A fost odată, demult, în timpul dacilor şi romanilor, într-un loc străjuit de dealurile Subcarpaţilor Vâlcii de astăzi un munte de sare care aducea oamenilor, cum spune vorba românească, „sarea în bucate”. Muntele de sare de la Ocnele Mari avea şi partea lui întunecată, localnicii spuneau că aici parcă pământul ar fi fost blestemat, pentru că, la anumite intervale de timp, gurile de ocnă se surpau. Tot din întunericul muntelui de sare vine şi istoria penitenciarului unde, în anii comunismului au fost exterminaţi prin împuşcare sute de intelectuali despre care nu îndrăznea nimeni să vorbească.

În salină există o biserică, iar preotul de acolo scrie cum îşi aminteşte chipurile albe de sare ale minerilor care ciopleau biserica, jertfa şi bucuria lor. Biserica din Salina Ocnele Mari străjuieşte, îi străjuieşte pe cei veniţi aici, care au diverse boli şi nevoi, străjuieşte şi duhul celor plecaţi, jertfelnici fii ai lui Hristos, pentru care candela este mereu aprinsă. Spaţiul este binecuvântat pentru că, în general, într-o mină oamenii au un singur numitor comun, şi anume prezenţa lui Dumnezeu mai mult decât afară. În mină toţi sunt egali, pentru că, în adâncurile pământului, nici un om nu poate intra cu ce are sau cu ce nu are, de aceea minerii sunt într-un tot unitar, şi îşi deschid sufletul în faţa lui Dumnezeu. Aşa cum sarea îşi construieşte siluete şi chipuri după propria-i voie, ascunzişurile şi tainele ei coborând în adâncuri, tot aşa locul deapănă în forme şi culori diferite poveşti ştiute sau neştiute de lume, poveşti triste de întuneric cu final de lumină, întocmai cum au fost vieţile celor duşi în cimitirul Bozeasca.

„La Ocnele Mari au fost exterminaţi prin împuşcare o serie de figuri însemnate ale intelectualităţii româneşti şi oameni simpli, legaţi de idealul luptei anticomuniste, îngropaţi ca anonimi în cimitirul Bozeasca. Penitenciarul rămâne în istoria României drept unul dintre cele mai dure centre de detenţie, unde condiţiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihică şi fizică a deţinutului”, scrie în monografia localităţii Ocnele Mari.

Cel mai mare parc salin de agrement din România se află la Ocnele Mari

În inima pământului, natura a încremenit valurile mării în pereţii şi tavanul salinei. Aceste cute oglindesc adevărata forţă a naturii. Omul a extras aurul alb din cele mai vechi timpuri, mărturie stau numărul mare de topoare – ciocane de minerit descoperite, care datează din neolitic, perioada bronzului şi prima epocă a fierului. Aici s-a dezvoltat o comunitate puternică, iar o mare parte din economia Vâlcii depindea de valorificarea sării.

Zona scoasă din exploatare a fost introdusă în circuitul turistic

În anul 209 a fost o iniţiativă a colectivului de la exploatare a Minierei Râmnicu Vâlcea pentru a valorifica în scop turistic un spaţiu spectaculos, un spaţiu care iese din cotidian, un spaţiu pe care să-l poată vizita oricine. Investiţa nu a avut o valoare foarte mare, însă, în amenajarea ei s-au investit sentimente, pasiune, dorinţa de a face ceva bun, care să rămână în istoria acestei aşezări mirifice. Suprafaţa toată amenajată este de 20 de mii de metri pătraţi, iar creşterea ei a fost o necesitate, pentru că numărul turiştilor a crescut rapid. Poţi să cobori în salină ca turist împins de curiozitate, însă, dacă ai probleme respiratorii, aici găseşti alinarea suferinţelor. De cum ai pătruns în subteran ai parte de un spectacol fascinant, lumini şi forme parcă desprinse din poveşti şi un aer special, cu miros şi gust de sare.

La Ocnele Mari investiţiile continuă, astfel încât atât salina, cât şi întreaga zonă să devină în anii următori una dintre cele mai mari atracţii turistice din Europa.