Liberalii vor da premierul

Vâlceanul Florin Cîţu este propunerea PNL pentru viitorul prim-ministru al României

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor ar urma să fie învestit de viitorul Parlament în locul lui Ludovic Orban pentru a forma noul guvern, fiind al treilea vâlcean ajuns în această onorabilă funcție, după Radu Vasile și Mugur Isărescu.

Decizia a fost luată după o discuţie cu şeful statului şi o consultare în interiorul partidului. Prin urmare, actualul şef al Finanţelor este, în opinia preşedintelui Klaus Iohannis şi a lui Ludovic Orban, cea mai bună variantă pe care PNL o poate oferi în acest moment.

Orban a motivat demisia sa și, implicit, decizia de a fi înlocuit de Cîțu declarând că această nominalizare nu a fost întâmplătoare, fiindcă ţara trebuie să fie condusă de cineva cu o bună cunoaştere a finanţelor publice.

Fostul premier a adăugat şi că Florin Cîţu ar fi reuşit, alături de BNR şi de Guvern să menţină ratingul de ţară într-o situaţie extrem de dificilă.

„Ministrul Cîţu a purtat negocieri extrem de importante şi cu partenerii europeni, a purtat negocieri importante cu instituţii internaţionale, a reuşit, alături de ceilalţi, Banca Naţională și de Guvern să menţină ratingul de ţară într-o situaţie extrem de dificilă pentru România”, a precizat Ludovic Orban. Însă, dacă ne uităm în buzunarele noastre, vedem că nu mai avem la fel de mulţi bani ca anul trecut, și putem să-l contrazicem pe Ludovic Orban cu privire la afirmaţiile făcute.

Fostul premier a prezentat preşedintelui Klaus Iohannis o listă scurtă, formată din trei propuneri: Nicolae Ciucă, Marcel Boloş și Florin Cîţu. Ulterior, atât Ludovic Orban, cât şi Klaus Iohannis au trecut propunerea preferată pe o foaie de hârtie.

Florin Cîţu a fost trecut pe ambele bileţele, astfel a de devenit propunerea PNL pentru poziția de prim ministru.

Vâlceanul se află într-un proces de retrocedare cu Ministerul Finanţelor , creând de-a lungul timpului mai multe controverse, privind acest scandal, al pădurilor din Voineasa ale familiei Cîţu, care încă fac obiectul unor procese.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *