Vasile Cocoş, bilanţ la final de mandat
Pentru parlamentarul vâlcean Vasile Cocoş, acest mandat de deputat a fost unul foarte important şi plin de realizări. A avut onoarea să fie desemnat de două ori de conducerea Camerei Deputaţilor pentru a merge la Bruxelles unde, în cadrul Comisiei de buget din Parlamentul European, a prezentat, în şedinţa de plen, punctul de vedere al României privind Cadrul Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2014-2020. Mai mult, în primăvara anului 2019, Vasile Cocos a fost desemnat, prin hotărârea Parlamentului României, preşedinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi. Cu o experiență profesională plină de provocări în cadrul Comisiei de buget – finanţe – bănci, unde este membru titular, radiografia activității deputatului social-democrat Vasile Cocoş se poate evalua după trei mari componente: cea profesională, munca în teritoriu și activitatea legislativă. Şi dacă ar fi să ne referim doar la cifre, trebuie spus că deputatul a avut peste 24 de declaraţii politice, dintre care 5 depuse în scris, 134 de propuneri legislative iniţiate, dintre care 41 promulgate sub formă de lege și 59 de luări de cuvânt, în 45 de şedinţe. Aceasta ar fi, pe scurt, retrospectiva activității parlamentare a lui Vasile Cocoş la final de mandat. Deputatul candidează din nou, fiind pe locul al cincilea pe lista PSD Vâlcea pentru Camera Deputaţilor.
Activitatea unui parlamentar are mai multe dimensiuni, o parte a activității desfășurându-se în Parlament, iar o parte în circumscripția electorală. Aceasta din urmă gravitează, în principal, în jurul activităților de la nivelul biroului parlamentar:
„Alături de colegii deputaţi social-democraţi vâlceni am avut o serie de iniţiative prin care am încercat să îmbunătăţim legislaţia românească, pentru ca românul să nu se simtă nemulţumit în anumite sectoare. Sigur, pe pagina Camerei Deputaţilor se poate observa întreaga mea activitate. Pe lângă activitatea depusă în Parlament, în calitate de deputat de Vâlcea, munca mea s-a concretizat şi prin realizările din teritoriu, atât prin acordarea de audienţe la cabinetul din Râmnic şi la cel din oraşul Horezu, precum şi prin deplasarea în diverse localităţi din judeţ, cu ocazia unor evenimente culturale. În tot acest timp am discutat şi în continuare stăm de vorbă cu foarte mulţi cetăţeni vâlceni, care, în mare parte, au probleme şi nemulţumiri privind revendicarea drepturilor de proprietate a terenurilor, au probleme din cauza lipsei locurilor de muncă, privin nivelul pensiilor, iar situaţia pandemiei care accelerează galopant nu ajută la rezolvarea problemelor. Vorbim deja despre 10.000 de cazuri la începutul lui noiembrie şi sunt șanse mari ca în decembrie cazurile sa fie duble” , afirmă deputatul Vasile Cocoş.
Aceasta ar fi, pe scurt, bilanţul, la final de mandat al activității parlamentare a lui Vasile Cocoş, care îşi încheie mandatul o dată cu alegerile din 6 decembrie. Declară că primii trei ani de guvernare PSD, 2016 – 04 noiembrie 2019 au reprezentat o perioadă a bunăstării economice, anulată în doar câteva luni de actualul guvern liberal. În timpul guvernării PSD PIB-ul României a crescut cu 266 miliarde de lei, adică mai mult decât în 7 ani ai guvernărilor precedente, depășind în 2019, în premieră, 1000 de miliarde de lei. Vorbim despre o o creștere cu 35% față de PIB-ul din 2016, când România ajunsese înaintea Greciei şi urma să depășească Portugalia și Cehia. A fost o perioadă când, şomajul a coborât la un nivel minim istoric de 3,03% în 2019, de la o rată de 4,82%, în 2016. O perioadă când salariații ajunseseră, în octombrie 2019, la un număr record de peste 5,6 milioane, iar contractele de muncă active depășiseră 6,4 milioane: „ Cu toate acestea, în timpul guvernării liberale s-a anulat toată această bunăstare economică a României din ultimii patru ani”, a punctat Vasile Cocoş.
Vasile Cocoș: „Guvernul PNL a scăpat de sub control situaţia”
Vasile Cocoș este de părere că Guvernul PNL a scăpat de sub control măsurile privind creşterea cazurilor de îmbolnăvire şi nu găseşte soluţii pentru a stopa acest trend ascendent. Cu 10 mii de cazuri pe zi, orice discuţie despre alegeri este din acest moment inoportună. În opinia sa, singurele discuţii trebuie concentrate asupra pandemiei:
„Guvernul PNL a scăpat de sub control situaţia, iar faptul că, pe data de 6 noiembrie vom intra în campanie electorală, cu siguranţă nu este o măsură care vaopri situaţia prin care trecem. Din punctul meu de vedere, orice discuţie despre alegeri este din acest moment inoportună. Singurele discuţii trebuie concentrate asupra pandemiei. Cu toţii am văzut declaraţiile premierului, care spunea că „persoanele care se îmbolnăvesc sunt de vină”. PSD a făcut un apel la Guvernul României, să ia în considerare ceea ce spun specialiştii, care avertizează că, în acest moment trebuie luate măsuri ferme pentru a stopa creşterea numărului de infectări. Printre aceste măsuri există şi limitarea deplasărilor în mijloacele de transport în comun. Potrivit declarațiilor susținute de președintele PSD, Marcel Ciolacu, aceste alegeri şi această campanie, în plină pandemie, nu poate decât amplifica numărul de îmbolnăviri, prin urmare, alegerile ar fi trebuit amânate”, a punctat deputatul Vasile Cocoş.
Căderea economică în contextul pandemic a provocat falimentul multor business-uri, incertitudine, pierderea locurilor de muncă şi a altor sute de mii de locuri de muncă aflate în pericol de a fi pierdute, scăderea puterii de cumpărare, contracția consumului şi un HoReCa slăbit, domeniu care a înregistrat o pierdere de peste un miliard de euro la finele lunii septembrie 2020, toate acestea ducând la un șoc economic major pentru România.