Horezu, egal la Petroșani

Convins cu greu să continue la Horezu, Gueye Mansour a fost decisiv sâmbătă, reușind o ”dublă” în deplasarea de la Petroșani.
După 10 luni fără niciun joc oficial, Flacăra Horezu a revenit sâmbătă pe teren, la Petroșani, într-un joc contând prima etapă a Seriei C7. Liderul defensivei, Cristi Munteanu a lipsit la acest meci, având dureri la spate, în timp ce Bălan nu este încă vindecat de Covid-19.
Jiul a deschis rapid scorul în minutul 3, dintr-un penalty făcut de Simeanu și transformat de B. Matei. Flacăra a egalat în minutul 25 prin senegalezul Mansour, care a reluat cu capul după un corner bătut de Stănică. Bogdan Matei a punctat însă cu capul după un corner în minutul 32 și gazdele au intrat la cabine în avantaj. În minutul 76, tot după un corner, Adi Popa a deviat cu capul și Mansour a reușit egalarea în fața unei echipe arțăgoase. S-a terminat 2-2 și Flacăra obține un punct muncit în deplasare, bun pentru moral.
”Avem o echipă cu mulți tineri, au debutat doi jucători, orice punct este important, ținând cont că sunt etape puține. Ne așteaptă un joc greu cu Dăești, o echipă valoroasă, care s-a întărit mult față de sezonul trecut, se va juca fotbal cu siguranță, ne dorim să corectăm greșelile din jocul asta, sperăm să reintre și Cristi Munteanu și să facem un rezultat bun” a spus antrenorul-jucător din Treapt, Adrian Popa.
CSM Jiul Petroşani – Flacăra Horezu 2-2
Bogdan Matei 3 – penalty, 32 / Gueye Mansour 25, 76
Flacăra: D.Vlădoi – Grosu, Mihăescu, Moldovan, Bîrzichie – Precup, Simeanu – Ad.Popa, S.Preda, Stănică – Mansour. Au mai jucat: Nistor, Dobrescu, Turcin