Avem un sistem sanitar impotent, cangrenat de corupție și șpăgi, despre care aflăm, neputincioși, că omoară în continuare oameni nevinovați. Incidentul Colectiv nu a fost suficient să ne trezească din somn, a fost nevoie de un incendiu previzibil la un spital vechi de 70 de ani pentru a ne trezi din nou pe brânci, îngenunchiați de un sistem corupt până în măduva oaselor. 

Statul român s-a lăudat cu dotările de ultimă generație împotriva Covid, cumpărate de la străini pe bani grei și, probabil, pe șpăgi la fel de grele, dar a uitat că aceste aparate ultraperformante urmau să fie instalate în aceleași prize vechi, iar curentul care era menit să le ofere o șansă la viață bolnavilor trece în continuare prin fire neadaptate la putere mai mare, sau schimbate doar la suprafață. Mai mult, aflăm fără surprindere că totul a pornit de la sistemul electric modernizat „în regie proprie” la Spitalul Piatra Neamț. Ce înseamnă regie proprie, la un spital de stat? Exact ce s-a întâmplat cu o seară în urmă: morți, mulți morți nevinovați, care cad și ei pe seama incompetenței colective din ultimii 30 de ani. A trebuit să existe în toată această poveste și un erou nevinovat, care și-a sacrificat viața pentru a salva ce se mai putea salva dintr-o situație fără ieșire. Acel medic de gardă care, în loc să se salveze, a încercat să scoată dintre flăcări bolnavii intubați și inconștienți ne aduce aminte de faptul că nu tot sistemul este în mod obligatoriu corupt, ci numai „capul mirositor” al acestuia. Indiferent dacă va mai avea șansa la viață, ceea ce este puțin probabil, acel medic nu va mai fi om întreg, nu își va mai putea practica meseria, nu va mai putea trăi, într-un cuvânt. I s-a furat și lui șansa la viață, indiferent dacă va scăpa sau nu din această tragedie. De ce acceptăm în continuare un astfel de tratament din partea statului? Numai noi știm.

Câte spitale din România se află în acest moment în situația de a folosi prea multă aparatură electrică în clădiri și instalații neschimbate de zeci de ani, sau făcute de mântuială, în „regie proprie”, la acest lucru trebuiau să se gândească guvernanții de după Revoluție, indiferent de partid. Cine aprobă să se execute lucrări fără autorizație într-un spital este clar că poate deveni un criminal, mai devreme sau mai târziu. Incompetenții și iresponsabilii care aprobă așa ceva este clar că ar trebui să poarte chiar de a doua zi costume dungate, pentru a da un exemplu celorlalți incompetenți și a preveni astfel de crime. În loc de asta, iată ce se va întâmpla: se vor constitui niște comisii așa, de formă, pentru a cerceta starea spitalelor, și rapoartele acestor comisii vor fi îngropate undeva, într-un sertar, imediat ce se va termina acest scandal, din moment ce Nelu Tătaru dă vina pe toată clasa politică din ultimii 30 de ani, ba chiar pe noi toți.

Asta înseamnă că inclusiv pompierii care au intervenit cum au putut, prea târziu pentru a salva primele 10 vieți irosite, oamenii din presă care, în toţi aceşti ani, au dezvăluit neregulile din spitale, suntem cu toții vinovaţi. În logica afirmațiilor ministrului nimeni nu este vinovat, pentru că nu putem da vina pe toţi. Atunci când ne convine gândim însă inegal, pentru că nu toţi suntem egali în culpă. La fiecare rundă de alegeri, oamenii simpli delegă responsabilitatea şi povara deciziilor către nişte indivizi care nu înţeleg că, în momentul în care îşi asumă o funcţie publică vor avea o povară suplimentară pe umeri, pe care nu sunt capabili să o ducă. Nu, domnilor miniștri, directori de spitale și ce oți mai fi: oamenii nu v-au trimis pe funcții doar să vă umflați buzunarele cu biștari proveniți din șpăgi, să vă îmbuibați voi și familiile voastre, în timp ce în spitale colcăie gândacii, crapă instalațiile electrice și mor oameni nevinovați.

În vremuri excepţionale România a fost surprinsă având o clasă politică de cea mai joasă speță, iar incompetența de astăzi își are cu siguranță rădăcini în incompetența de ieri. Avem o clasă politică inaptă de a comunica ţării nevoia de ţară. O societate ajunge să aibă astfel de lideri pentru că, în decursul timpului, poporul român a dezvoltat un simţ aparte, aproape elogios faţă de călăii lui. Se spune că, atunci când pădurea nu mai este, dispare, arborii votează toporul, cu o singură gândire: că are coada de lemn, şi ei cred că le face bine. Afirmaţiile ministrului Tătaru după nenorocirea de la Piatra Neamț este incalificabilă, şi nu este prima dată când o auzim, nu este prima dată când un oficial spune că astfel de nenorociri sunt consecinţa a 30 de ani de conducere, și că toţi suntem vinovaţi.

Romania, comparativ cu multe alte state nu a avut lideri, a avut deţinători de putere care s-au schimbat rapid, unul după altul, precum chiloții murdari. Suntem o colonie furnizoare de materii prime şi de forţă de muncă, aceasta este realitatea anului 2020, şi toţi politicienii au participat la chestiunea aceasta fiindcă, timp de 30 de ani a fost doar o promovare malignă a incompetenţei.

Un singur lucru i-a unit pe toţi: hoţia, fiindcă justiţia, când judecă la ordin şi nu din conştiinţă, nu există. Iar de plătit, plătesc doar slugile. Un lucru este clar: culpa este a demnitarilor, inclusiv a domnului Nelu Tătaru care, în momentul de faţă are o oglindă în faţă la care trebuie să se uite foarte sobru, deoarece are nevoie nu să răspundă la întrebarea dacă se simte vinovat, nu ne interesează sentimentele dumnealui, ci dacă, din punct de vedere al demnităţii publice pe care o ocupă are responsabilitatea tragediei de la Piatra Neamţ. Rolul ministrului sănătăţii, indiferent cine este, într-o astfel de tragedie este să dea dovadă de demnitate publică. Știm că nu se va întâmpla acest lucru, pentru că din slăbiciunea morală a oamenilor care ne conduc reiese duhoarea indiferenţei şi, într-un final, li se va rupe tuturor de drama de la Piatra Neamț, spunând că vina ne aparține „la pauşal”.