt de acord cu mine. Sunt primarul tuturor şi, ca atare, le spun să aibă încredere în mine, fiindcă prin proiectele pe care le avem, localitatea noastră are un destin frumos, va ajunge un mic orăşel.