Pesceana, localitatea cu nume de împărăteasă

Localitatea Pesceana are o istorie bogată. De la cetatea dacică din Râpa Cărămizii şi până în zilele noastre s-au scris însemnate pagini din istoria frământată a acestor meleaguri.

Numele localităţii provine de la împărăteasa daco-geţilor, iubită de supuşi, pe care îl şopteşte cu emoţie şi râul care străbate zona.

Localitatea are un monument istoric din antichitate, cu mare semnificaţie istorică. Este vorba despre cetatea dacică de la Râpa Cărămizii. Zidurile sale „antice” se ridicau cândva pe înălţimile văii Pesceanei, iar mărturiile arheologice descoperite aici ne vorbesc despre o aşezare „davă”. Aşezarea a înflorit pe vremea dacilor în acest colţ al judeţul Vâlcea. Cetatea este aşezată deasupra cumpenei văilor Luncavăţului şi Pesceanei. Pe acest deal, cărămizile nu se mai pot măsura fiindcă sunt acum sfărâmate, dar, după spusele bătrânilor, o singură cărămidă măsura peste un metru şi jumătate în lungime şi lăţime. Alături de acest deal există un altul, numit dealul Războaielor, aflat între comuna Şirineasa şi comuna Roeşti, unde s-a descoperit că ar fi fost în vechime o cetate a uriaşilor.

Cetatea are formă de potcoavă, cu deschizătura spre punctul numit „La Războaie”. Zidurile au fost întărite cu palisade de lipitură de lut, care, în urma unor puternice incendii, s-au transformat în chirpici ars. Arsura aceasta din cetate, care se aseamănă cu rămăşiţa din cărămidă i-a determinat pe vechii locuitori ai zonei să numească locul respectiv „ Râpa Cărămizii”. Aşezarea este traversată de un drum care mai târziu s-a numit „Drumul Râmnicului”. De pe acest drum se pot vedea ruinele cetăţii antice şi asculta glasul şoptit al pământului, de unde reies mărturii clare ale unei istorii bogate, ale vieţii şi existenţei aşezărilor de pe valea încântătoare a Pesceanei.

Aceste plaiuri străvechi ne amintesc de existenţa daco-geţilor, conform vestigiilor descoperite la Râpa Cărămizii, cetate antică vestit. De-a lungul timpului întâlnim nenumărate marturii documentare, atestări voievodale care glăsuiesc despre trăinicia şi vechimea locuitorilor Pesceanei. Tot aici, în această vatră ardentă s-au ţesut nenumărate cântece şi legende, s-au zămislit creaţii populare deosebite.

Cetatea dacică de la Râpa Cărămizii se înalţă semeaţă deasupra cumpenei văilor Luncavăţului şi Pescenei şi ne aminteşte despre existenţa multimilenară a locuitorilor acestor ţinuturi de cântec şi istorie. Şi alte locuri din comună sunt încărcate de istorie şi legendă. „La Războaie”, în satul Negraia este un punct fierbinte care ne povesteşte despre bătălia dusă de români contra turcilor. La „Cuca Ciorii”, pe Valea Pesceanei şi-a stabilit Mihai Vodă Viteazul tabăra, în marele drum al înfăptuirii Unităţii Provinciilor Româneşti. Cu viteazul voievod a plecat pe calea fără întoarcere şi un fiu al locului, căpitanul Cioară. Prin codrii seculari ai Pesceanei şi Cotoşmanului au hălăduit cetele haiducilor Dragu, Terente şi Munteanu. Satul Ursoaia s-a numit cândva Puşcăşeşti, aşa cum este menţionat în monografia localităţii.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *