În îndoitura de potcoavă a dealurilor Comarnic şi Moaga, într-o largă deschidere străjuită de un alt deal singuratic, Măline, îmbrăţişată de păduri care urcă spre apus şi ocolesc în largi unduiri spaţiul natural, localitatea Goleşti este, de fapt, un colţ de rai. O altă draperie care se poate ridica în faţă ochiului lacom de inedit este poziţionarea localităţii prin aşezarea ei la poalele masivului Frunţi din Munţii Făgăraş, pe drumul spre Curtea de Argeş, tăiată aproape pe jumătate de pârâul Sâmnic care curge domol în meandre, atras de năvalnicul Olt. Configuraţia reliefului blând alcătuit din spinări ondulate, care coboară domol spre centru conturat de văi aminteşte de amfiteatrele antice, cu tribune dispuse concentric, în jurul arenei. Interesantă prin configuraţia lăsată de erele geologice acestui relief al Raiului vâlcean, numele comunei a fost dat de marele boier Golescu, refugiat din zona Topoloveni a judeţului Muscel cu familia şi slugile lui în timpul unei invazii turceşti. După încetarea primejdiei, acesta nu s-a mai întors în locul de baştină, întemeind aici o aşezare nouă, numită Goleşti, care a cunoscut de-a lungul timpului o frumoasă dezvoltare, fapt care i-a permis ca, în vremea lui Cuza să facă saltul de la sat, ca formă medievală de organizare administrativ-teritorială la o formă modernă, numită comună. Vechea comună Goleşti, aşezată într-o zonă deluroasă şi greu accesibilă, pe fundul văii pârâului Sâmnic a rezistat la toate reorganizările administrativ – teritoriale care s-au făcut în ultimii 150 de ani.

Bisericile din Goleşti, lăcaşuri de credinţă şi înţelepciune pentru comunitate

Valea însorită a pârâului Sâmnic este un adevărat tezaur de înţelepciune şi de spiritualitate românească. Aici, codrii seculari au fost gazdă ospitalieră cetelor de haiduci, neînfricaţi soli ai dreptăţii. De-a lungul timpului s-au cimentat interesante şi bogate tradiţii populare, relevând cu pregnanţă vechimea şi frumuseţea locurilor din această parte a judeţului. Cele unsprezece sate ale comunei Goleşti au trăit de-a lungul timpului o intensă viaţă spirituală. Acest lucru a avut o puternică înrâurire asupra destinelor umane locale, reuşind să clădească familii solide cu credinţă în Dumnezeu, să iubească munca şi cinstea, să fie modeste şi să preţuiască frumosul. Nu întâmplător întâlnim la Goleşti lăcaşuri sfinte, adevărate făclii de lumină şi credinţă, oaze de linişte şi cutezanţă. Bisericile sunt vechi, iar multe dintre ele au constituit unicele adăposturi şi locuri de ocrotire spirituală. Prin învăţătura şi sprijinul ei, Biserica i-a întărit şi mângâiat sufleteşte din timpuri vechi pe toţi locuitorii satelor goleştene, dându-le sprijinul necesar în principalele momente al vieţii lor. Din înscrierile vechi în care se atestă vechimea acestei aşezări aflăm că, de-a lungul vremii, Biserica a fost locul de rugăciune şi de reculegere, locul în care s-au luat hotărâri înţelepte pentru binele obştesc al satului sau de rezolvare a pricinilor ivite uneori între oameni: „Biserica a ţinut multă vreme loc de şcoală, loc de judecată şi de oficiu al stării civile. Biserica a fost şi va rămâne singurul loc care dă speranţă oamenilor în mersul lor drept spre lume şi viaţă. Ca toţi românii, goleştenii noştri s-au născut creştini ortodocşi, aducând prinos de recunoştinţă lui Dumnezeu prin ridicarea unor biserici de lemn, încă din vechime, în diferite sate”, scrie în vechile mărturii.