PNL Vâlcea a depus listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Claudia Banu, pe primul loc la Senat

Pentru Camera Deputaţilor lista începe cu Cristian Buican, urmat de un nume relativ nou în politica vâlceană, şi anume Laurenţiu Cazan. Următorul e listă este Victor Stănculescu, urmat de Aurel Simion, Alexandru Părduţ şi Mircea Poenaru.

Pentru primul loc de pe lista pentru Senat lupta s-a dat între Claudia Banu, preşedinta organizaţiei municipale şi Victor Popescu, cei doi obţinând un număr egal de voturi. Biroul Politic Naţional a decis ca primul loc să fie ocupat de Claudia Banu. După ce a pierdut lupta internă din partid, Victor Popescu s-a retras din competiţia electorală, astfel încât pe locul secund a rămas candidatul Gheorghe Ioniţă.

Claudia Banu este „omul politic liberal” în anul 2020, la Vâlcea

Claudia Banu este una dintre puținele femei din Vâlcea care a reușit să acceadă pe listele liberale pentru alegerile parlamentare. Cu toate acestea, nu va fi un candidat comod pentru adversarii politici pentru că nu îi lipsește carisma, completată și de experiența politică și notorietate. La alegerile locale a fost un pilon important pentru PNL Vâlcea, devenind în scurt timp unul dintre actorii principali al politicii liberale vâlcene. Proiectul său pentru vâlceni este acela de a aduce un plus de valoare judeţului şi de a acorda atenție deosebită nevoilor tuturor cetăţenilor, pentru că județul Vâlcea are nevoie de o nouă viziune şi de o reașezare economică construită pe o infrastructură durabilă.

„Am depus astăzi candidatura la Senat pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Urmează o campanie grea din toate punctele de vedere, dar județul Vâlcea are nevoie de o nouă viziune, de o reașezare economică dezvoltată pe o infrastructură durabilă și de o atenție deosebită acordată nevoilor vâlcenilor de toate vârstele. Alături de colegii din Partidul Național Liberal putem construi un viitor mai bun în Vâlcea pentru noi și copiii noștri! Însă, pentru a realiza asta, trebuie ca dumneavoastră să sprijiniți prin vot această nouă etapă în evoluția societății”, a eclarat preşedinta organizaţiei PNL Râmnicu Vâlcea, Claudia Banu.

Preşedinta organizaţiei municipale, Claudia Banu, candidatul PNL pe primul loc la Senat, pornește în această campanie electorală cu sloganul „dezvoltăm România”, iar la nivelul judeţului, sloganul este „dezvoltăm judeţul Vâlcea”. Ca strategie, în această campanie, echipa  PNL doreşte să atragă atenţia asupra unor probleme reale pe care şi le-a propus să le rezolve, precum situaţia locurilor de muncă din judeţ. Cât va reuşi PNL să  vină cu soluţii reale pentru judeţ, rămâne de văzut.  

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *