Start bun de campionat pentru Vâlcea
Într-un joc disputat la Ploiești, în prima rundă a Ligii Naționale, SCM Rm. Vâlcea a învins pe SCM Craiova, scor 28-24.
După un start echilibrat, Vâlcea s-a desprins și a condus în prima parte a jocului cu 9-4 (minutul 17). Fetele antrenate de Bogdan Burcea au echilibrat disputa, au egalat în minutul 29, iar pauză, trupa lui Florin Pera avea un avans minim: 14-13.
În partea secundă, SCM a preluat din nou conducerea, s-a desprins la 22-27 (minutul 47) și nu a mai cedat până la finalul jocului, în care s-a impus cu 28-24. Excelent jocul extremei dreapta Marta Lopez, vicecampioana mondială din Spania marcând de 8 ori din 10 aruncări. Evghenia Minevskaia a avut și ea o prestație bună, fiind poate la cel mai bun joc de când a ajuns în România. De remarcat și debutul la Vâlcea al Dacianei Hosu, portarul legitimat săptămâna aceasta.
Vâlcea nu s-a putut baza pe Irina Glibko, accidentată, iar Mireya Gonzalez și Kristina Liscevici vin și ele după perioada de izolare din cauza coronavirusului și au doar câteva antrenamente alături de coechipiere. Alicia Fernandez încă se resimte după o accidentare la genunchi.
Florentin Pera era fericit după meci că echipa sa a debutat cu o victorie în actuala ediție a Ligii Florilor. „Cele trei puncte erau extrem de importante, mai ales că noi am traversat poate cele mai dificile momente de când sunt eu la echipă. Am avut multe accidentări, cazuri pozitive de coronavirus, perioadă lungă de pauză. Le felicit pe fete pentru că au luptat, au arătat cât de mult își doresc să câștige și în cele din urmă, ne-am realizat obiectivul”, a spus Pera.
Al doilea turneu contând pentru campionat se va juca în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie, la Sfântu Gheorghe, cu etapele 2-5.
De la Ploiești, echipa vâlceană zboară mâine spre Ungaria, unde sâmbătă va întâlni Gyor, în Liga Campionior.
CRAIOVA: Țicu 5, Savu 4, Orșivschi 3, Nica 3, Andrei 3 (1), Matlashova 2, Șelaru 2, Zamfir 2.
VÂLCEA: Lopez 8, Minevskaja 6, Norgaard 4, Elghaoui 3, Liscevic 2, Aardahl 2, Florica 2, Trifunovic 1.