Călimăneşti-Căciulata, inclusă în clasamentul select al destinaţiilor turistice

Considerată ca fiind perla staţiunilor de pe Valea Oltului, staţiunea Călimăneşti-Căciulata este renumită pentru efectele terapeutice ale apelor sale minerale, pentru bioclimatul şi pentru numeroasele puncte de atracţie turistică din zonă.
Turiştii vin aici pentru beneficiile apelor miraculoase şi din dorinţa de a duce mai departe legendele locului şi de a descoperi puntea între nou şi vechi, fiindcă la Călimăneşti sunt obiective care au la bază numeroase legende. Dacă o parte dintre ele se referă la mănăstirile şi monumentele istorice aflate în zonă, unice în ţară, cealaltă parte vizează legendele staţiunii. Şi asta datorită conducerii Primăriei oraşului Călimăneşti, implicată direct în administrarea spaţiilor din staţiune, cea care a reuşit să ofere turiştilor un minunat loc de linişte amenajat lângă apele Oltului. Poiana lui Căliman a devenit o oază de poveste, care se bucură de un număr din ce în ce mai mare de turişti.
„Poiana lui Căliman” şi legenda locului
Parcul „Poiana lui Căliman”, un obiectiv turistic nou inaugurat a reuşit să atragă foarte mulţi turişti într-un timp destul de scurt. Este un loc aparte din staţiunea Călimăneşti Căciulata, un loc pe care Primăria Călimănești a reuşit să-l aducă
în atenţia turiştilor și a celor care poate nu ştiau legenda locului, printr-un proiect inedit.
„Legenda staţiunii balneare Călimănești spune că, în secolul al V-lea exista un conducător de obşte cu numele Căliman, care păștea vitele pe această poiană, numită şi „Poiana lui Căliman”. Acesta a observat că vitele lui nu mai făceau „boala picioarelor”, așa cum era cunoscută în acea perioadă, și atunci el a folosit apele pentru tratamentul şi pentru tămăduirea problemelor sale reumatismale. Căliman a povestit mai departe călugărilor de la Mănăstirea Cozia ce i s-a întâmplat, iar călugării au descoperit că în curtea Mănăstirii Cozia există izvoare care conţin sulf, folosind şi ei această apă miraculoasă şi observând că, într-adevăr, este bună pentru vindecarea problemelor reumatismale”, a povestit primarul oraşului – staţiune Călimăneşti, Florinel Constantinescu.
Astfel, primarul Florinel Constantinescu a fixat tema acestui proiect, temă care a fost valorificată pe un teren degradat din zonă.
Pentru această investiţie, Primăria Călimăneşti a beneficiat de fonduri europene în perioada de finanţare 2014 -2020 privind finanţarea proiectelor de reconversie acestor terenuri degradate, realizându-se parcul impresionant de astăzi. În parc sunt amplasare statui în mărime naturală care înfățișează caii care trec printr-o cascadă orizontală, valorificând din punct de vedere al sănătăţii proprietăţile benefice ale apelor termale aflate la Călimăneşti. Proiectul a fost dezvoltat pe o superfață de 4200 de metri pătraţi, pe un teren degradat aflat în imediata apropiere a drumului naţional, un teren care producea disconfort cel puţin vizual, o zonă în care administraţia se confrunta cu dese inundaţii. Datorită viziunii primarului, în zonă s-a reuşit să se amenajeze o zonă cu impact turistic cu o temă bine conturată.

Amenajarea zonei poate satisface exigenţele celor mai riguroşi
„Ne bucurăm că acest proiect a reuşit să atragă atenţia multor trecători, nu mai vorbim despre turiştii care stau o perioadă mai lungă în localitatea noastră şi care au posibilitatea să descopere legenda staţiunii sub o formă inedită.
Sigur, acesta a fost interesul nostru şi ne bucurăm că o staţiune balneară cum este Căimăneştiul beneficiază de o astfel de legendă pentru că aceste ape, aceste bogăţii ale solului din Călimăneşti sunt puse astfel în valoare turistică, fiindcă nivelul de trai din Călimăneşti se bazează pe această economie turistică”, afirmă primarul oraşului – staţiune Călimăneşti, Florinel Constantinescu.
Termenul de realizare al acestui proiect era la finele anului 2020, dar proiectul este pus în valoare de un an şi jumătate, iar acest lucru spune totul.
Construcţia acestui parc s-a realizat într-un termen scurt datorită temei foarte bine aleasă şi bine conturată de conducerea primăriei şi a constructorului. De la început, atât administrația locală, cât și firma constructoare și-au dat interesul de a realiza cât mai bine acest proiect interesant, ca fiind o altă modalitate de a atrage turişti la Călimăneşti şi, de ce nu, spre a descoperi şi a se bucura de acest peisaj cu totul aparte. Zona a fost bine amenajată și poate satisface inclusiv exigenţele celor care caută astfel de locuri turistice şi, în acelaşi timp, ale celor care vin la tratament în staţiune.

Proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii turistice sunt cuprinse în strategia de dezvoltare a localităţii
În strategia de dezvoltare a localităţii sunt coprinse atât proiecte pentru îmbunătăţirea infrastructurii turistice, dar şi proiecte de realizare a utilităţilor publice din localitate.
Primarul Florinel Constantinescu a pornit cu modernizarea infrastructurii turistice de acum câţiva ani. La Cozia a amenajat izvorul din zona respectivă, care beneficiază astăzi de un cadru deosebit, atât natural cât şi prin construcţia respectivă. Pe această linie, a dezvoltării infrastructuri turistice, s-a continuat cu parcurile balneare, care au fost și ele modernizate.
La Călimăneşti sunt două parcuri foarte frumoase, atât parcul de la Hotelul Central, cât şi parcul Izvoare din Căciulata, care sunt frecventate de turişti.
În staţiune există şi un traseu de cură balneară de aproximativ 2 kilometri, care urmăreşte drumului naţional pornind de la Hotelul Central, respectiv de la Izvorul 7 şi 14 şi până în mijlocul staţiunii Căciulata, în preajma Hotelului Sindicatelor şi a Hotelului Traian. Este o alee de promenadă care pornește de la cele trei hoteluri din Cozia şi ajunge la Izvorul 1 şi 2 din Parcul Izvoare.
Primarul Florinel Constantinescu are proiecte de viitor, şi va continua să modernizeze infrastructura turistică şi să menţină acest specific, de staţiune balneară.
Un parc de relaxare se va menaja într-o pădure de lângă staţiune
În strategia primăriei este inclus și un proiect de construire a unei parc în pădure, pe o suprafaţă de 20 de hectare, aflat în imediata vecinătate a Hotelului Central. În aceste sens, primăria este destul de avansată cu documentele pentru preluarea acestei păduri de la staul român în proprietatea oraşului. Astfel, se va realiza un parc deosebit, pentru relaxarea celor care vin în staţiune. Administraţia locală are în vedere preluarea de la Romsilva inclusiv a drumului care duce din Păuşa până la Mânăstirea Stănişoara. Drumul se află în Parcul Naţional Cozia, într-un cadru natural mirific şi va duce la Mânăstirea Stănişoara, destul de căutată şi frecventată de turişti. În acest sens, primăria așteptă Hotărârea de Guvern pentru preluarea acestui teren. Proiectul se va realiza cu bani europeni, şi asta pentru că Primăria din Călimăneşti s-a bazat întotdeauna pe fondurile europene atrase pentru derularea proiectelor mari pentru dezvoltarea oraşului Călimăneşti.
