Bălceşti, aşezarea unde au trăit personalităţi de seamă ale neamului românesc
Aşezat pe Valea Olteţului, la răscruce de drumuri între câmpie şi munte, cunoscută de-a lungul timpului ca fiind un târguşor în esenţă bine dezvoltat social şi economic, comunitatea sătească din Bălceşti a fost puternic influenţată de evenimente istorice. În această zonă minunată au trăit şi au luptat personalităţi de seamă care, pentru faptele lor, au rămas înscrise cu litere de aur în istorie. Din mărturiile documentare ale Bălceştiului putem afla că, la data de 2 martie 1821, Tudor Vladimirescu poposeşte în pridvorul şcolii din satul Beneşti, în drumul său către Bucureşti. De o mare însemnătate este şi faptul că satul Beneşti este locul unde s-a născut marele cărturar Petrache Poenaru, cel care, în anul 1827, obţinea la Paris brevetul pentru stilou. Petrache Poenaru a fost, de asemenea, organizatorul învăţământului naţional românesc, omul de taină al lui Tudor Vladimirescu, cel care a conceput steagul naţional, steag care a fost purtat pentru prima dată de pandurii marelui revoluţionar, dar şi editorul primului ziar românesc, denumit „Foaie de propagandă”, pentru armata de panduri a lui Tudor Vladimirescu. A fost, de asemenea, fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova şi membru al Academiei Române din anul 1870. O altă însemnătate a istoriei locale este numele satului Otetelişu, dat de familia Otetelişenilor, sprijinitoare a acţiunilor revoluţionarului Tudor Vladimirescu. Locurile acestea încărcate de legende şi istorie te fac să ai ambiţii, să ţinteşti la lucruri mari. Răsfoind filele cronicii Bălceştiului constaţi cu satisfacţie că, de-a lungul timpului, întâlneşti încrustate pe răbojul vremurilor nenumărate nume, onorând astfel obârşia lor vâlceană.
Bălceşti, între istorie şi turism
Bălceştiul are istorie, care trebuie pusă în valoare. În acest sens, administrația locală are în plan promovarea turistică a localităţii şi spune că în zonă există unul dinte cele mai frumoase circuite turistice ale judeţului. Bălceştiul poate atrage turiştii, aici există Conacul Otetelişenilor de la Beneşti și locul unde s-a născut marele cărturar Petrache Poenaru. Conacul în prezent este introdus în circuitul cultural-turistic al României. Aici, Institutul Cultural Român organizează frecvent tabere de pictură, vernisaje sau lansări de carte. Se poate face chiar un circuit turistic.
Există biserica-monument istoric construită în anul 1791 de Protopopul Cîrstea, fiind printre singurele biserici din judeţ care păstrează fresca originală. Tot în acel sat există trei cule ale boierilor, iar Olteţul, fiind aproape, va da plusvaloare circuitului turistic. Aici, pe Valea Olteţului, în acest punct, administraţia locală are în plan amenajarea unei tabere de vară pentru copii, iar în partea cealaltă, spre Beneşti există Conacul Otetelişenilor.
Drumul care trece pe o lungime de 3 kilometri printr-o păşune are serpentine spectaculoase, este un traseu pe care localnicii l-au numit „Micul Transfăgăraşan”, şi face legătura de la Oteteliş, unde există o altă biserică – monument istoric, care poate fi vizitată, apoi urcă pe acest traseu frumos până sus, la cel mai înalt sat al oraşului, Palei, după care coboară la Irimeşti, de unde poţi să vizitezi conacul.
Bălceştiul a fost o zonă unde se făceau schimburi comerciale între munte şi partea de sud a judeţului. Negustorii de la munte luau cereale de la cei din Bălceşti, în schimbul fructelor. Un târg al negustorilor era Bălceştiul. Oraşul şi-a căpătat acest statut pe data de 18 iunie 2002.