Primarul localităţii Stoileşti, Florin Ionescu, a depus marţi, 27 octombrie jurământul, alături de noii consilieri locali
Florin Ionescu este primarul reales pentru a treia oară, cu un număr impresionant de voturi. Procentul pe care l-a luat şi de data aceasta, de 91% din opţiunile electoratului nu are la bază un secret. Prin seriozitate, disciplină şi profesionalism, primarul a demonstrat că poate face ceva bun pentru comună, reuşind astfel, în cei opt ani să câştige respectul consătenilor, ceea ce s-a şi dovedit, comunitatea votându-l şi în acest an, pentru a-i mai da posibilitatea exercitării unui nou mandat, cel de-al treilea.
În ceea ce priveşte activitatea de la Stoileşti, Florin Ionescu spune că va continua finalizarea lucrărilor începute, dar şi depunerea altor noi proiecte în vederea finanţării fie prin accesarea fondurilor europene sau din fonduri de la Ministerul Dezvoltării. La ceremonia de învestire a Consiliului Local Stoileşti a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, care le-a mulţumit cetăţenilor pentru votul acordat şi le-a transmis că îi asigură de tot sprijinul său pentru dezvoltarea localităţii: „Felicitări prietenului şi colegului meu, Florin Ionescu, care a obţinut, cu un vot covârşitor, un nou mandat de primar. Le mulţumesc stoileştenilor pentru încrederea acordată şi îi asigur de tot sprijinul pentru dezvoltarea localităţii”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu.