Gheorghe Dinculescu: „Prioritatea mea este să aduc Mălaia la nivelul de dezvoltare pe care îl merită”

Gheorghe Dinculescu este noul primar al comunei Mălaia. A intrat în administraţie după o carieră de succes în domeniul energetic, având experienţă în gestionarea de echipe mari pentru realizarea unor proiecte ambiţioase pentru România. Înainte de a alege calea administrativă a ocupat mai multe funcţii de conducere la Hidroelectrica şi a performat în managementul Companiei Hidroserv. „Proiecte”, „strategii”, „paşi”, „obiective” şi „planuri” sunt cuvintele cel mai des rostite de Gheorghe Dinculescu, cel care a vorbit într-un interviu acordat ziarului Impact Real despre priorităţile acestui mandat, despre aşteptările pe care le are de la instituţie, dar şi despre obstacolele pe care le-a întâmpinat în primele zile de lucru. 

Despre viziunea sa în ceea ce priveşte dezvoltarea susţinută şi echilibrată a comunei Mălaia, una dintre localităţile tentante de pe mirifica Vale a Lotrului, din punct de vedere turistic, care atrage turiştii ca un magnet, dar şi despre motivele pentru care şi-a dorit funcţia de primar, aflăm în rândurile de mai jos.

Impact real: Care este principalul motiv pentru care v-aţi dorit să câştigaţi funcţia de primar al localităţii Mălaia?

Gheorghe Dinculescu: În primul rând eu am răspuns unei provocări pe care mi-au adresat-o cetăţenii. Nu pot spune că nu mi-aş fi dorit funcţia aceasta înainte de a-mi depune candidatura, orice om îşi doreşte să fie o dată în viaţă în fruntea comunităţii. Cu un an înainte am început să tatonez terenul şi să iau pulsul comunităţii, iar răspunsul oamenilor a fost pozitiv. Mălaia este localitatea unde m-am născut şi am crescut, sunt legat total de acest colţ minunat, cel mai frumos loc de pe pământ. Aşa am decis că trebuie să facem ceva aici. Acum vom vedea ce vom reuşi să facem în aceşti patru ani. Dacă avem proiecte, adică realizări vom continua, pentru că aşa este normal. Voi face doar administraţie, nu îmi doresc funcţii politice. Am îndeplinit mai multe funcţii în Hidroelectrica şi am performat în managementul Hidroserv. Am o altă viziune şi o altă abordare a modului de lucru, voi căuta să păstrez un contact permanent cu cetăţeanul atât prin aparatul administrativ, cât şi în mod direct. Prin votul acordat de cetăţeni am înţeles foarte bine mesajul transmis, şi voi face tot ce este omeneşte posibil încât să transpun în fapte şi lucruri concrete dorinţele oamenilor . 

Impact real: Au trecut două săptămâni de lucru. Care este concluzia, care sunt primele trei plusuri, dar şi obstacolele pe care le-aţi întâmpinat?

Gheorghe Dinculescu: Ca o concluzie, după doar câteva zile nu pot veni decât cu câteva lucruri pe care le-am constatat. În primul rând, aş putea spune că mă surprinde faptul că am descoperit documente încheiate înainte de alegeri, ceea ce nu este admisibil, contracte care angajează primăria în diverse cheltuieli, dar şi total greşit încheiate. Vom vedea ce s-a întâmplat fiindcă vom face o analiză, după care voi cere Consiliului Local un audit financiar şi un control al Curţii de Conturi, pentru că în fiecare zi găsesc lucruri care nu sunt făcute corect, şi îmi asum ceea ce spun. În al doilea rând, există o tergiversare a documentelor înregistrare de peste 400 de zile la diferite instituţii ale statului, lăsate nerezolvate. Se pare că, pe lângă unele persoane din primărie au trecut problemele fără să le pese de ele. Şi modul de supraveghere a lucrărilor lasă de dorit. Firmele care au contracte şi lucrări în desfăşurare au făcut cum au considerat, nu au fost ţinute din scurt. Tot în această perioadă am mers la întâlnirile pentru preluarea zonelor de torenţi. În acest sens se fac paşi, suntem în linie dreaptă. Pentru regularizarea torenţilor din localitate, primul pas este să îi trecem în proprietatea primăriei. Este un proiect esenţial pentru Mălaia, care se va concretiza. 

Impact real: Care sunt obiective propuse pentru următorii patru ani?

