Impact Real

Un ziar aproape de oameni
Copăceni, localitate vestită prin meşterii iscusiţi

Claudia ȘCHIOPU

La Copăceni, de-a lungul secolelor, meşterii populari au reuşit ca din lemn, piatră, pământ şi pânză înălbită să dureze creaţii trainice, să dea valori aparte acestui ţinut şi meşteşugurilor tradiţionale. Uneltele vieţii, spun bătrânii satului încep, fireşte, cu casa, fiindcă ea însăşi este o mare unealtă, este leagănul sufletului ţăranului român. La Copăceni, acoperişul caselor, bârnele care dau rezistenţă şi durabilitate sunt „străşini de siminoc” şi „stâlpi de busuioc”. Despre arhitectura caselor de aici, în monografia localităţii se subliniază faptul că „ţăranul vâlcean acordă, într-adevăr, o deosebită importanţă decorativă lemnului în construcţii, stâlpii, grinzile, şiţa care acoperă casa, gardul şi poarta sunt ingenios împodobite, cu crestături care scot în relief talentul acestuia, gustul lui pentru frumos”. Despre satele din Copăceni, Lucian Blaga sublinia: „mi s-a îndreptat adesea pasul să-i ascult cântecele şi legendele încântătoare. Este un sat construit din „sunetele lacrimii”.

Revoluţia din 89 a dus la îngroparea mineritului

Tradiţiile de aici, istoria încărcată de frumseţe şi aromă arhaică, rodnicia şi glasul pământului, păstrând etern forţa autenticului, ne amintesc faptul că întreaga zonă Horezu este aşezată pe un strat al avuţiei noastre naţionale, cărbunele. În ultimele decenii, aceste locuri au trepidat de forfota oamenilor îmbrăcaţi în salopete care au ridicat clădiri, au construit drumuri, au sfredelit cu ambiţie pământul pentru a scoate la suprafaţă bogăţia nemuritoare a locului: aurul negru. Prezenţa cărbunelui pe o mare arie din această zonă a deschis perspective noi, interesante aşezărilor de pe această vale a spaţiului mioritic românesc. Aşa s-a născut pe planşeta arhitecţilor noul drum, construcţie gigantică, cunoscut localnicilor cu denumirea „drumul oaselor”. Acesta făcea legătura între localităţile Alunu, Berbeşti, Copăceni, Popeşti şi Şirineasa. Pe el s-a transportat cărbunele timp de mulţi ani. Cărbunele a însemnat o lungă perioadă de timp dezvoltarea judeţului. Povestea cărbunelui este şi povestea bieţilor ortaci din întreaga zonă Horezu. Nu există casă în sat care să nu fi avut măcar un miner în familie.

Despre exploatarea cărbunelui în această vatră ardentă şi despre cei care sfredeleau pământul au rămas astăzi doar poveştile. Mica aşezare Copăceni, care acum mai numără abia 2500 de suflete trăieşte din pensii şi din mărunţişul trimis de peste hotare de copiii plecaţi la muncă. Oamenii de aici spun însă că dealurile ascund zăcăminte mari de cărbune, însă mineritul le-a rămas doar în amintire.

La Copăceni nu exista şomaj, în trecut

Dezvoltarea reală a localităţii s-a produs la începutul anilor 1980, atunci când în localitate s-a deschis mina Cerna. La început, aceasta a funcţionat cu doar 20 de muncitori, după care a urmat o perioadă de maximă exploatare, aici muncind peste 600 de mineri proveniţi atât din comună, dar şi din localităţile învecinate. După anul 1989 comuna a suferit transformări, iar democraţia prost înţeleasă a lăsat cicatrici adânci. Întreaga reţea comercială s-a privatizat şi unităţi comerciale mari de stat s-au închis. Bomboana de pe colivă a venit în anul 2000, când mina Cerna a intrat în conservare şi toţi cei care mai aveau un venit au fost trimişi în şomaj:

„Copăceni era o comună cândva dezvoltată, unde toată lumea avea un loc de muncă. O mare parte dintre cetăţeni lucrau la mina Cerna, alţii îşi desfăşura activitatea la ACF sau la TCMM. Astăzi nu mai există nimic din toate aceste mari societăţi: totul s-a distrus, iar populaţia continuă să scadă, tinerii îşi părăsesc satul din cauza lipsei locurilor de muncă şi a unei perspective clare în viitor şi lasă în urmă satele pustii, bătrâni bolnavi şi neputincioşi, copii lipsiţi de dragoste părintească, sperând să găsească în străinătate o viaţă mai bună. Cei care rămân trăiesc din pensiile părinţilor care au apucat acele vremuri. Este o tragedie pe care nimeni nu o vede, şi cu care se confruntă fiecare localitate. Avem case părăsite, care se ruinează pe zi ce trece, ogrăzi pustii şi grădini pline de buruieni, acesta este peisajul trist nu numai al comunei Copăceni, ci al multor altor localităţi, care erau cândva pline de viaţă”, ne-a spus primarul localităţii.

Tragedia s-a produs totuşi după Revoluţie, o dată cu instalarea unei democraţii prost înţeleasă, când activitatea extractivă de la Copăceni a fost oprită. Foştii angajaţi ai minei trăiesc şi acum cu nostalgia vremurilor apuse, printre greutăţile prezentului şi fără nici un viitor, iar alţii, lăsaţi de statul român fără un loc de muncă au părăsit localitatea la fel de repede cum au venit. Mărturie stau blocurile şi apartamentele abandonate, despre care cu greu îţi poţi imagina că au fost odată locuite.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *