A fost emis avizul Ministerului Sănătăţii pentru structura organizatorică a Spitalului Orăşenesc Bălceşti
S-a obţinut avizul pentru organigrama Spitalului Orăşenesc Bălceşti, care este necesar să fie aprobată de Consiliul Local Bălceşti. Următorul pas pentru înfiinţarea spitalului este obţinerea finanţării de la Compania Naţională de Investiţii pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului Orăşenesc Bălceşti, a anunţat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.
„Înfiinţarea Spitalului Orăşenesc Bălceşti este obiectivul nostru şi pentru următorul mandat. Bălceştiul are nevoie de spital, iar redeschiderea Spitalului Bălceşti este pe drumul cel bun. Înfiinţarea acestui spital însemnă respectarea drepturilor la sănătate ale cetăţenilor, şi acest lucru ni se datorează, fiindcă timp de patru ani am făcut toate diligenţele posibile, perseverând în ceea ce priveşte redeschiderea spitalului. Unul dintre punctele pe care le-am avut trecute în pliantele de campanie a fost acest spital. În acest sens se fac paşi importanţi şi siguri, şi sunt convins că se va redeschide unitatea. Înfiinţarea acestui spital este proiectul meu de suflet. Tot la capitolul sănătate, pentru acest mandat avem în plan şi preluarea în administrare a clădirii Creşă Oraş Bălceşti pentru ca, pe viitor, după darea în funcţiune a Spitalului Orăşenesc Bălceşti, să i se dea destinaţia de spaţiu de servicii medicale – Secţie Exterioară de Recuperare a Spitalului Orăşenesc Bălceşti. Pe această linie vom merge şi cu reabilitarea şi modernizarea clădirii Policlinicii din oraşul Bălceşti”, a precizat primarul liberal al oraşului Bălceşti, Constantin Aleca.
Reamintim faptul că, în 2010, în urma unui proces de restructurare sanitară s-a luat decizia ca spitalul să devină cămin de bătrâni, dar ulterior acesta a fost închis, din lipsă de fonduri. În ultimii 4 ani, reprezentanţii administraţiei locale au făcut mai multe demersuri pentru redeschiderea unuia dintre cele mai vechi spitale din sudul judeţului Vâlcea, dar fără rezultat. În urma unei hotărâri de guvern iniţiată de reprezentanţii PNL Vâlcea şi Bălceşti, alături de Prefectura Vâlcea, Cabinetul Orban şi-a dat avizul pentru reînfiinţarea spitalului, dar şi pentru finanţarea ulterioară a lucrărilor de modernizare din cadrul unităţii spitaliceşti din Bălceşti.
Hotărârea nr. 724/2020 privind înfiinţarea Spitalului Orăşenesc Bălceşti, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 807 din 02 septembrie 2020 statuează că „structura organizatorică a Spitalului Orăşenesc Bălceşti se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local al Oraşului Bălceşti, cu avizul Ministerului Sănătăţii, în condiţiile art. 172 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Personalul necesar funcţionării spitalului se asigură în condiţiile legii, cu încadrarea în normativul de personal şi în numărul total de posturi din domeniul sănătăţii aprobat judeţului Vâlcea. Numărul total de paturi al spitalului se asigură cu încadrarea în Planul naţional de paturi alocat judeţului Vâlcea. Patrimoniul Spitalului Orăşenesc Bălceşti se constituie în condiţiile legii.”