Gheorghe Dinculescu: În această perioadă, de câteva ori am ajuns seara acasă şi dimineaţa la ora 3.00 am plecat la Bucureşti, fiindcă la ora 8.00 trebuia sa fiu la minister, dar nu mă plâng, mi-am asumat această funcţie, şi nu voi avea linişte până când nu văd realizate obiectivele pe care mi le-am propus. După finalizarea paşilor privind proiectul de amenajare a torenţilor vom prelua drumurile forestiere şi le vom da riveranilor pentru a le întreţine, să ştim sigur cine este proprietarul şi cine îşi asumă întreţinerea lor. Dacă nu vor vrea să le preia nu este o problemă, le ţine primăria, şi dânşii vor plăti taxe la Primărie, dar le întreţinem noi. Fiind proprietară, având drumuri forestiere, administraţia locală poate să acceseze fonduri şi să doteze primăria cu utilaje. Sunt diferite etape pe care trebuie să le facem. Prioritatea numărul unu sunt banii europeni. În acest sens vom vedea ce programe vor fi, şi ce măsuri vor putea fi accesate. Am avut discuţii cu consultanţi din diferite medii şi din diferite localităţi, pe această linie. Mălaia este, poate, singura comună din acest judeţ care nu a accesat un proiect european, şi asta din cauza faptului că, în programele de finanţare, condiţiile draconice nu au permis comunei accesibilitate spre banii europeni. 

Impact real: Aţi fost informat dacă dascălii şi elevii din localitate îşi pot desfăşura cursurile online?

Gheorghe Dinculescu: Am avut discuţii cu directorul şcolii privind dotarea locaţiilor cu pachetul IT pentru efectuarea cursurilor online. Neavând Consiliu Local, şi pentru a nu încălca legea, am pus directorul şcolii în legătură cu un consultant, să deruleze proiectul pentru accesarea fondurilor europene prin şcoală. În localitate sunt 94 de elevi, avem nevoie de tablete pentru fiecare elev, iar pentru profesori trebuie laptopuri, table interactive, proiectoare, întreg pachetul IT necesar. 

Impact real: Ce alte probleme stau în atenţia dumneavoastră, în această perioadă?

Gheorghe Dinculescu: Am fost de trei ori pe şantierul pentru lucrările de alimentare cu apă din satul Ciunget. Sunt convocaţi la primărie dirigintele de şantier, proiectantul şi executantul, pentru a vedea unde şi ce avem de făcut, unde suntem astăzi, unde suntem cu decontările şi ce facem. La fel am procedat şi cu cei care lucrează la proiectul de asfaltare, fiindcă eu nu sunt de acord cu acest mod de lucru, şi nu voi fi nici de acum înainte. Firmele care lucrează cu banii statului trebuie să înţeleagă că trebuie să îşi facă datoria. Stau şi mă gândesc ce se va întâmpla când vom selecta firme. Prin funcţia pe care am ocupat-o înainte de a veni la primărie lucram cu firme terţe, lucram pe termene asumate şi respectate. Altfel, există penalităţi în contracte. Sunt conştient de faptul că este o problemă atunci când vii dintr-un alt sistem bine pus la punct din punct de vedere procedural şi intri într-o administraţie şi ceri să vezi procedurile. Uşor le vom aşeza pe toate, şi le vom pune la punct. Personalul este în perioada în care trebuie să îmi formeze o părere, trebuie să îmi dau seama cum răspunde, ce face şi cine pentru cine face. Poţi fi un om foarte bun, dar eu nu tolerez favoritismele.

Impact real: Cunoaşteţi principalele nemulţumiri ale localnicilor? Cum le veţi rezolva, astfel încât să nu le dezamăgiţi încrederea?

Gheorghe Dinculescu: Voi face doar administraţie, nu voi face politică, iar când am făcut programul l-am făcut împreună cu o echipă unde sunt oameni care şi-au asumat aceste realizări. Pe partea de turism avem o ofertă, dar nu le-o putem promite oamenilor atâta timp cât infrastructura lasă de dorit şi nu s-a reuşit să se facă în localitate ce era mai important: apă şi canalizare. Pensiunile vor avea o gravă problemă de funcţionare din 2022, dacă nu sunt racordate la utilităţi. Una dintre priorităţi este şi apa potabilă, nu am exclus şi nu exclud varianta canalizării, deci şi aceasta rămâne în continuare o prioritate. S-a comis o greşeală, din punctul meu de vedere, aceea că Mălaia nu a aderat la ADI Apa Vâlcea. Noi ştim că toate măsurile care vin, toate programele europene nu vor fi pentru comunităţile mici, şi aderând la ADI Apa aveam şi noi o prioritate. Repet: nu mă plâng, îmi asum, sunt aici fiindcă prioritatea mea este să aduc comuna la nivelul de dezvoltare pe care îl merită. Avem proiecte, avem strategii, iar obiectivele ni le vom urmări cu siguranţă. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *