Dumitru Pirneci: „Vă mulţumesc tuturor, atât celor care m-au votat cât şi celor care nu m-au votat. Vă asigur că voi fi în continuare primarul tuturor”
Primarul comunei Dănicei, Dumitru Pirneci, a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat.
Unul dintre primarii cu cele mai multe mandate, dar şi realizări, din istoria localităţii post – decembriste, Dumitru Pirneci a depus recent jurământul de credinţă la preluarea celui de-al cincilea mandat de primar al comunei Dănicei. Evenimentul a demarat cu constituirea noului Consiliului Local unde, alături de primar, au depus jurământul şi cei 11 consilieri locali. Dumitru Pirneci a câştigat pentru a cincea oară cursa pentru primărie, cu peste 75% din voturi, în urma exprimării opiniei cetăţenilor din localitate, fiind astfel reconfirmat în funcţie cu o majoritate covârşitoare în faţa contracandidaţilor. La Dănicei, în noul mandat vor fi şase consilieri locali PNL, ceea ce înseamnă că primarul a scăpat de grijile legate de formarea majorităţii, în timp ce social-democraţii au scos abia patru consilieri în forul legislativ local, PER are un singur consilier, iar PMP şi PSR nu au reuşit să treacă de limita pragului electoral. Dumitru Pirneci le mulţumeşte tuturor cetăţenilor pentru încrederea pe care i-au demonstrat-o, iar pentru următoarea perioadă, primarul liberal are în vedere noi proiecte locale, pe lângă cele realizate. „Vă mulţumesc tuturor, atât celor care m-au votat, cât şi celor care nu m-au votat. Vă asigur că voi fi în continuare primarul tuturor şi nu voi face nici un fel de diferenţă. Îmi doresc ca pe cei care nu m-au votat, prin puterea şi priceperea mea să-i pot convinge să vină alături de noi, să fim mai mulţi şi uniţi, pentru că numai aşa putem face lucruri frumoase pentru comuna noastră”, afirmă Dumitru Pirneci.
Dumitru Prineci, primarul tuturor
Conducerea localităţii a realizat în ultimii ani numeroase proiecte şi a implementat altele, astfel încât cetăţenii să fie mulţumiţi. Printre proiectele finalizate se numără construcţia unor poduri de beton peste pârâul Trepteanca, alimentarea cu apă, reţeaua de canalizare, reabilitarea tuturor şcolilor, aduse acum la standarde moderne, construirea a numeroase punţi pietonale, ş.a. Chiar dacă situaţia economică a ţării este precară, realizările primarului Dumitru Pirneci nu se opresc aici. În următorul mandat acesta intenţionează să atragă fonduri pentru înfiinţarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, extinderea sistemului de alimentare cu apă, reabilitare şi modernizare sistemului de iluminat public, asfaltarea drumurilor comunale, construirea unui centru medical de permanenţă în satul Bădeni, lângă Primărie, dar şi o primărie nouă.
În această perioadă, MLPDA, prin Compania Naţională de Investiţii a aprobat lista-sinteză a obiectivului „Modernizare drumuri locale în comuna Dănicei”, proiect transferat de la Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI), în valoare de aproximativ 80 de miliarde de lei vechi.