Războiul dintre Gutău și majoritatea din Consiliul Local se mută pe terenul de handbal

Primarul Mircia Gutău încearcă să obțină cu tot dinadinsul finanțare pentru echipa de handbal, de la Consiliul Local. Acesta a declarat că este foarte mulțumit de performanțele echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea din ultimii ani.„Echipa de handbal, trebuie să recunoaștem, este cel mai bun ambasador pentru Municipiul Râmnicu Vâlcea și pentru județul Vâlcea. Am văzut meciul dintre Serbia și Croația, și cred că de 50 de ori am auzit spus Râmnicu Vâlcea. Am pus echipa de handbal de pe locul pe care îl știți, din codași, să câștige campionatul României. Din al doilea an, acum, cu Covidul, s-a clasat pe locul 1 în campionat, a câștigat Supercupa României și Cupa României, un succes pe care nici eu nu speram că îl vom obține”, a declarat primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea în conferința de presă din 9 decembrie.

SCM a rămas fără bani de salarii

După cheltuielile făcute cu modernizarea interiorului Sălii Traian și cu testele RT-PCR, SCM a terminat bugetul pe anul 2020 și, pentru a plăti salariile pentru luna decembrie a cerut o rectificare de buget, care momentan a fost respinsă de Consiliul Local, alcătuit în majoritate din PNL și USR. Dacă gândirea lor va fi să taie din bugetul clubului este strict decizia lor, pe care trebuie să o respect. De desființat nu, sub nici o formă. Dacă ei se vor pune și vor împărți bugetul lunii decembrie este strict problema lor, dar echipa cu Mircia Gutău niciodată nu se desființează! Este strigător la cer să blochezi o astfel de acțiune, este strigător la cer să blochezi administrări în sport, inventând filozofii și motive. Deja jucătoarele de la SCM își caută echipe în altă parte, vă dați seama că fetele vor pleca, cu toate că salariile vor fi plătite până la anul, sunt contracte ferme”. a declarat primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Virgil Pîrvulescu: Iubim echipa de handbal și dorim să o vedem performând”

Viceprimarii Municipiului Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu și Andrei Gheorghiu declară că nu vor să blocheze sau să pună în pericol echipa de handbal feminin. Ei susțin că primarul Mircia Gutău și apropiații lui se folosesc de banii publici care ar trebuie să finanțeze echipa.„În ultimul timp, în spațiul public au apărut mai multe informații conform cărora noi am pune în pericol echipa de handbal a orașului, SCM Râmnicu Vâlcea. Vă asigurăm că iubim echipa de handbal a orașului și dorim să o vedem performând. Ceea ce nu ne dorim este ca, de pe urma acestor fete muncitoare, să utilizeze banul public apropiați ai primarului, care nu au nici o legătură cu reușitele echipei. Știm cât este de dificil să faci performanță, astfel că dorim ceea ce este mai bine pentru jucătoare și pentru staff-ul tehnic. Tocmai din acest motiv, și având în vedere solicitările suporterilor, am dori să vă spunem că suntem deschiși la orice discuție” au declarat viceprimarii Municipiului Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu și Andrei Gheorghiu.

SCM va ieși la raport în fața consilierilor locali

Primarul municipiului a decis, în cele din urmă, să dispună, așa cum era normal, conducerii SCM să își prezinte raportul de activitate în fața consilierilor locali, la următoarea ședință.

În vederea lămuririi tuturor aspectelor legate de gestionarea activităţii Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, primarul a dispus ca reprezentanţi ai conducerii acestui club să prezinte toate documentele şi informaţiile solicitate în cadrul întrunirilor comisiilor de specialitate premergătoare şedinţei de Consiliu Local programată în 16 decembrie. Astfel, toţi consilierii locali vor avea posibilitatea de a adresa întrebări privind activitatea SCM, primind răspunsuri documentate din partea responsabililor clubului. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna decembrie a Legislativului local figurează, printre alte puncte de mare importanţă, raportul şi proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *