Vasile Boeangiu s-a remarcat prin proiectele numeroase, menite să schimbe radical viaţa consătenilor. Drumuri asfaltate, şcoli şi dispensare moderne, sistemul de alimentare cu apă, canalizare şi o piscină modernă sunt doar câteva dintre obiectivele pe care primarul şi le-a însuşit în cele trei mandate. 

După patru ani, timp în care localitatea a rămas pe loc,  Primarul Vasile Boeangiu candidează  pentru un nou mandat considerând că orice localitate ar trebui să fie o carte de vizită a judeţului şi, pentru acest aspect, va continua cu planuri de viitor care vizează în special crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea economică, învăţământ la standarde europene, protecţie socială, construire zone de agrement , activităţi sportive.

În acest sens, oamenii au înţeles şi au  apreciat munca în administraţie pe care Vasile Boeangiu a desfăşurat-o timp de 12 ani, fiind conştienţi de faptul că este nevoie de continuitate pentru a realiza tot ce şi-a propus pentru localitatea Alunu. 

Proiecte de viitor pentru comuna Alunu 2020 – 2024

Fabrică de produse tradiționale

Construirea unei Fabrici de sortare și procesare a produselor autohtone cu o producție axată pe produse tradiționale: zacuscă, gemuri, compoturi și dulcețuri din fructe de pădure si fructe de sezon, unde vor lucra minimum 20-30 de persoane, oferind șansa altor zeci de producători privați să-și valorifice produsele.

Punerea în valoare a Spațiului de la Piscină

Împreună cu echipa mea, voi pune în valoare spațiul de la Piscină, cu terasă și cuptorul de Pizza și vom face un sistem de încălzire a apei pe timpul iernii, activitatea devenind continuă. Aici vor fi angajate încă 6-8 persoane.

Spațiu agrement lângă Uzina de Apă

Vom pune în valoare Lacul de la Uzina de Apă Alunu, transformându-l într-o Zonă de Agrement, unde vor fi angajate alte 4-5 persoane;

Loc de relaxare și agrement în zona Iezer

Voi amenaja o zonă de agrement în punctul Iezer, oferindu-se 1-3 locuri de muncă.

Amenajare Centru Civic Alunu

Introducerea comunei Alunu în circuitul de Turism Rural

Voi introduce comuna Alunu în circuitul de Turism Rural, astfel încât oricine să poată oferi câteva locuri de cazare, pentru un plus de venit

Repunere în funcțiune a SC Gospodărire Comunală Alunu SRL

Împreună cu echipa mea, voi repune în funcțiune SC Gospodărire Comunală Alunu SRL unde vor fi angajate 20-25 de persoane cu care vom executa lucrări de construcție, alimentare și extinderi a Rețelei de Apă și Canalizare în localitatea Alunu și în alte localități.

Privind infrastructura

• Vor fi asfaltate toate satele si catunele, începându-se cu drumurile sătești: Didea, Chicirea, Cornet, Râpi, Arsane, Sub Coastă, Dealul Roșu, Bășica, La Răvășești, Mărunți, La Smeu, La Dârnu, Valea Oii și altele.

• Mă voi ocupa de racordarea comunei Alunu la Rețeaua Națională de Gaze Naturale

• Va fi extinsă Rețeaua de Canalizare începându-se din catunele unde aceasta vine prin cădere: Cornățel, Râpi, Aninoasa, Cornet, Dealu Mare și altele.

• Voi amenaja parcările de la Scolile Gimnaziale Alunu și Colești.

• Voi introduce Rețeaua de Apă și Iluminatul Public în Valea Oii.

• Voi stabiliza alunecarea de teren din Dealul Roșu

• Voi amenaja o pistă de biciclete care să plece din Zona Blocuri și se va continua pe

Digul Oltețului făcând legatura cu Zona de Agrement de la lacul de la Uzină, la Școli și toate obiectivele principale din localitate.

Pe plan social

• Voi susține fără discriminare toate persoanele care au probleme sociale și pe cele care au nevoie de însoțitori;

• Voi oferi Vouchere de Vacanță tuturor persoanelor cu handicap și însoțitorilor acestora;

• Voi acorda tot sprijinul persoanelor care au fost afectate de alunecările de teren, astfel încât acestea să fie urgent despăgubite;

• Voi aduce la zi salariile angajaților neplătiți de la Serviciul Public;

• Voi adapta numărul angajaților primăriei în funcție de necesitățile comunei, prin disponibilizarea acelora care nu-și au obiect de activitate, cu posibilitatea reconversiei profesionale a acestora.

• Voi adapta salariile angajaților primăriei în funcție de veniturile comunei și de volumul și complexitatea muncii prestate, astfel încât un muncitor de întreținere a spațiului public, spre exemplu, să primească un salariu comparabil cu cel al unui miner care stă în frig și în praf și nu de 3 ori salariul acestuia, plătit tot din taxele și impozitele încasate de la mineri;

• Voi face tot ce-mi stă în putință ca noii angajați din minerit să fie din rândurile locuitorilor comunei Alunu și dintre cei afectați de Exploatarea Minieră;

• Voi fi neobosit în susținerea funcționării Exploatării Miniere.

Pe plan sportive

Voi susține echipa de fotbal a comunei Alunu;

• Voi organiza competiții de înot, volei, handbal, săniuș și alte sporturi, între satele din

Alunu și alte localități.

Pe plan educativ

Voi asigura toate condițiile de studiu pentru elevii școlilor noastre;

• Voi organiza excursii cu toți elevii școlilor, în țară și în străinătate;

• Voi acorda premii tuturor elevilor cu rezultate bune la învățătură, precum și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea didactică a acestora.

Pe plan cultural

• Voi relua legaturile culturale și schimburile de experiență cu localitatea Greasque din Franța cu care suntem înfrățiți;

• Voi pune în valoare Conacul Săndulescu, unde voi înființa un Muzeu al Satului;

• Voi acorda o atenție deosebită bisericilor și monumentelor de cult din localitate;

• Voi readuce la viață toate Festivalurile și Balurile împământenite la Alunu: Festivalul

,,Filofteia Lăcătușu”, ,,Festivalul Oltețului”, ,,Balul Crăciunului” și ,,Balul Mărțișorului”, unde sunt cheltuieli mici și beneficii mari pentru sufletele noastre;

• Voi relua legatua cu prietenii de la televiziunile județene și naționale, de unde vo transmite în direct activitățile noastre, pentru a se bucura de spectacole și cei care nu pot fi alături de noi la astfel de evenimente;

• Vom înființa un Ansamblu Cultural cu copiii talentați din localitatea noastră care să ducă mai departe jocurile, portul și tradițiile noastre

Toate aceste lucruri sunt posibile și realizabile, iar eu am soluții pentru ca ele să fie puse în practică.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU

„Sunt Boeangiu Vasile-Pîrvu şi mă cunoaşteţi cu toţii de cel puțin 24 de ani, de când sunt doctor în comuna Alunu. În cei 24 de ani de când profesez meseria de medic veterinar, am fost alături de dumneavoastră şi de problemele dumneavoastră la orice oră din zi sau din noapte, ceea ce voi face şi de acum înainte, indiferent de opţiunile politice pe care le aveţi, iar acest lucru a fost dovedit cu prisosinţă şi până acum. Candidez la funcţia de primar al comunei Alunu, pentru că doresc să fac din Alunu o localitate modernă, prosperă, curată şi frumoasă, aşa cum merită să fie şi pe care să o aşez la un loc de cinste pe harta județului Vâlcea. Suntem în secolul XXI și nu mai putem să ne mulţumim că după 30 de ani, Consiliul Judeţean Vâlcea ne-a turnat nişte asfalt şi că s-au pus 3 alei la blocuri.

Alunu are nevoie de mult mai multe lucruri:

– siguranţa zilei de mâine,

– locuri de muncă,

– zone de agrement,

– condiţii bune de învăţare în şcoli,

– respect din partea autorităţilor publice locale

– salarii decente

– şi nu în ultimul rând, evenimente culturale.

Comuna Alunu are un potenţial mare care trebuie pus în valoare.

Din aceste motive, trebuie să luptăm pentru drepturile noastre şi să punem omul potrivit, în locul potrivit.

Pentru o comună europeană, în care trebuie să trăim la standarde europene, votaţi Boeangiu Vasile-Pîrvu.

Candidez, nu pentru a mi se spune ,,dle. Primar”, ci candidez pentru ca dumneavoastră să trăişi mai bine, copiii dumneavoastră să aibă locuri de muncă la ei acasă astfel încât să vă poată fi un sprijin la bătrâneţe şi să-şi întemeieze o familie pe locurile natale, unde s-au născut şi au crescut. Pentru că ştiu, pot şi vreau doar binele dumneavoastră,

VOTAȚI: BOEANGIU VASILE-PÎRVU, PRIMARUL COMUNEI ALUNU!

Proiecte realizate 

Reamintesc faptul că în zonă, locuitorii se bucură de un Spațiu Public de Recreere, în componenţa căruia regăsim:

– bazin semiolimpic de înot

– complex de joacă pentru copii

– piscină cu tobogane pentru copii

– teren de sport multifuncțional cu gazon sintetic și iluminat nocturn

– terasă pentru petrecerea timpului liber

Am mai reuşit până în 2016 să avem în proprietatea primăriei și a serviciului public un Parc Auto complex cu toate utilajele necesare: autovidanjă, buldoexcavator, autogreder, excavator, autobasculante, utilaj deszăpezire, macara cu braț telescopic, cilindru compactor și altele, precum și autocar și microbuze școlare

În ceea ce privește infrastructura căilor de acces, ne amintim că majoritatea drumurilor din localitatea Alunu erau de pământ și foarte puține pietruite. Nici astăzi nu am reușit să rezolvăm în totalitate problema aceasta, întrucât lungimea totală a drumurilor din localitatea noastră este de aproape 100 km.

În decursul anilor, situația a mai fost îngreunată și de multe alunecări de teren, de inundații și ploi abundente, care ne-au pus în mare dificultate dar pe care am reușit să le depășim.

În cei 12 ani, dintre 2004 si 2016, am reușit să asfaltăm circa 9km de drumuri comunale și sătești, iar 95% din restul căilor de acces au fost balastate, pietruite și îmbrăcate cu un strat de macadam.

Prioritatea noastră este asfaltarea tuturor căilor de acces astfel încât în toată localitatea Alunu să finalizăm modernizarea, 

Fiindcă viitorul omenirii este protejarea mediului și folosirea surselor de energie regenerabilă, s-a înființat un parc de panouri fotovoltaice care asigură parțial, consumul de energie electrică al Uzinei de Apă si al Spațiului Public de Recreere. S-a instalat o rețea nouă și economică de iluminat public în întreaga localitate, cu peste 1400 de corpuri de iluminat

S-a extins rețeaua de alimentare cu apă, pe o lungime de peste 50 km, deservind toate satele și cătunele din localitatea Alunu, precum și comunele învecinate.  S-au construit peste 10 km rețea de canalizare, asistată de o stație de epurare performantă, cu anexe moderne și autovidanjă nouă

În urmă cu 12 ani, trecerile peste râul Olteț se făceau pe punți pietonale din lemn, improvizate de săteni și care puneau în pericol pe aceia care voiau să scurteze drumul către casă…

Din 2016, locuitorii comunei Alunu trec în siguranță, nu doar pietonal ci și auto, pe: Puntea Ocracu, și pe podurile din Bodești și din Laz.

Să ne amintim cum arătau acum 12 ani școlile din comuna Alunu, când elevii înghețau de frig în clase din cauza faptului că încălzirea se făcea cu sobe de teracotă care scoteau mai mult fum decât căldură; împrejmuirile arătau ca un șantier, spațiile de joacă din incinta școlilor erau niște bălți cu noroi, toaletele erau impracticabile, ploua prin acoperișuri și vântul bătea prin geamurile sparte, cu tocuri din lemn deteriorat.

În 2016 ne mândream cu cele mai moderne școli din județ, în care copiii noștri învață cu drag, pentru a deveni oameni de nădejde ai societății noastre.

Școlile noastre beneficiază de încălzire în sistem centralizat, gresie și faianță, săli de calculatoare, sală de educație fizică și baze sportive moderne, spații de joacă atractive, microbuze școlare pentru transportul elevilor și multe altele.

Sediul Primăriei comunei Alunu se afla pe o scară de garsoniere, iar lângă aceasta fusese început din anul 1994, Căminul Cultural,  în 2016, această clădire a fost finalizată, modernizată și găzduiește la parter, etaj și mansardă Căminul Cultural „Filofteia Lăcătușu”, birourile administrative și arhiva comunei Alunu.

Dacă în urmă cu 16 ani beneficiam de un dispensar uman în centrul localității, friguros, cu o cale de acces pietruită, cu un aspect neatractiv și un acoperiș prin care ploua, în 2016 Dispensarul Medical din localitatea Alunu are toate serviciile medicale (farmacie, cabinete medicale, cabinet stoamtologic) pe care le poate oferi un dispensar european, complet reabilitat, cu un sistem nou și modern de încălzire centrală, oferindu-ne o primire călduroasă.

În atenția noastră au fost și sunt lăcașele de cult și monumentele istorice iar credința în Dumnezeu ne ajută să fim mai buni, mai iertători, mai iubitori și mai încrezători într-un viitor prosper și luminos

Știind că străbunii noștri latini spuneau că o minte sănătoasă este intr-un corp sănătos, am construit o bază sportivă multifuncțională în satul Coltești cu gazon artificial și iluminatnocturn, precum și un teren de sport cu gazon artificial în incinta școlii

A fost modernizat terenul de fotbal al comunei Alunu prin montarea unui sistem de irigațiesubterană pentru menținerea unei suprafețe de joc competitivă, cu gazon natural.

Material comandat de Partidul Naţional Liberal, cod AEP 21200012, executat de SC INFOTOUR SRL

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *